Înapoi în „Epoca de Piatră”: sirienii se ascund în peșteri

Bombardamentele aeriene întreprinse de armata siriană împotriva rebelilor au lăsat fără locuinţe peste 100.000 de civili. Cel puţin zece orașe și sate au fost transformate în mormane de beton, obligându-i pe locuitori să-și caute adăpost în peșteri, în mașini sau chiar sub cerul liber, relatează The News Tribune.

Se întrevede sfârşitul războiului? Siria dispusă să negocieze cu insurgenţii

După aproape doi ani de la debutul războiului civil, regimul Bashar al-Assad a anunţat că este dispus să dialogheze cu insurgenţii pentru a pune capăt conflictului. Anunţul a fost făcut de Walid al-Mouallem, şeful diplomaţiei siriene, citat de AFP.

Exodul creștinilor sirieni

Violenţele la care sunt supuși creștinii din Siria au generat exodul lor în masă către statele învecinate. Comunitatea creștină, însumând aproximativ 2 milioane de membri, cea mai mare din Orientul Mijlociu după cea egipteană, se confruntă în prezent cu pericolul dispariţiei, conform Christian Post.

Conflictul din Siria îi apropie pe musulmani de Iisus

Războiul din Siria a atins un nivel de teroare fără precedent, potrivit rapoartelor ONU, ceea ce forţează mii de locuitori să plece din ţară pentru a scăpa cu viaţă. În taberele de refugiaţi în care ajung musulmanii, creştinii Îl prezintă pe Iisus în cel mai util mijloc posibil: ajutând.

Vicepreşedintele sirian vrea un guvern de uniune naţională

Vicepreşedintele sirian vrea să facă o înţelegere istorică pentru a pune capăt războiului civil, şi anume formarea unui guvern de uniune naţională, confom presei libaneze.

Siria „a pregătit armele chimice"

Mai multe surse americane au declarat, sub anonimat, pentru postul de televiziune NBC, că miercuri, armata siriană deja încărcase bombe cu gaz sarin, iar acum aşteaptă ordinul preşedintelui pentru a le utiliza.

UE a recunoscut oficial alianţa împotriva lui Bashar al Assad

Miniştrii de externe din ţările Uniunii Europene au recunoscut oficial alianţa grupurilor de opoziţie siriene, împotriva regimului Bashar al Assad, ca singurul reprezentant legitim al poporului sirian.

Opoziţia siriană a încheiat un acord de principiu pentru încetarea războiului

Câteva grupuri aparţinând opoziţiei siriene au făcut primul pas, după un an şi opt luni de la izbucnirea războiului civil din ţară, pentru a forma o coaliţie împotriva preşedintelui în funcţie, Bashar al Assad, şi pentru a pune capăt violenţelor.

Ziua armistiţiilor neoficiale în Siria și Fâșia Gaza

Deși pare incredibil, se poate să fi venit ziua în care guvernul sirian și grupările rebele au acceptat propunerea emisarului ONU să înceteze focul pentru patru zile. De asemenea, se anunţă căderea la pace Israel și Hamas, după două zile de atacuri mortale. Din păcate, încă se așteaptă ca aceste vești bune să fie făcute...

Papa trimite cardinali în Siria pentru a promova pacea

O delegaţie papală de episcopi, între care se numără şi cardinalul Timothy M. Dolan al New York-ului, va călători în capitala Siriei, la sfârşitul lunii octombrie, pentru a demonstra solidaritate cu victimele şi pentru a încuraja negocierile de pace.

Siria şi Turcia, în conflict direct

Turcia a bombardat miercuri ţinte situate pe teritoriul sirian ca represalii la tirurile de obuze dinspre Siria în care au fost ucişi cinci civili, într-o localitate la frontiera cu Turcia.

„Atrocităţile nespuse” prind glas

„Am cunoscut un băiat pe nume Ala'a. Avea doar şase ani şi nu înţelegea ceea ce se petrece. Cred că acest băiat a fost torturat cel mai rău dintre toţi cei care ne aflam acolo. Nu i se dădea apă sau hrană şi era atât de slăbit că leşina foarte des. Îl băteau regulat şi...

Recompensă de 25 de milioane de dolari pentru prinderea lui Assad

Armata Siriană Liberă (ASL) a adoptat o nouă tactică pentru a pune capăt cât mai repede violenţelor, dar mai ales regimului lui Bashar al-Assad. Se oferă 25 de milioane de dolari persoanei care îl va captura „viu sau mort" pe preşedintele sirian.

Istoria Orientului Mijlociu, spusă de copiii din zonele de război

Copiii sirieni refugiaţi în tabăra iordaniană din Zaatari, ce găzduieşte 10% dintre toţi refugiaţii sirieni la această oră, nu-şi doresc nimic mai mult decât să se întoarcă acasă şi viaţa lor să revină la normal, împreună cu părinţii lor. Însă nu şi dacă aceasta înseamnă să locuiască împreună cu copiii alawiţi, o minoritate religioasă musulmană.

Turcii ar putea crea o zonă-tampon pentru refugiaţii sirieni

Turcii ar putea crea a zonă-tampon la graniţa cu Siria, în contextul în care exodul refugiaţilor din această ţară se accelerează, iar 200.000 de persoane s-ar putea muta în Turcia din cauza conflictului, scrie Reuters.

Sirienii în cea mai gravă criză a momentului

Peste 2,5 milioane de civili sirieni, (peste 10%) au nevoie urgentă de ajutor, potrivit lui Mark Bartolini, director al asociaţiei americane USAID. Nu mai puţin de 1,4 milioane dintre aceştia sunt persoane care şi-au părăsit locuinţa.

Siria şi vecinii – Cine câştigă şi cine pierde?

Războiul pentru libertate în Siria începe să se verse peste graniţe, în ţările vecine, şi fiecare în parte joacă un rol din ce în ce mai activ, pentru a se asigura că rezultatul va fi de partea lor.

Preşedintele Assad, într-o apariţie TV inedită

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a apărut marţi, pentru prima dată după atacul de la Damasc din 18 iulie, într-un interviu difuzat de televiziunea publică. Apariţia sa vine într-un moment de vârf al speculaţiilor că președintele ar fi părăsit Siria.

Lupte în Damasc: Ministrul sirian al Apărării a fost ucis

Lupta pentru eliberarea Damscului a început, anunţa recent Armata Siriană Liberă. Prin urmare, un atentat sinucigaş asupra clădirii Securităţii Naţionale a dus ieri la moartea ministrului sirian al Apărării şi a adjunctului său, cumnatul preşedintelui, şi la rănirea mai multor oficiali. 

VIDEO: 27 de centre de tortură, descoperite în Siria

În contextul în care autorităţile siriene sunt în cea de-a 16-a lună de represiune violentă a protestelor anti-guvernamentale, Human Rights Watch a făcut public un raport de 81 de pagini care documentează funcţionarea a cel puţin 27 de centre de tortură a protestatarilor şi activiştilor din opoziţie, pe teritoriul Siriei.

Luaţi-vă adio de la Siria!

Emisarul din partea ONU şi a Ligii Arabe în Siria, Kofi Annan, a trimis invitaţii principalelor puteri pentru a lua parte la o şedinţă de urgenţă, care va avea loc sâmbătă la Geneva, unde el va prezenta nu un nou plan de pace, ci planul pentru formarea unui guvern de tranziţie în Siria.