La 15 ani de la 9/11
Au trecut deja 15 ani de când au căzut Turnurile Gemene. Pentru mulţi americani, dar și pentru alţi cetăţeni ai lumii globalizate care au prins trasmisiunile TV live ale incidentului, senzaţia este că timpul a zburat, dar amintirile au rămas de parcă s-ar fi petrecut ieri. Iar când timpul zboară, dar tu rămâi prins într-un...
Neutralizarea unei profeţii. Soluţia greu de acceptat pentru combaterea SI
Dacă un vecin musulman nu l-ar fi sunat să îi spună ca nu care cumva să deschidă, Abanoub Ishak, un tânăr egiptean de 19 ani care muncea în Libia, ar fi sfârșit, asemenea prietenilor lui, mort.
EU cataloghează drept „genocid” acţiunile grupării Stat Islamic
O rezoluţie adoptată joi de Parlamentul European califică drept „genocid” acţiunile violente împotriva creștinilor și a altor minorităţi religioase, conduse de organizaţia Stat Islamic.
Boko Haram răpește încă 500 de femei și copii
Răpirea în masă a femeilor și copiilor a devenit marcă înregistrată pentru gruparea islamistă Boko Haram, din Africa. Pare că periodic fete și copii sunt răpiţi în număr mai mare sau mai mic. Cea mai notorie răpire s-a întâmplat aproape acum un an de zile, când 300 de școlăriţe au fost luate din Chibok. Cazul...
Al Qaeda revine, interesată de bombe nucleare
Al Qaeda încearcă să procure material nuclear și să recruteze specialiști pentru realizarea unei bombe nucleare, relevă un document publicat de Telegraph. Dezvăluire a Wikileaks, documentul se adaugă unei serii întregi care arată interesul Al Qaeda pentru arme neconvenţionale.
„Malala din Afganistan”, o studentă afgană împușcată de talibani a absolvit facultatea
La doar doi ani după ce a fost împușcată de talibanii care năvăliseră în campusul universităţii la care studia, Breshna Musazai a urcat pe scenă ca șefă de promoţie, în aplauzele frenetice ale celor prezenţi.
MI5: Teroriști libieni ar putea ataca Marea Britanie
Imigranţi libieni intenţionează să conducă mai multe atacuri teroriste în Marea Britanie, ca să se răzbune pentru implicarea englezilor în raidurile aeriene împotriva lui Muammar Kadhafi, a avertizat Serviciul Britanic de Informaţii Internet (MI5).
Masacru în Fâșia Gaza
Cel puţin 16 persoane au fost ucise cu focuri de armă sau obuze de tanc și peste 1.400 de palestinieni au fost răniţi din cauza gazelor lacrimogene într-un atac sângeros izbucnit în urma unei demonstraţii în Fâșia Gaza, unde mii de persoane participau la un marș.
Aruncarea în mare a lui Osama a fost o soluţie prudentă
Știrea că trupul lui Osama Ben Laden a fost aruncat în mare a atras atenţia întregii lumi. Oficialii americani susţin că gestul a fost unul de prudenţă și cea mai bună soluţie în condiţiile date. Liderii musulmani critică gestul ca o greșeală strategică și neconformă tradiţiilor islamice.
Reţele Wi-Fi gratuite sunt expuse furtului de date
Nu sunt puţini cei care se bucură de găsirea unui punct de acces gratuit la internet și îl utilizează fără grijă. Puţini cunosc însă riscurile crescute pe care le implică acest lucru. De aceea, Agenţia europeană de securitate online, Europol, trage un semnal de alarmă pentru toţi aceștia.
Europa, după noua ediţie Charlie Hebdo
Dezbaterea privind libertatea de exprimare și teama de noi atacuri teroriste pare să se fi amplificat şi mai mult după ce s-a pus în vânzare noua ediţie a publicaţiei Charlie Hebdo, care îl are pe copertă cu nimeni altul decât profetul Mahomed.
De ce pentru Rusia a început deja al Treilea Război Mondial
Dacă stai în Rusia, este destul de greu să te ferești de ideea că un al Treilea Război Mondial este inevitabil. Televiziunile ruse, împreună cu unii politicieni, se asigură că introduc ideea în spaţiul public.
Atentat în Irak: biserică avariată și 23 de răniţi
O mașină capcană a explodat în apropierea unei biserici romano-catolice din Kirkuk, Irak, fiind rănite cel puţin 20 de persoane. Tot ieri, au fost condamnaţi la moarte, în Irak, 3 dintre cei care au organizat atacul asupra unei biserici din Bagdad, în octombrie 2010.
Teroarea pariziană, marca „Allahu Akbar”
„Mi-e frică să ies din casă”, este mărturia unei românce stabilite în Franţa. Imperiul fricii s-a strecurat neinvitat pe străzile Parisului. Întunericul s-a așezat nemilos peste „orașul luminilor”. Ce rămâne în urma lui? Răspunsul ar putea fi banal, dacă nu ar avea implicaţii majore.
Efectele unui atentat trăit la distanţă
Am locuit în Franţa aproape 20 de ani împreună cu familia. De-a lungul acestor ani, ne-am mutat de patru ori și am vizitat multe orașe și multe locuri. Nu am reușit să merg la Nisa decât o singură dată, pentru o noapte, cea de pe 14 iulie 2016.
Malala s-a întors acasă
Malala Yousafzai, cea mai tânără câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace, s-a întors săptămâna trecută pentru prima dată în Pakistan, la șase ani de când, adolescentă fiind, a fost împușcată în cap de un militant taliban, în urma campaniei pe care aceasta o purta pentru educarea femeilor.
Sfârşitul terorismului în 2030?
Serviciile de informaţii americane anticipează sfârşitul terorismului islamist în 2030, relatează Mediafax.
O lume nesigură în confruntare cu un extremism sigur
„Nu vom putea împiedica un nou atentat.” Acesta este mesajul pe care coordonatorul european al luptei antiterorism l-a transmis după episodul parizian. Observaţia este tulburătoare, dar permite înţelegerea unei situaţii cu care omenirea se confruntă în prezent.




















