Istoria creștinismului

Din dorinţa de a-și asigura moștenitor la tron, Henric al VIII-lea a provocat un efect de domino care, în cele din urmă, avea să schimbe faţa Americii și a lumii.

Conceptele de libertate și diversitate religioasă din Statele Unite își au rădăcinile în mișcarea de reformă din Anglia, fiind transmise în cadrul procesului de colonizare britanică a Americii.

Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, protestantismul german încetase de mult să fie o torţă aprinsă. Acceptat de nobili și de gloată, el devenise o instituţie ecleziastică, seculară și politizată, ca toate celelalte. În noaptea înstrăinării, Dumnezeu a făcut să răsară din cenușă lumina unei noi dimineţi.

Al treilea dintr-o serie de cinci articole care analizează istoria persecuţiei creştine de la Constantin cel Mare până la sfârşitul secolului al XVII-lea.

Singura întâlnire consemnată între Iisus și greci a fost cu puţin înainte de răstignirea Sa.

Viaţa lui John Wesley a fost uimitoare. În timpul activităţii sale de predicator, a călătorit pe cal peste 400.000 de kilometri, în Anglia, Scoţia şi Irlanda.

Acesta este al cincilea și ultimul articol din seria Creștinii și instinctul persecuţiei. Primele patru articole se află în ediţiile revistei Semnele timpului din lunile iulie-octombrie.

De când soţia noului lider coreean, Kim Jong Un, a fost prezentată publicului, fiind mereu prezentă lângă soţul ei în ieşirile lui publice, lucrurile au început să se schimbe pentru femeile din ţara comunistă.

Reforma protestantă a fost un râu tumultuos, a cărui curgere a început să devină vizibilă în 1517. O contribuţie semnificativă la această erupere au avut-o afluenţii săi – mișcările (pre)reformatoare: valdenzii, albigenzii, lolarzii, husiţii etc., adevărate izvoare ale curentului principal protestant, care a preluat forţa lor în curgerea lui prin istorie.

„Dacă aș fi torturat, aș mărturisi orice. Aș mărturisi că am fost sultanul Turciei“, spune Goya, într-un film al lui Milos Forman. „Nu, n-ai face-o!“ – îl contrazice părintele Lorenzo, dar Goya insistă: „Aș mărturisi orice pentru a evita chinurile.“

Anul 2016 a stat sub nota căutării unităţii.

Primele 8 zile ale Conciliului de la Clermont au trecut greu. Deşi participanţii erau aparent ocupaţi cu discuţiile despre reforma cluniacă sau excomunicarea regelui Filip pentru adulter, adevărata preocupare de interes...

Consensul milenar creştin, că diversitatea religioasă era un rău care trebuia nimicit de puterea unită a bisericii şi a statului, respectiv că în fiecare stat ar fi trebuit să fie „un singur rege, o singură lege, o singură credinţă”, a devenit tot mai greu de apărat pe măsură ce minorităţile reformate se înrădăcinau în mijlocul...

Mii de biserici americane au serbat în această ultimă duminică din luna octombrie aproape cinci secole de la Reformaţiune, cea mai puternică revoluţie religioasă, care are ecou până astăzi, prin existenţa numeroaselor confesiuni protestante.

Credinciosul de rând nu a acordat prea mare atenţie evenimentului panortodox, însă, la nivel ecleziastic, așteptările au fost mari. Întâlnirea putea reprezenta un punct de cotitură în înţelegerea și pregătirea viitorului ortodoxiei.

Biserica Evangelică din Germania a marcat Ziua Reformei cu moduri creative de a promova mesajul lui Martin Luther, şi anume că harul lui Dumnezeu le este oferit tuturor oamenilor.

„Întreaga lume admite fără ezitare sau dezacord că invenţia lui Gutenberg este, incomparabil, cel mai mare eveniment din istoria lumii profane.“ Mark Twain

Uitaţi-vă într-o enciclopedie. Întrebaţi un student la istorie. Discutaţi cu un cleric. Cuvântul „reformă” va face referire la mișcarea religioasă din secolul al XVI-lea care a zguduit din temelii Biserica Romano-Catolică din Europa.

Conciliul din Trent[1] (1545-1563) a azvârlit cu anateme în doctrina protestantă a îndreptăţirii, iar protestanţii au ripostat pe măsură. Miza era adevărul. Situaţia însă s-a schimbat. Supravieţuirea creștinismului este oferită ca argument pentru minimalizarea diferenţelor și accentuarea similarităţilor cu scopul de a face faţă dușmanului comun: secularismul.

Abordarea evanghelistică a lui Finney era profund înrădăcinată în teologia sa. El susţinea că omul are o natură total decăzută și că este salvat prin har, doar prin credinţă.

Nu există probabil niciun grup în întreaga istorie creștină care să fi fost atât de nedrept judecat ca anabaptiștii.