Creștinism

Norma Nashed conduce de mai bine de două decenii organizaţia „Restore a Child”, care ajută 4 000 de copii din zece ţări ale Africii.

Cu secole în urmă, teologul şi filosoful german Gottfried Wilhelm Leibniz folosea pentru prima dată termenul „teodicee”1 – „justificarea lui Dumnezeu”. Prin teodicee, Leibniz se referea la realitatea ultimă a justificării, o dată pentru totdeauna, a lui Dumnezeu şi a tuturor căilor Lui înaintea întregului univers.

Împăratul Nebucadneţar a fost prins în menghina iluziilor de grandoare, care aveau să-l bântuie toată viaţa. Prin visul neobișnuit pe care l-a avut, Dumnezeu i-a dezvăluit că el și imperiul Babilonului erau doar capul de aur al acelui „chip mare” (Daniel 2:31), dar Nebucadneţar a refuzat să accepte faptul că era la fel de trecător...

Îmi place să privesc în urmă. Când sunt pe munte, poate fi și un pretext ca să mă odihnesc, însă o fac și ca să văd pe unde am trecut, cât am urcat.

Un milion de creştini din Statele Unite s-au rugat ieri pentru ţara lor şi pentru ca Dumnezeu să ierte păcatele naţiunii americane. Evenimentul dedicat rugăciunii a avut loc cu o zi înainte de celebrarea zilei naţionale.

În opinia lui Candy Gunther Brown, profesoară de studii religioase la Universitatea Indiana și autoarea lucrării „Testing Prayer: Science and Healing", publicată de Harvard University Press, știinţa nu poate să demonstreze existenţa sau nonexistenţa unui factor supra-uman, sau dacă acesta răspunde la rugăciuni. Dar dacă practica rugăciunii are impact asupra...

Ahn Ei Sook ne inspiră să trăim în așa fel încât să putem spune asemenea ei: „Am găsit în sfârșit sensul faptului de a mă fi născut.“

„Oamenii inteligenţi, cu pregătire știinţifică, nu mai cred (sau nu au cum să mai creadă) în Dumnezeu.”

Mult mai cumplită decât persecuţiile, ideologiile şi păgânismul militant la un loc ar putea fi forţa ascunsă în spatele expresiei aparent inofensive: „Nu ai nevoie de Dumnezeu!”

Mărturisesc sincer că nu am luat în serios subiectul până când nu i-am auzit într-o seară vorbind pe această temă pe Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, și pe scriitorul Sorin Lavric.

Într-un moment de autosuficienţă, putem rata ocazia vieţii noastre. Cine suntem, unde ne aflăm și de ce existăm ar trebui să fie în acord cu planurile veșnice ale lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, nu cu dorinţele noastre trecătoare

André și Penny Brink au crescut în mijlocul unei naturi extraordinar de generoase, în Africa de Sud. Arta fotografică i-a ajutat să privească mai atent natura și să-L cunoască pe Creatorul naturii, experienţă pe care au împărtășit-o în Lumea prin diafragmă. Serialul este disponibil în arhiva SperanţaTV.

Știm că iertarea autentică e creştinească, e de dorit. Și ştim şi că iertarea autentică e plăcută la primit. Dar oare ne cere Dumnezeu să iertăm în orice circumstanţă?

Dacă privim sincer în jur și în noi înșine, descoperim că prăpastia dintre mentalitatea celor care apelează strict la rugăciune în detrimentul tratamentelor medicale și esenţa mentalităţii creștine nu este atât de adâncă pe cât pare. Însă ea rămâne o prăpastie.

Conciliul din Trent[1] (1545-1563) a azvârlit cu anateme în doctrina protestantă a îndreptăţirii, iar protestanţii au ripostat pe măsură. Miza era adevărul. Situaţia însă s-a schimbat. Supravieţuirea creștinismului este oferită ca argument pentru minimalizarea diferenţelor și accentuarea similarităţilor cu scopul de a face faţă dușmanului comun: secularismul.

Nu am avut experienţa unei convertiri cu tunete și fulgere, ci mai degrabă Dumnezeu mi S-a descoperit ca „un susur blând și subţire“. (1 Împăraţi 19:12).

Adelina Alexe și-a descoperit relativ târziu chemarea spre teologie, după un zig-zag studenţesc (limbi străine, asistenţă socială, drept) și diferite destinaţii misionare.

Părinţii lui Daniel Bruneau, originari din Mauritius și Seychelle, s-au cunoscut în Anglia. Când a venit în Atlanta ca să predea la universitate, Daniel a dorit să aprofundeze relaţia sa cu Dumnezeu.

Deruta cu privire la rolul faptelor bune în procesul mântuirii persistă în rândul creștinilor, indiferent de afilierea confesională, chiar dacă Biblia este clară cu privire la acest subiect.

Modul în care ne rugăm în public dezvăluie cum arată rugăciunea în taină. Pentru că, dincolo de cuvinte, atitudinea și motivaţia noastră sunt cele care dau sens și substanţă rugăciunii.

Rost, rostire, rostuire... „rostul” românesc și derivatele lui. Un cuvânt mai generos în limba noastră decât sinonimele „sens”, „scop”, „semnificaţie”, după cum îl prezintă Constantin Noica în volumul din 1970, Rostirea filosofică românească.[1]