Brazilia – o campioană contemporană a creştinismului

Cel puţin un milion de creştini evanghelici au participat sâmbătă la Marşul anual pentru Iisus, din Sao Paulo (Brazilia). Potrivit autorităţilor braziliene, peste un milion de creştini evanghelici au participat la „Marşul pentru Iisus", despre care organizatorii au anunţat că ar fi "cel mai mare eveniment creştin din lume".

Moda telefonului mobil „pentru beţie”

Se pare că în rândul „generaţiei Y" beţia este la modă. Iar cercetătorii au descoperit că mai este la modă un accesoriu pentru acest beţii, și anume un telefon mobil ieftin, pe care tinerii îl iau când merg în cluburi sau baruri, pentru ca să nu-și mai piardă sau să își strice smartphone-urile.

Egiptenii au aruncat cu roșii după Hillary Clinton

Vizita secretarului general de stat Hillary Clinton nu a fost deloc bine primită de egipteni care au aruncat cu roșii, pantofi și sticle de apă în convoiul care se deplasa spre consulatul Statelor Unite din Alexandria, pe care aceasta l-a vizitat cu ocazia redeschiderii. Consulatul a fost închis din 1993.

O nouă misiune internaţională a fost trimisă în spaţiu

Caspula Soyuz se îndreaptă spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) cu trei astronauţi la bord, un rus, un japonez și o americancă, care va prelua conducerea ISS în septembrie.

Cine strânge bani pentru orfanii din România?

O femeie în vârstă de 84 de ani din Cornish, Marea Britanie, a venit de curând în România într-o acţiune umanitară, împreună cu White Cross Mission. Ce a văzut a îngrozit-o și s-a întors degrabă acasă pentru a lansa un apel de strângere de fonduri pentru orfelinatele din România.

Două scaune cu rotile. Două lecţii de viaţă radical diferite

Tony şi Simon duceau vieţi fericite atunci când erau stăpâni pe propriile corpuri. Destinele lor au fost zguduite însă atunci când boala i-a lăsat fără capacitatea de a se mişca. Obligaţi să îşi trăiască restul vieţii într-un scaun cu rotile, cei doi englezi au dobândit viziuni radical diferite despre ce înseamnă viaţa.

Un studiu dovedeşte falsitatea unei teorii NLP

O tehnică de depistare a minciunii, care a fost promovată încă din anii 1970 de adepţii teoriei Programării Neuro-Lingvistice (NLP) a fost dovedită falsă de un experiment ştiinţific.

Cum ne răcoreşte o băutură… fierbinte

Într-un interviu pentru NPR, Peter McNaughton, profesor de neuroştiinţe la Universitatea Cambridge, a explicat cum este posibil acest lucru.

Cum arată un mic dejun sănătos, în opinia medicilor

Un sondaj de opinie a subliniat încă o dată, dacă mai era nevoie, că pacienţii sunt mai dispuşi să urmeze sfaturile medicilor dacă aceştia din urmă pun şi în practică sfaturile pe care le dau. Acelaşi principiu se aplică şi la micul dejun, în privinţa căruia și-au exprimat opinia câţiva medici americani celebri.

Bancheri de pe Wall Street: fărădelegile asigură succesul

Un sfert dintre faimoşii directori de pe Wall Street văd fărădelegile ca factorul cheie pentru a-ţi asigura succesul, conform unui sondaj realizat de firma de avocatură Labaton Sucharow.

De ce cred unii oameni în E.T.?

În ultima săptămână, existenţa fiinţelor extraterestre a fost un subiect de top în toată presa. În doar câteva zile au apărut declaraţii şi documente care atestă existenţa extratereştrilor şi vizitele lor pe Pământ, în ceea ce ar putea trece drept un efort concertat, care hrăneşte pasiunile unor oameni pentru acest subiect.

Încrederea în biserică, mai scăzută ca niciodată

Un sondaj de opinie realizat în luna iunie a acestui an arată că încrederea americanilor în instituţii a scăzut considerabil în ultimii ani, cu impact şi faţă de încrederea în instituţia bisericii.

Povestea unui cuplu despre practicile îngrozitoare ale Scientologiei

Într-un interviu pentru ABC, Tanja şi Stefan Castle povestesc despre cum este să fii căsătorit în Biserica Scientologică şi cum au îndurat ani de izolare şi muncă forţată ca pedeapsă pentru că nu au vrut să divorţeze.

Cleric indonezian, în închisoare pentru blasfemie

Un cleric şiit din Indonezia a fost condamnat joi la doi ani de închisoare pentru blasfemie.

Tată în închisoare pentru comentariile fiului pe Facebook

În Iran, satira se pedepsește cu închisoarea, chiar dacă ea are loc online, din Olanda. Asta a afat un tânăr iranian după ce tatăl său a fost întemniţat într-o închisoare din Teheran, din cauza unor cometarii pe care el le postase pe Facebook, când studia la o universitate din Olanda.

Rută nouă pentru traficanţi: Tunelul transnaţional de sub chiuvetă

Autorităţle mexicane şi americane au descoperit două tuneluri iluminate şi ventilate care facilitau transportul de droguri din Mexic în SUA. 

Leul, la un nou maxim istoric

Cursul valutar a atins noi valori maxime, iar leul continuă să se deprecieze pe fondul tulburărilor de ordin politic din ţara noastră.

Marea Britanie desecretizează 6.700 de pagini despre OZN-uri

Ministerul Apărării din Marea Britanie a publicat 6.700 de pagini cuprinzând mii de cazuri în care publicul a reclamat prezenţa unor obiecte zburătoare neidentificate, pe cerul Marii Britanii.

Biblia şi vârful de audienţă pe Twitter

Iniţiativa Bisericii Adventiste de încurajare la citirea integrală a Bibliei a atins, săptămâna aceasta, vârful audienţei pe Twitter, pentru câteva ore. Hashtag-ul #RPSP, un acronim pentru „Animat de Cuvântul Lui" în limba portugheză şi spaniolă, a fost pe prima poziţie în topul brazilian al subiectelor pe Twitter.

File de război: cea mai sângeroasă zi în Siria

Trupele siriene au masacrat mai mult de 150 de oameni în provincia Hama, conform Observatorului sirian pentru Drepturile Omului. Un lider al rebelilor susţine însă, că numărul victimelor din satul Tremesh trece de 200.

50% dintre palestinieni nu vor recunoaşte niciodată statul Israel

Aceasta este concluzia unui sondaj de opinie realizat luna trecută de Centrul Palestinian de Cercetare a Politicilor, în rândul palestinienilor.