Dificultăţi în relaţiile dintre China şi Vatican
În ciuda adăugării unui nou membru de naţionalitate chineză în Colegiul Cardinalilor, China și Vaticanul continuă să se afle în relaţii încordate.
Papa refuză acordarea comuniunii protestanţilor germani
Papa Francisc a blocat o măsură propusă de episcopii germani prin care Biserica Catolică le-ar fi acordat protestanţilor căsătoriţi cu catolici germani dreptul de a se împărtăși într-o biserică catolică. Perspectiva i-ar fi alarmat pe conservatori, scrie Reuters.
Când am devenit doar umaniști?
Armata americană a luat decizia să introducă umanismul în grila preferinţelor religioase, pe care o bifează toţi cei care optează pentru o carieră în acest domeniu. Schimbarea a intrat în vigoare de pe 12 aprilie, după doi ani de insistenţe din partea Maiorului Ray Bradley.
Vaticanul compară căsătoria gay cu poligamia
Oficialii de la Vaticanul au lansat o campanie împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, comparându-le cu poligamia (căsătoria simultană cu mai multe femei) şi poliandria (căsătoria cu mai mulţi bărbaţi).
Iisus Christos, încoronat ca rege al Poloniei
Polonia s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare. „Încoronarea” lui Iisus Hristos le-a oferit polonezilor prilejul să își exprime fidelitatea faţă de principiile religioase apelând la o practică desprinsă de undeva din negura vremurilor.
Vaticanul îl corectează pe Papă: ateii încă „ard în iad”
Un reprezentant al Vaticanului, preotul Thomas Rosica, a clarificat, într-o notă, afirmaţia făcută de Papa Francisc săptămâna trecută referitoare la mântuirea tuturor, inclusiv a ateilor.
Papa Francisc a extins autoritatea preoţilor de a ierta avortul
Papa Francisc permanentizează permisiunea acordată preoţilor doar pe parcursul anului jubiliar, de a putea ierta credincioșii care au efectuat un avort. Decizia Papei modifică doar periferic practica bisericească, însă transmite lumii un mesaj central despre crezul catolic.
Vaticanul e împotriva pedepsei capitale
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a cerut întregii lumi, într-o apariţie recentă la televiziunea Vaticanului, să renunţe cu totul la pedeapsa cu moartea. Federico Lombardi a declarat că astăzi omenirea nu mai are nevoie să ucidă.
Catolicii de rând cred altceva decât biserica despre mijloacele contraceptive
Aceasta este concluzia unui studiu realizat la începutul lunii mai de organizaţia de sondare a opiniei publice, Gallup.
Revoluţia de comunicare de la Vatican
„Biserica nu este un partid politic şi nu facem ce facem doar pentru a obţine avantaje de PR," a declarat recent strategul de comunicare al Vaticanului. Cu toate acestea, pentru observatorii Sfântului Scaun situaţia e limpede: la Vatican se petrece o reală revoluţie de comunicare.
Vaticanul binecuvântează site-ul „Adoptă un cardinal”
Vaticanul şi-a dat vineri binecuvântarea pentru un site creat de catolicii din Germania, care se numeşte „Adoptă un cardinal".
Cardinalul Pell, condamnat la 6 ani de închisoare
Cardinalul australian Geoge Pell, fost trezorier al Vaticanului – al treilea cel mai important oficial din stat –, a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru molestarea a doi băieţi de cor într-o catedrală din Melbourne, acum mai bine de 20 de ani.
Studiu: Bisericile catolice din SUA pierd enoriași mai mult decât oricare altă biserică
În ciuda dimensiunii și a influenţei sale, Biserica Catolică americană se confruntă cu un declin al numărului de membri de o anvergură nemaiîntâlnită la alte biserici studiate, potrivit unui raport al Centrului de Cercetare Pew.
A început „marea tăcere”. Momentele cheie ale primei zile de conclav
Toţi ochii sunt îndreptaţi spre Vatican, unde are loc alegerea istorică a celui de-al 266-lea Suveran Pontif, care să conducă cei 1,2 miliarde de credincioşi catolici din întreaga lume. Marţi, prima zi a conclavului, a fost una bogată în evenimente pre-conclav, dar şi una care a oferit rezultatul primului vot.
Încurcata istorie a Vaticanului
Cum a apărut statul Vatican și în ce mod funcţionează lucrurile în interiorul lui? Întrebarea are un răspuns mult mai complicat decât ne-am aștepta,...
Vaticanul doreşte o autoritate economică globală
Vaticanul cere o autoritate globală care să ajute la reformarea finanţelor mondiale şi ale sistemelor economice aflate în criză. Liderii catolici au publicat documentul „Spre o reformare a sistemelor monetare şi financiare internaţionale în contextul unei autorităţi publice globale".
Papa Francisc către luterani: „Avem mai multe lucruri în comun decât lucruri care ne despart”
Papa Francisc a primit joi vizita a peste o mie de pelerini luterani, în majoritate de origine germană. Delegaţia a sosit la Vatican în vederea pregătirii aniversării a 500 de ani de la începutul Reformei Luterane.
Catolicii și luteranii caută direcţii pentru viitor
Delegaţi ai catolicilor liberali din întreaga lume se reunesc în weekend la Detroit pentru a discuta despre reforma Bisericii Catolice, despre o democraţie mai mare în structurile acesteia. Convenţia este organizată de Consiliul Catolic American. Luteranii se întâlnesc la Geneva pentru a stabili strategii de acţiune pentru următorii ani.
Biserica Catolică, dispusă să elimine celibatului preoţilor
Un subiect intens dezbătut în Biserica Catolică a devenit în ultima vreme celibatul obligatoriu al preoţilor. De data aceasta, preoţii greco-catolici din America de Nord cer să li se permită să se căsătorească. Surprinzător, implicaţiile unei decizii pe acest subiect se întind până la aspecte de ordin ecumenic.
Vatican: Cercetarea pe celule stem adulte este etică
Vaticanul s-a pronunţat marţi cu privire la una dintre cele mai controversate problematici ale medicinei moderne, afirmând că cercetarea pe celule stem adulte este etică și mult mai promiţătoare din punct de vedere știinţific decât cea pe celule stem embrionare, scrie Religion News.



















