Video în serie: Războinicii lui Dumnezeu, de Christiane Amanpour
Televiziunea americană CNN a publicat online seria de șapte reportaje realizate de Christiane Amanpour, intitulate „Războinicii lui Dumnezeu".
Nightrunner, partenerul lui Batman, e musulman
Eroul de benzi desenate Nightrunner a stârnit controverse datorită faptului că este musulman, originar din Algeria.
Biblia Lego, retrasă din librării
Lanţul american de magazine, Sam's Club, a retras de pe rafturi cartea pentru copii The Brick Bible: A New Spin on The Old Testament, în care povestirile din Biblie iau forma a 1.400 de imagini cu personaje LEGO, după numeroase plângeri privind conţinutul matur al acestora.
Cultura bisericii: influenţa felului în care lucrăm împreună
Nu este trecută în vreun regulament și nici nu apare tipărită pe vreun afiș. Dar se simte din felul în care oamenii se salută, din modul în care își împărtășesc ideile și prin apartenenţa pe care o construiesc atunci când se implică în activităţile bisericii. Cultura organizaţională a bisericii poate fi o sursă de unitate...
Modificarea privind ora de religie – obligatorie și confuză
Dezbaterea publică privind predarea religiei în școli, accelerată în ultimele zile de apropierea termenului până la care părinţii pot depune cererea de înscriere a elevilor la ora de religie, a scos la iveală riscuri pe care actualul sistem de învăţământ nu pare nicicum pregătit să le depășească.
După un secol, Turcia construiește prima biserică creștină
La început de an 2015, premierul Turciei a anunţat o mare surpriză: guvernul islamic al ţării va construi o nouă biserică creștină, prima de la înfiinţarea republicii moderne, în 1923.
Obama: „Datoria noastră este să ascultăm de poruncile lui Dumnezeu”
Președintele Barack Obama a deplâns cu ocazia Micului Dejun cu Rugăciune tendinţa de a transforma religia într-un instrument al răului. În opinia sa, acesta nu este un aspect specific islamului, așa cum unii ar fi înclinaţi să concluzioneze după atacul recent din Franţa. Și creștinismul are suficiente motive de a nu privi cu prea multă...
Un alt fel de frică de Diavol: teama de a crede că există
„- Te lepezi de Satana? - Mă lepăd de Satana!” Cum ar fi dacă Biserica Ortodoxă ar anunţa într-o zi că a înlocuit bine cunoscuta formulă utilizată la botezul pruncilor cu una mai „corectă politic”: „- Te lepezi de rău?”. Exact asta a făcut Biserica Anglicană.
Experiment într-o mănăstire iezuită – 8 zile de linişte totală
Oprește televizorul, computerul, mașina de spălat, telefonul, închide fereastra. Ce auzi? Cât de confortabil te simţi în liniște absolută? Liniștea a fost de mult timp asociată cu spiritualitatea, atât prin retrageri din lumea zgomotoasă, cât și prin jurăminte de tăcere, în care totul se reduce la meditaţie. Astăzi pare un lux de mare preţ.
Vatican: Cercetarea pe celule stem adulte este etică
Vaticanul s-a pronunţat marţi cu privire la una dintre cele mai controversate problematici ale medicinei moderne, afirmând că cercetarea pe celule stem adulte este etică și mult mai promiţătoare din punct de vedere știinţific decât cea pe celule stem embrionare, scrie Religion News.
Cum se vede Apocalipsa mayaşă în presa internaţională
Conspiraţioniştii au venit cu ideea, iar presa tabloidă a promovat-o, prezentând-o ca pe o ciudăţenie. Apocalipsa mayaşă a intrat însă şi pe agenda marilor publicaţii internaţionale, acum că 21 decembrie bate la uşă.
Politician american refuză să se lase intervievat de o reporteriţă dacă nu sunt însoţiţi de o a...
Un politician american, candidat la postul de guvernator al statului Mississippi, a ajuns subiectul unei controverse care a depășit graniţele Statelor Unite după ce a refuzat să acorde unui reporter permisiunea de a-l însoţi 15 ore pe un drum de campanie electorală, dacă reporterul - o femeie - avea să vină neînsoţită.
Finanţele islamice, o soluţie pentru un capitalism etic?
Învăţăturile Coranului cu privire la afaceri se potriveşte excelent obiectivelor mişcării globale a antreprenoriatului social, susţine Sheeza Ahmad, fondatorul întreprinderii sociale HelpingB într-un blog publicat pe portalul The Guardian.
Când liderii religioși se implică în protejarea mediului
Liderii religioși au un cuvânt important de spus în promovarea principiilor ecologice, iar Papa Francisc este un exponent în acest sens, notează Reuters.
Darurile spirituale, o chemare la slujire
„Răspunde potrivit cu identitatea ta reală, nu cu cea pe care ţi-ai dori să o ai”, mă avertizează site-ul web. Bannerul de deasupra acestui mesaj anunţă un test care mă va ajuta să-mi descopăr darurile spirituale. Toate testele de personalitate pe care le-am făcut în trecut mi-au reamintit de trăsăturile mele cele mai profunde. Însă...
Evreii ultraortodocși ar putea fi obligaţi să facă armata
Dreptul de a studia Scriptura și de a cultiva evlavia sunt esenţiale pentru Israel, spun evreii ultra-ortodocși. Un drept pe care tot mai mulţi evrei secularizaţi îl contestă, pe măsură ce numărul cetăţenilor care se înrolează scade.
Avem sau nu nevoie de biserică?
Biserica se referă la nevoia noastră de comuniune, de a învăţa să avem părtășie cât încă suntem aici pe pământ și la slujirea celor din jurul nostru.
Teologi catolici au cerut renunţarea la celibatul preoţesc
Mai mulţi teologi germani, austrieci şi elveţieni au cerut Bisericii Romano-Catolice să renunţe la jurământul celibatului, să le permită preoţilor să se căsătorească şi, de asemenea, să accepte cuplurile de acelaşi sex.
E creștinismul doar o experienţă emoţională?
„Da, mâncăm iarbă, şi suntem mândri de asta, pentru că demonstrează faptul că, prin puterea lui Dumnezeu, suntem în stare să facem orice“, aceasta este declaraţia și convingerea tinerei Rosemary Phetha, într-un reportaj Times Live.
Undele gravitaţionale și inflaţia de certitudini
Pe 17 martie 2014, blogul de știinţă și tehnologie al prestigiosului ziar The New Yorker anunţa: „O revoluţie știinţifică ne permite să vedem până la începuturile timpului.“ Lawrence M. Krauss, fizician renumit și autorul cărţii Un univers din nimic: de ce există ceva în loc să nu existe nimic, comenta în articolul său știrea care...
Papa Francisc: Evoluţia și creaţia nu sunt incompatibile
Papa Francisc a participat la o dezbatere asupra controverselor legate de originea vieţii umane, afirmând că teoria Big Bang nu este în contradicţie cu intervenţia unui Creator divin, ba chiar o face necesară.



















