Număr record de americani care susţin imoralitatea

Numărul americanilor care susţin căsătoria gay, care consideră că relaţiile sexuale înainte de căsătorie nu sunt de blamat şi care sunt convinşi că homosexualii se nasc aşa a atins cel mai mare număr înregistrat în istorie, potrivit unui sondaj de opinie Gallup.

Americanii nu au lideri creştini remarcabili

Un studiu Barna arată că americanii nu au un nici măcar un singur lider creştin care să fie recunoscut la nivel naţional. Întrebaţi care este cel mai influent lider creştin din SUA, azi, peste 40% dintre americani nu au reuşit să identifice nici măcar o persoană.

„Misionarii ortodocşi” au început ofensiva anti Pussy Riot

Îşi spun „misionarii ortodocşi"şi urmăresc să intre în conflict cu oricine susţine grupul punk Pussy Riot, al cărui proces a ajuns pe prima pagină a presei internaţionale. Şi, pentru a arăta că nu se joacă, credincioşii îşi şi filmează atacurile.

Cardinalul Burke: Avortul contraceptiv e crimă

Cardinalul Raymond Burke a criticat administraţia de la Casa Albă vizavi de politicile sale privind avortul şi familia, considerând că preşedintele Barack Obama a ales „o filosofie total secularizată, agresivă şi deschisă, cu o agendă intrinsec anti-viaţă şi anti-familie."

Noi traduceri ale Bibliei pentru popoarele marginalizate ale lumii

Organizaţia texană Seed Company a lansat programul „Celui mai neînsemnat dintre aceștia" (Least of These), prin care dorește să ducă Biblia celor mai neaccesibile populaţii ale lumii.

BORu: Toleranţa absolută anihilează libertatea de exprimare

Biserica Ortodoxă Rusă avertizează că toleranţa absolută poate duce la pierderea libertăţii și a individualităţii.

Papa sosește azi în inima africană a religiei voodoo

Papa Benedict al XVI-lea soseşte vineri în Benin, marcând astfel a doua sa vizită în Africa într-o ţară considerată inima practicii voodoo. Prima sa călătorie pe continentul african a avut loc în 2009, și a lăsat în urmă un întreg scandal legat de folosirea prezervativului.

Secularismul militant, o ameninţare pentru Marea Britanie

Marea Britanie este ameninţată de un val tot mai pronunţat de "secularism militant", a avertizat baroneasa Warsi, în cadrul unei vizite la Vatican.

Noul papă electrizează mulţimile cu stilul său plin de umor

Papa Francisc a rostit duminică prima sa slujbă Angelus, stârnind încântarea și râsul unei mulţimi de 300.000 de persoane din Piaţa Sfântul Petru din Roma. Capacitatea lui de a electriza mulţimile și de a genera optimism a fost extrem de evidentă în cadrul discursului presărat cu umor și anecdote, relatează The Guardian.

Biserica Ortodoxă Rusă şi-a lansat ieri propriul canal YouTube

Denominaţiunea majoritară din Rusia şi-a anunţat ieri prezenţa oficială pe site-ul YouTube.

Proteste violente în Bangladesh: „Ateii trebuie spânzuraţi!”

Cel puţin 36 de persoane au murit și 60 au fost rănite, în urma ciocnirilor violente din ultimele zile, dintre forţele de ordine din Bangladesh și zeci de mii de islamiști, care au cerut pedepse mai stricte contra bloggerilor ateiști.

Iisus, apărat şi atacat pe Wikipedia

Enciclopedia online Wikipedia a sărbătorit, săptămâna trecută, 10 ani de la data lansării în mediul online. „Probabil că nici un text nu surprinde ascendenţa sa haotică [a Wikipediei] precum acela despre Iisus Christos", notează Chris Wilson, de la slate.com.

Campanie a Societăţii Biblice pentru citirea zilnică a Bibliei

În luna octombrie, 2.500 de biserici australiene şi peste 5.000 de persoane iau parte la o campanie demarată de Societatea Biblică din Australia, care urmăreşte să-i încurajeze pe creştini să citească zilnic Biblia.

Sms-urile care au condamnat un creştin la închisoare pe viaţă

Un creştin din Punjab, Pakistan a fost condamnat să execute pedeapsa cu închisoare pe viaţă şi să plătească o amendă de 2.000 de dolari, din cauza unor mesaje trimise către clerici musulmani.

Medicii nu au voie să fie proviaţă

Doctorii și asistentele din Marea Britanie care se opun administrării contraceptivelor de urgenţă (pilula de a doua zi) din motive religioase sau de morală nu vor mai putea primi niciun fel de calificare profesională de specialitate.

Preţul libertăţii: de ce ne lasă Dumnezeu să alegem

Libertatea de alegere este un dar. În același timp, ea explică și o mare parte din haosul care există în lume. Întrebarea este: ce face Dumnezeu în această privinţă?

Biserica Ortodoxă de la Ground Zero e în instanţă

Liderii bisericii ortodoxe Sf. Nicolae (St. Nicholas Church) din New York au dat în judecată autorităţile statului.

Rusia: Teologia, predată la Universitatea de Fizică Nucleară

Într-un climat tensionat între Biserica Ortodoxă Rusă şi societatea civilă, după cazul Pussy Riot, Universitatea Naţională de Studii Nucleare, este pe cale să deschidă un nou departament, dedicat studiilor teologice.

Cel care S-a dezbrăcat de Sine

Unele secvenţe de viaţă se estompează repede, ca niște portrete efemere în arhiva memoriei. Altele, deși nu le-am văzut vreodată cu ochii, devin prezenţe neliniștitoare, care ne obligă să redefinim modul în care gândim viaţa, timpul și propria umbră.

McDonald’s are o influenţă mai mare decât bisericile

Restaurantele McDonald's au o influenţă culturală mai mare asupra societăţii americane decât o au bisericile, deşi există de 19 ori mai multe biserici decât restaurante McDonald's.

Scădere dramatică a numărului de studenţi la teologie în Marea Britanie

Numărul tinerilor englezi care aleg să studieze pentru o diplomă de licenţă în domeniul religiei a scăzut cu peste o treime în numai șase ani.