NSA „a spart şi interceptat” comunicaţiile criptate ale ONU
Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) a forţat accesul la sistemul intern de videoconferinţe al ONU, a anunţat săptămânalul german Der Spiegel în ediţia de duminică, informează Mediafax.
Libanul este în doliu naţional
Sâmbătă, Libanul a suferit „cel mai grav atac de la sfârșitul războiului civil până acum", după ce un dublu atentat în Tripoli s-a soldat cu 47 de morţi și sute de răniţi. Autorităţile au decretat doliu naţional.
Ban Ki-moon cere investigarea de urgenţă a presupuselor atacuri chimice din Siria
Secretarul general ONU Ban Ki-moon a declarat că acuzaţiile privind utilizarea de arme chimice în Siria "trebuie investigate fără întârziere" si că dacă vor fi dovedite, acestea vor constitui "o crima împotriva umanităţii" care "va avea consecinţe grave".
Soldatul Manning dorește să fie considerat femeie
Avocaţii militarului american Bradley Manning au încercat să obţină o sentinţă mai mică pentru clientul lor pledând pentru faptul că acesta ar fi suferit de tulburări psihice provocate de o confuzie de identitate. Pe fondul acestor tulburări, Manning ar fi fost vulnerabilizat psihic și mai dispus astfel să comită fapta de care a fost acuzat....
Casa Albă condamnă violenţele împotriva creștinilor copţi din Egipt
Pentru prima dată de când au început violenţele din Egipt, și după zeci de rapoarte despre atacuri asupra bisericilor creștine, Casa Albă s-a exprimat asupra subiectului, denunţând atacurile.
ONU: Doar oamenii sunt de vină pentru încălzirea globală
Cercetătorii sunt mai convinși ca niciodată că activitatea omului pe această planetă este de vină pentru creșterea temperaturii globale, încă din anii 1950, lucru care a dus și la creșterea nivelului mării și la fenomene meteo extreme.
CIA recunoaște implicarea în lovitura de stat iraniană din 1953
Agenţia americană CIA a declasificat documente ce recunosc în mod formal, pentru prima dată, rolul cheie pe care l-a avut în lovitura de stat iraniană din 1953, care l-a dat jos de la putere pe premierul Mohammad Mossadeq.
Galerie FOTO din Polonia ocupată de naziști
Revista Time prezintă o galerie foto inedită, cu poze color care documentează viaţa din Varșovia și din Kutno, un oraș la câţiva zeci de kilometri de capitală, între 1939 și 1940.
În ciuda tensiunilor, SUA şi Rusia nu renunţă la discuţiile pe tema nucleară
Chiar dacă preşedintele american Barack Obama a anulat întâlnirea cu omologul său rus Vladimir Putin, cele două state nu au renunţat la semnarea celor două acorduri referitoare la cooperarea nucleară.
Cele 5 state noi care ar putea apărea pe harta lumii în următorii ani
În timp ce globul freamătă de violenţe şi dorinţe separatiste în multe regiuni ale globului şi în ajunul unor referendumuri, harta lumii riscă să sufere modificări radicale. Mai concret, până în 2025, ar putea apărea cel puţin 5 state noi.
Israelienii, foarte sceptici cu privire la acordul cu palestinienii
În doar câteva zile, pe 14 august, Israelul şi Palestina vor relua negocierile de pace. Însă evreii israelieni sunt sceptici, doar 18% dintre aceştia afirmând că şansele de reuşită sunt mari sau foarte mari, potrivit unui sondaj de opinie citat de France Presse.
Topul celor care cer azil în UE
Uniunea Europeană primește cel mai mare număr de cereri pentru azil politic din partea cetăţenilor ruși, pe locul doi fiind cei din Siria.
6 august 1945: ziua care a schimbat lumea pentru totdeauna
La ora locală 8:15 AM, supravieţuitorii, rudele celor decedaţi, oficialii şi delegaţii străini prezenţi în Hiroshima au păstrat un moment de reculegere la fix 68 de ani de la prima explozie a unei bombe atomice. Ziua de 6 august este una dintre zilele care au schimbat lumea pentru totdeauna.
Samantha Power: Este nevoie de un „leadership american la ONU”
Samantha Power, noua ambasadoare SUA la Naţiunile Unite, a subliniat luni, 5 august, necesitatea unui „leadership american la ONU".
Se întrevede pacea israeliano-palestiniană în următoarele 9 luni?
Oameni vechi şi speranţe noi la masa tratativelor în Statele Unite, în cursul zilei de marţi, când a reînceput dialogul între Israel şi Palestina, cu scopul încheierii unei păci prea mult aşteptate.
Ziua în care a fost redefinită trădarea
Ieri, un tribunal militar l-a găsit pe soldatul american Bradley Manning vinovat de majoritatea capetelor de acuzare, mai puţin de trădare, cea mai gravă acuzaţie care fusese formulată împotriva lui, pentru care risca închisoare pe viaţă. Verdictul constituie un precedent periculos pentru jurnalismul de investigaţie din SUA.
Primele negocieri directe israeliano-palestiniene, după 3 ani
Primele întâlniri privind negocierile de pace între israelini şi palestinieni vor începe în seara zilei de astăzi, 29 iulie şi vor continua marţi dimineaţă, 30 iulie.
Rasism în parlamentul italian
Primul ministru de culoare din istoria Italiei, Cecile Kyenge, ministrul Imigraţiei, este supusă unei adevărate campanii rasiste, care a indignat opinia publică.
Poliţia omoară zeci de protestatari în Egipt
Violenţele din Egipt au luat o nouă turnură sâmbătă, după ce forţele de ordine au deschis focul asupra protestatarilor pro-Morsi, ucigând 72 de persoane.
Fraţii Musulmani au la dispoziţie 48 de ore pentru a se alătura procesului politic
Liderul armatei egiptene, Abdel Fattah al-Sissi, le-a acordat Fraţilor Musulmani un termen de 48 de ore pentru a se alătura procesului de reconciliere lansat după destituirea preşedintelui Morsi.
Pariurile pe numele bebelușului regal au trecut de 1 milion £
Nașterea fiului prinţului William nu a cauzat doar o nebunie în mass-media, ci și în lumea pariurilor. Odată ce ducesa a intrat în travaliu, oameni din toată lumea au început să pună pariuri pe orice, de la numele bebelușului și până la ce carieră va urma.










