Giganţii Internetului cenzurează conţinutul creștin sau religios

Actualii giganţi ai Internetului precum Facebook, Apple sau Google nu oferă spaţiu publicitar echitabil organizaţiilor creștine sau reprezentanţilor religiei. Mai mult decât atât, cenzurează conţinutul creștin considerat „ofensator", scrie Washington Times.

Lucrările de restaurare ale mormântului lui Iisus au fost finalizate

Specialiștii care au lucrat la restaurarea mormântului lui Iisus în ultimele nouă luni au finalizat lucrările de restaurare, iar obiectivul va fi redeschis publicului astăzi, 22 martie.

Obama marchează 500 de ani de la Reformă la Berlin

Fostul președinte american a fost primit ca „un star rock” la Berlin, unde, împreună, cu cancelara Angela Merkel a participat la ceremoniile de aniversare a 500 de ani de la Reforma Protestantă. Zeci de mii de oameni s-au adunat la Poarta Brandenburg pentru a-l auzi pe fostul președinte vorbind despre democraţie, egalitate și credinţă.

Biblie incendiată la Vatican

Un român a incendiat o Biblie în Piaţa Sfântul Petru, din Roma, în timpul unei slujbe de canonizare oficiată de Papa Benedict al XVI-lea. Se pare că românul este o persoană cu probleme psihice, care a recurs la gesturi similare şi în alte ocazii.

Preot catolic vinovat de abuz sfârşeşte după gratii

Un fost preot catolic şi-ar putea petrece ultimele zile ale vieţii în închisoare, după ce a fost găsit vinovat pentru un abuz sexual petrecut în urmă cu câţiva ani. Victima, Warren Tucker, avea 13 ani atunci şi îl ajuta pe preot în timpul ceremoniilor religioase.

Studiu: Giulgiul din Torino nu este autentic

O nouă analiză realizată asupra Giulgiului din Torino contestă autenticitatea acestuia ca material folosit la înmormântarea lui Iisus Hristos. Principalul argument al cercetătorilor este că persoana învelită în ţesătura mortuară fusese învelită în ea în poziţie verticală.

Analiză: Cât de real este fenomenul "de-botezării" lumii?

Papa Benedict i-a avetizat joi pe episcopii catolici americani că „secularismul radical" capătă momentum în Statele Unite, iar biserica catolică îşi vede libertatea de exprimare în public ameninţată. Papa ar vrea ca episcopii să insiste pe lângă politicienii catolici ca ei să ofere mărturii publice ale credinţei lor.

Oamenii de ştiinţă nu cred în războiul dintre religie şi ştiinţă

Un studiu recent realizat de Rice University aruncă o nouă rază de lumină asupra războiului ancestral dintre religie şi ştiinţă. Conform rezultatelor studiului, majoritatea oamenilor de ştiinţă consideră că religia este compatibilă cu munca de cercetare pe care o fac zilnic, conflictul în realitate fiind întreţinut mai mult de extremele celor două părţi.  

Hijab-ul ca declaraţie politică și de emancipare

„Când te gândești la hijan, ultimul lucru care îţi trece prin minte este 'politica', sau 'independenţa', sau 'emanciparea'," își începe Nadiya Takolia editorialul pe site-ul publicaţiei The Guardian.

Vaticanul vrea cu orice preţ împăcarea cu Societatea Sf. Pius al X-lea

Vaticanul a formulat o propunere finală de împăcare cu grupul de ultra-tradiţionaliști catolici Societatea Sf. Pius al X-lea, într-o încercare de a încheia schisma care durează de mai mult de un sfert de secol.

Implicarea creștinului în societate și ispita lui Iuda

Vorbind despre condiţia umană cu un umor autocritic și poate autoironic, unul dintre popularele cântece gospel americane rezumă o nefericită combinare a reperelor în viziunea creștină. Titlul imnului este „This Old House” („Casa cea veche”) și în esenţă afirmă: „Nu ne permitem să reparăm casa cea veche” întrucât „mergem acasă la Domnul.”

Billy Graham sfătuieşte America să se căiască pentru stilul de viaţă

Binecunoscutul evanghelist american Billy Graham va face un apel la americani să se căiască pentru stilul lor de viaţă, în cadrul evenimentului de evanghelizare My Hope with Billy Graham, care va avea loc pe 7 noiembrie 2013, când Graham va împlini 95 de ani.

Filă de jurnal

Îmi amintesc cu precizie momentul și locul în care am realizat că sunt liberă să aleg ce fel de persoană vreau să fiu. Construcţia aceasta cere însă curaj, materiale potrivite și perseverenţa de a nu lăsa proiectul în ruină când apar divagări de la plan.

Cuvântul și cuvintele Lui

Principiile lui Iisus pot modela un discurs sincer chiar și după atâta timp de la momentul ilustrării lor în viaţa lui Iisus.

În spatele oricărei vieţi este o hartă

„Mi-a fost foarte dificil să-mi găsesc drumul în această lume, își justifica Heather Tanner, dorinţa de a fi înmormântată cu o hartă.

Ce a spus Iisus despre El Însuși

Foarte mult timp s-a consumat cu dezbaterea tainelor pe care le presupune întruparea. Aproape toată lumea crede că Iisus a fost și este Dumnezeu. Dar cum rămâne cu natura Lui umană? În ce măsură a fost și om? Era El la fel ca noi sau nu? Răspunsul nostru pare să depindă de modul în care...

CEO-ul Yahoo îl pune pe Dumnezeu pe primul loc

CEO-ul companiei Yahoo, Marissa Mayer, a vorbit pentru prima dată în public, de la preluarea şefiei corporaţiei, şi a discutat despre priorităţile pe care le are în viaţă.

Viitorul și profeţiile

Biblia este scrisă într-o bună măsură de profeţi și este plină de descoperiri profetice. De cele mai multe ori, aceste descoperiri sunt despre taine ale trecutului și ale prezentului, la care nu am putea avea acces pe altă cale.

Crâmpeie de cer

Cu câţiva ani în urmă, am avut ocazia să fac un tur al Insulei de Sud (Te Waipounamu), una dintre cele două insule care formează arhipelagul neozeelandez. Am zburat mai întâi în orașul Invercargill, apoi m-am îndreptat spre nord, așteptând cu nerăbdare să ajung în locuri turistice emblematice precum orașele Queenstown și Wanaka sau fiordul...

Curajul de a înfrunta leul împreună cu Dumnezeu

Samson a fost un copil primit printr-o minune (Judecători 13:2-25). Un dar al lui Dumnezeu pentru Manoah și soţia sa infertilă, el a fost înzestrat de Dumnezeu cu o putere neobișnuită. Dumnezeu l-a folosit pe Samson pentru a-i învinge pe filisteni, dușmanii declaraţi ai lui Israel, și pentru a realiza planurile divine pentru poporul Israel....

Argumentul unui cunoscut apologet, în favoarea creaţionismului

Un cunoscut apologet creştin şi expert în creaţionism îi îndeamnă pe predicatori să „nu subestimeze Cuvântul lui Dumnezeu", prezentând relatările Bibliei despre originea Pământului ca pe o alegorie.