Sinuciderea homosexualilor pusă în seama bisericii

Doi din trei americani cred că homosexualii care se sinucid recurg la acest gest, parţial, din cauza mesajelor cu privire la homosexualitate care vin din partea bisericii şi a diverselor grupuri religioase. Mai mult de patru din zece americani susţin că mesajul bisericii privind chestiunea homosexualităţii este unul negativ.

Studiu: Delincvenţa tinerilor poate fi redusă de profesori

Este foarte important ca în viaţa unui tânăr să existe adulţi din afara familiei care să acţioneze pe post de mentori. Un nou studiu arată că atunci când profesorii reușesc să îi facă pe tineri să conștientizeze faptul că ei contează pentru cei din jur, delincvenţa și comportamentul distructiv spre care unii tind sunt reduse.

Amnesty: Pacienţi torturaţi în spitalele din Siria

Pacienţii aflaţi în spitalele controlate de guvern în Siria sunt torturaţi în încercarea de a suprima revolta, se arată într-un raport al Amnesty International.

Star indonezian închis pentru pornografie

O curte din Indonezia a decis pedepsirea cu trei ani de închisoare a unuia dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi de muzică pop ai Asiei, după ce acesta a fost găsit vinovat de producerea și distribuirea pe Internet a unor clipuri pornografice.

FOTO: "Băieţii dansatori", practică de exploatare a băieţilor afgani

„El este mai frumos decât oricine din sat”, spune fermierul de 22 de ani, explicând pentru Washington Post de ce l-a luat pe Waheed ca partener sexual. Un factor important pentru care băiatul a fost transformat într-un Bacha Bazi (băiat pentru plăcere) este că el nu are tată şi nici o altă persoană care să...

În Alabama deţinuţii aleg: închisoare sau biserică

Un oraș din Alabama a găsit o formă inedită de trata infractorii care se fac vinovaţi de un incident nonviolent în afara legii.

Nopţi roșii pentru Ucraina, Thailanda și Venezuela

În ultimele zile, oameni au sângerat și au murit pe străzile din Ucraina, Thailanda și Venezuela, unde protestele antiguvernamentale au devenit atât de violente, încât în Ucraina, cel puţin, se vorbește despre izbucnirea unui război civil. Iar prima întrebare care ne vine în minte când înţelegem gravitatea situaţiei este: „Cum de lucrurile au mers atât...

Poluarea din China face victime: la 8 ani, bolnavă de cancer pulmonar

Cea mai tânără pacientă diagnosticată cu cancer pulmonar din China are numai 8 ani, scrie AFP. Medicii sunt de părere că afecţiunea fetei a fost provocată de nivelul ridicat de poluare din regiune în care locuiește.

Festival internaţional de bătut toaca, la a VII-a ediţie

Nu mai puţin de 100 de copii din România, Ucraina și Bulgaria s-au înregistrat la cea de-a șaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Bătut Toaca și Clopotele. Micuţii de 4 - 15 ani s-au întrecut la Biserica „Sf. Împăraţi Constantin și Elena" din orașul Victoria (Brașov).

Amnesty se teme de discriminarea gay după noul amendament la Constituţie

Expertul Amnesty International (AI) Marco Perolini a declarat că definirea familiei ca uniune bazată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este problematică, ea putând duce la discriminare faţă de partenerii de acelaşi sex sau cei necăsătoriţi.

Parisul renunţă la interdicţia purtării pantalonilor în public

Pe 31 ianuarie, ministrul francez al drepturilor femeilor a abrogat o lege veche de peste două secole care interzicea pariziencelor să poarte pantaloni, fără permisiunea poliţiei.

Trece timpul mai repede când eşti bătrân?

Înaintarea în vârstă modifică percepţia asupra timpului? Ar putea un astfel de mecanim să explice de ce vacanţele din studenţie păreau nesfârşite, dar aniversările se succed ultra-rapid după 4-5 modificări de prefix al vârstei? La această dilemă îşi propune să răspundă o analiză BBC Future, semnată de Claudia Hammond, profesor de psihologie în Marea Britanie.

Afghanistan, Iran și Pakistan – front împotriva terorismului

Sâmbătă 25 iunie a avut loc la Teheran un summit pentru combaterea terorismului la care au participat șase state.

Căsătoria nu este între priorităţile femeii din România

„Românca de azi nu-şi mai doreşte un bărbat care să nu ofere nimic, iar dacă îşi doreşte relaţii sexuale le poate avea şi fără căsătorie", afirmă Gabriela Niţă, expertă în relaţia de cuplu, citată de Gândul.

Protest la Paris împotriva extremismului islamic

Naţionalişti francezi au protestat sâmbătă la Paris împotriva extremismului islamic, relatează AP. Sute de naţionalşti francezi au demonstrat la Paris împotriva extremismului islamic, intonând imnul Franţei şi declarând că religia nu are loc în ţară.

Ce face lumea astăzi, 12-12-12

Deşi este un set de numere ca oricare altul, se pare că din India până în Las Vegas, superstiţiile înfloresc astăzi, 12 decembrie 2012, o dată unică, până la 1 ianuarie 2101.

Atena: Violenţe împotriva străinilor

În noaptea de sâmbătă spre duminică, mai mulţi străini, printre care un irakian, un marocan şi un român, au fost atacaţi de un grup de motociclişti, care „vânau străini", conform poliţiei locale. Tânărul irakian a fost înjunghiat de mai multe ori şi a murit la spital.

1 milion de euro pe săptămână, pentru avorturi repetate

Noi cifre au relevat faptul că Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie cheltuie mai mult de un milion de euro pe săptămână pe avorturi repetate, scrie Christian Concern.

Cum se identifică delfinii între ei? După nume

Pentru a se identifica unul pe celălalt, delfinii se „strigă pe nume" prin intermediul unor sunete unice asemănătoare fluierăturilor, susţin cercetătorii scoţieni, citaţi de BBC.

Premieră la Timişoara: reconstrucţie facială la o pacientă de 9 ani

O fetiţă de 9 ani cu grave probleme de vedere şi răni psihologice, a primit o nouă faţă din partea medicilor chirurgi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara.

Prietenii Siriei vor înlăturarea de la putere a lui Bashar al Assad

Ţările din Grupul Prietenii Siriei sunt de acord ca preşedintele Bashar al-Assad să nu mai joace niciun rol în viitoarea administraţie, afirmă ministrul britanic de Externe, William Hague, într-o conferinţă de presă organizată după reuniunea celor 11 ţări occidentale şi arabe, desfăşurată la Londra.