Barack Obama consideră că înarmarea nucleară e „o ironie crudă a istoriei”

Ameninţarea terorismului nuclear este cel mai mare pericol cu care se confruntă la ora actuală lumea, apreciază președintele Obama, citat de agenţia Reuters. Unui grup de teroriști nu îi trebuie decât o cantitate de plutoniu egală cu greutatea unui măr pentru a fabrica o bombă care, detonată, ar putea ucide sute de...

Ce ar trebui să știe bisericile despre cei care le părăsesc

„Oile rătăcite” sunt departe de a se considera „pierdute” sau lipsite de credinţă. Un sondaj Barna Group arată că 61% din adulţii care nu merg la biserică se consideră totuși creștini. Ei fac parte din cele 83 de procente dintre americani care declară despre sine că sunt creștini.

Bolnavii de Alzheimer nu uită să-i iubească pe cei de care nu-și mai amintesc

Un studiu efectuat de o echipă de cercetători de la Universitatea Iowa, citat de The Telegraph, descoperă că sentimentele sunt mai puternice decât amintirile și că pacienţii afectaţi de amnezie încă au un simţământ de căldură atunci când își întâlnesc rudele sau prietenii.

Lideri creștini iau poziţie contra politicii nucleare a Iranului

Organizaţia Liderilor Creștini pentru un Iran fără Arme Nucleare (Christian Leaders for a Nuclear-Free Iran) cere sporirea sacţiunilor economice împotriva regimului islamic, informează Christianity Today. Alţi lideri se tem însă că sancţiunile ar putea ricoșa împotriva credincioșilor iranieni.

Doi militanţi atei plănuiesc arestarea Papei pentru „crime împotriva umanităţii”

Dacă planul evoluţionistului Richard Dawkins și al scriitorului Christopher Hitchens reușește, Papa Benedict al XVI-lea ar urma să fie arestat de îndată ce va păși pe teritoriul britanic, în cursul acestui an. The Telegraph informează că ambii autori atei pretind că ar avea dovada de netăgăduit că Papa a mușamalizat cazul...

Radiografia tragediei poloneze

Avionul la bordul căruia se aflau preşedintele polonez Lech Kaczynski, preşedintele Băncii Centrale a Poloniei şi şeful Statului Major al forţelor armate, precum şi principalii lideri ai armatei şi ai unor ministere poloneze, s-a prăbuşit sâmbătă ucigând toţi pasagerii. Semnele timpului trece în revistă principalele relatări ale presei privind tragicul eveniment.

Banca Mondială a calculat costurile rasismului în România

România pierde anual un miliard de euro din cauza problemelor de integrare a rromilor. Faptul că doar unul din doi rromi apţi de muncă lucrează, provoacă o pierdere de 887 milioane de euro pentru productivitatea României, se arată în studiul „Costurile economice ale excluderii rromilor” întocmit de Banca Mondială.

Traian Băsescu s-a întâlnit cu Barack Obama la Praga

Traian Băsescu a participat ieri la dineul organizat la Praga de președintele american Barack Obama pentru 11 lideri de stat din Europa. Evenimentul, care a avut loc după semnarea noului tratat pentru dezarmare strategică de către liderii de stat ai Statelor Unite și Rusiei.

Obama şi Medvedev au semnat noua strategie pentru dezarmare

S-a semnat! START II, tratatul bilateral al SUA și Rusiei privind utilizarea armelor nucleare (Strategic Arms Reduction Treaty) a fost semnat astăzi în cadrul unei întâlniri pe care președinţii celor două state au avut-o la Praga, informează agenţia de ştiri Mediafax.

Deputaţii vor să închidă magazinele duminica

Niciun hipermarket deschis duminica. Acesta este obiectivul deputaţilor din Comisia pentru Agricultură, care vor să introducă o nouă prevedere în Codul bunelor practici comerciale. Iniţiatorii acestei propuneri spun că o consecinţă a adoptării ei ar fi creșterea vânzărilor pentru producătorii autohtoni din pieţe, informează ziarul Gândul.

Vaticanul pune online 142 de ani de istorie

De la Papa Pius al IX-lea la Benedict al XVI-lea, Vaticanul are acum online documente care acoperă o istorie de 142 de ani, inclusiv texte neoficiale referitoare la perioada celui de-al Doilea Război Mondial, scrie Luigi Sandri, expert al Vaticanului, citat de Ekklesia.com.

Psihologii spun că bătăușii au o stimă de sine foarte ridicată

Cum se explică violenţa în școli? De ce sunt unii elevi extrem de violenţi sau chiar cruzi? Experţii americani se văd nevoiţi să găsească un răspuns cât mai cuprinzător acestor întrebări, după ce o tânără imigrantă irlandeză și-a pus capăt zilelor, pentru că nu a mai suportat batjocura colegilor de școală.

Nuclear pentru nuclear – Obama revizuiește strategia pentru securitate

Administraţia Obama va adopta o nouă politică ce va limita circumstanţele în care Statele Unite vor folosi arme nucleare, informează AP. Acesta este un pas în respectarea promisiunii președintelui american Barack Obama de a diminua rolul arsenalului nuclear în strategia de apărare a Statelor Unite.

Marile economii ale lumii sunt gata de o taxă bancară globală

Gordon Brown spune că marile economii ale lumii au fost aproape de stabilirea unei taxe bancare globale, care ar putea costa sectorul financiar miliarde. Deşi acordul nu a fost finalizat, acest lucru se poate întâmpla la următorul summit G20 care va avea loc în iunie.

FMI s-a jucat de-a criza cu statele est europene

O ipoteză şocantă lansată de viceguvernatorul băncii centrale a Cehiei, Mojmir Hampl, a făcut valuri în presa internaţională: Fondul Monetar pentru Investiţii a accentuat anul trecut criza economică din Europa de Est pentru a-şi spori activitatea.

2011 va fi anul naşterii statului palestinian

Anul viitor „naşterea statului palestinian va fi sărbătorită ca o zi de bucurie pentru întreaga comunitate a naţiunilor," a declarat Salam Fayyad, prim-ministrul palestinian, într-un interviu acordat publicaţiei evreieşti Haaretz.

Paştele la români, o sărbătoare în familie

Un sondaj realizat la sfârşitul lunii martie de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, arată că deşi numai 87% dintre români se declară religioşi, nu mai puţin de 92% spun că Paştele este foarte important pentru ei.

Criza economică reduce poluarea cu un procent record

Criza economică prinde bine mediului. Datorită recesiunii, poluarea în Uniunea Europeană a scăzut cu un procent record de 11%, informează Bloomberg. Emisiile de dioxid de carbon au scăzut anul trecut, în mare măsură datorită faptului că UE a demarat programul de comercializare a carbonului...

Fumătorii au un IQ mai scăzut decât nefumătorii

Se ştie în prezent că fumatul provoacă, în general, afecţiuni grave ale plămânilor şi inimii. De curând, un studiu efectuat de o echipă de cercetători israelieni a descoperit că există o legătură între obiceiul de a fuma şi o inteligenţă scăzută.

Prezentator TV condamnat la moarte pentru vrăjitorie

Instanţele judecătoreşti din Arabia Saudită au condamnat la moarte prezentatorul unei emisiuni din Liban, pe motiv că acesta practica vrăjitoria. Avocatul celui acuzat, precum şi organizaţia Amnesty au lansat apeluri către preşedintele Libanului pentru revocarea sentinţei.

România, un exemplu negativ privind planificarea familială reglementată de Guvern

Secretarul american de stat Hillary Clinton a declarat că România comunistă și China exemplifică efectele negative ale implicării guvernului în deciziile legate de planificarea familială. Clinton a oferit această declaraţie la o conferinţă de presă care a avut loc astăzi în Canada, după summitul G8, informează Mediafax.