Cum îi văd bucureştenii pe parlamentarii și primarii lor

Niciunul dintre parlamentarii bucureşteni nu beneficiază de încrederea majorităţii bucureștenilor, relevă un raport GoPOL. Bucureştiul a fost cotat ca având cele mai greu de câştigat colegii, și de aceea sondajul CURS preliminar raportului a dorit să afle ce imagine au parlamentarii bucureşteni, după mai mult de trei ani de mandat.

Parlamentul European a respins definitiv ACTA

Parlamentul European a respins definitiv ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement), anulând astfel posibilitatea ca Uniunea Europeană să ratifice tratatul despre care s-a spus că ar ameninţa drepturi individuale, precum libertatea în activităţile online.

5 schimbări globale de atitudine ale anului 2012

Anul 2012 a reprezentat un an al schimbărilor de atitudine faţă de problemele globale. Poate că pesimismul accentuat, resimţit faţă de criza economică începută cu peste patru ani în urmă era de aşteptat. Însă alte atitudini, precum deschiderea naţiunilor musulmane faţă de democraţie sau conturarea unui nou lider economic al lumii, au potenţialul de a...

Ateii negociază cât de insistenţi să fie

Oamenii pot fi buni şi fără religie, iar religia are prea multă influenţă. Acestea sunt cele două direcţii asupra cărora ateii prezenţi la o întrunire în SUA au căzut de acord. Despre cât de vehemenţi ar trebui să fie în exprimarea acestor opinii, s-a discutat însă aprins, fără să se ajungă la un consens.

Autorităţile împiedică reconstrucţia Bisericii Ortodoxe de la Ground Zero

Arhiepiscopia Ortodoxă din America acuză oficialităţile newyorkeze că împiedică reconstrucţia singurei biserici distruse la 11 septembrie, în timp ce planurile pentru moscheea de la Ground Zero au fost aprobate, informează Foxnews.

Demonstraţii pro și contra moscheei din New York

Duminică au avut loc demonstraţii pro și contra Moscheei de la Punctul Zero în metropola americană New York. Reuters informează că cele două proteste concurente au fost delimitate de poliţie și baricade. 

Big Bang amânat din cauza unor erori

Dr Steve Myers, director în cadrul CERN a declarat pentru BBC că repararea erorilor ar putea amâna cu doi ani experimentul major al acceleratorului. Cercetătorii și-au propus să creeze condiţiile similare celor care se presupune că ar fi existat în primele momente de după Big Bang.

Creștinii, sfătuiţi „să se scuture de izolaţionism”

Pastorul Bob Roberts s-a pronunţat împotriva izolaţionismului creștinilor americani. Membrii bisericilor americane sunt văzuţi de pastor ca fiind „probabil cel mai izolat grup de creștini” din lume.

FT: Era chinezăriilor ieftine ia sfârșit

Unul dintre cei mai importanţi furnizori din China ai marilor retaileri occidentali a avertizat joi că era produselor chinezești ieftine se apropie de sfârșit.

Primele negocieri directe israeliano-palestiniene, după 3 ani

Primele întâlniri privind negocierile de pace între israelini şi palestinieni vor începe în seara zilei de astăzi, 29 iulie şi vor continua marţi dimineaţă, 30 iulie.

SUA şi Marea Britanie suspendă asistenţa acordată rebelilor sirieni

Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie au decis să suspende asistenţa rebelilor din nordul Siriei, după ce gruparea rebelă islamistă Frontul Islamic a ocupat bazele de armament ale sirienilor care luptă împotrivă preşedintelui Bashar al Assad.

Pussy Riot, nominalizate la premiul Sakharov pentru libertate

Cele trei fete din trupa punk Pussy Riot, condamnate la doi ani de închisoare în Rusia, se numără printre candidaţii la premiul Sakharov, oferit de Parlamentul European.

ONU caută soluţii pentru scăderea numărului de săraci

Începând din această săptămână, liderii politici ai lumii vor discuta la ONU noile obiective ale programului Millennium Development, care a început în anul 2000. Problema cea mai arzătoare de pe agendă este numărul celor care se confruntă cu sărăcia extremă.

Summitul de la Bruxelles oferă tinerilor 6 miliarde de euro

Reuniţi la Bruxelles pentru Consiliul European de vară, şefii de stat şi de guvern au decis realizarea unui mecanism care să favorizeze tinerii europeni, fie că aceştia au nevoie de locuri de muncă sau cursuri de calificare.

Produsele organice „nu sunt mai sănătoase pentru copii"

Academia americană de Pediatrie a afirmat că a mânca alimente care nu au fost stropite cu pesticide nu contribuie la o sănătate mai bună a copiilor.

O descoperire şocantă ridică o problemă de etică

O ieşire la pescuit în Munţii Ural (Rusia) s-a terminat cu ţipete de groază, duminică seară, după ce un bărbat a descoperit câteva recipiente în care se găseau rămăşiţe umane, relatează Russia Today.

Vestea bună pentru Grecia

Un obiectiv ambiţios a fost dus la capăt de nu mai puţin de 323 de voluntari din 22 de ţări, care au petrecut ultimele 7 zile ducând vestea bună a iubirii lui Dumnezeu pentru om, în Grecia.

UE oferă 2 milioane de euro pentru copiii romi

Copiii romi din patru ţări ale Uniunii Europene vor beneficia de un nou program de dezvoltare educaţională, lansat cu sprijinul UE. Este vorba despre romii din România, Ungaria, Slovacia şi Macedonia, notează Agerpres.

Zvonuri despre o nouă monedă europeană

Ţările aşa-zis nordice (Germania, Olanda, Finlanda, Austria) ar putea să lase moneda Euro în seama flancului sudic (Spania, Grecia Italia, Franţa) şi să fondeze propria lor monedă, ferită de inflaţie: Nordeuro, scrie DeutscheWelle, citându-l pe unul din cei mai prestigioşi foşti purtători de cuvânt ai industriei germane, Hans-Olaf Henkel, actualmente consilier al Bank of America.

Medvedev: Nu e nevoie să le mai reţinem pe Pussy Riot

Prim-ministrul rus Dmitri Medvedev a declarat că nu mai este nevoie să le ţină în arest pe fetele de la Pussy Riot, informează Interfax.

Producătorii de sucuri acţionează în instanţă primăria New York-ului

Producători de răcoritoare, proprietari de restaurante și patroni ale unor societăţi comerciale s-au reunit vineri pentru a contesta în instanţă decizia primăriei din New York de a limita vânzarea de băuturi răcoritoare dulci, în varianta super-size. Motivul acestei interdicţii, au spus autorităţile, a fost limitarea epidemiei de obezitate. Producătorii, în...