Noua „modă” cronică în privinţa alimentaţiei

Nu este o noutate faptul că ne trăim viaţa tot mai iresponsabil. Propriile alegeri, cu cât sunt mai problematice, cu atât ne afectează mai mult sănătatea, iar în privinţa alimentaţiei sunt, poate, cele mai puţine motive de încântare. Malnutriţia tinde să devină normă, se arată în studiul Global Nutrition Report. Cu alte cuvinte, devine o „modă”.

Ce se întâmplă cu metabolismul după ce mănânci fast-food

Sunt suficiente doar câteva zile de alimentaţie fast-food bogată în grăsimi pentru a deregla metabolismul, anunţă Time, citând un studiu care le poate oferi un răspuns celor care se străduiesc să înţeleagă cauzele obezităţii. Partea surprinzătoare a studiului constă în rapiditatea cu care grăsimile acţionează, reușind să modifice întregul sistem metabolic al organismului.

Universitatea Loma Linda spune „bye bye” mâncării de tip junk

La Loma Linda University Health, studenţii învaţă cum să cultive armonia organismului lor, ca un tot al sănătăţii fizice, psihice și spirituale. Un loc de cinste în abordarea holistică pe care sistemul de învăţământ o are asupra sănătăţii îl ocupă alimentaţia sănătoasă. Din această perspectivă, decizia universităţii de a înlocui mâncarea nesănătoasă din automatele școlii...

Ingredientul secret al meniurilor fast-food

Ingredientele ciudate din mâncarea fast-food nu mai surprind pe nimeni. Când cumperi hamburgeri sau înghţeată de la restaurante fast-food, cel mai probabil vei mânca și celuloză microcristalină, sau E460 i. Deși e aprobată de autorităţile care reglementează industria alimentară, folosirea ei din ce în ce mai mult ne amintește de o industrie în care profitul...

Alimentele care te ajută să dai jos kilogramele în plus

Poţi lupta împotriva kilogramelor în plus printr-un program regulat de exerciţii fizice, însoţit de o dietă echilibrată care include câteva alimente delicioase care ajută la scăderea în greutate.

Cât de mult te îngrașă produsele fast-food

O cercetare publicată în Buletinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a arătat cu cât crește valoarea medie a indicelui de masă corporal (BMI) cu fiecare porţie de produse fast-food consumată.

Ce trucuri foloseşte marketingul pentru a ne convinge să slăbim nesănătos

România nu stă deloc bine la capitolul obezitate. Un studiu recent al Comisiei Europene ne plasează pe locul al treilea din Europa, după britanici şi maltezi, la numărul persoanelor supraponderale şi obeze. Însă în afară de cauzele obişnuite, şi marketingul are partea lui de vină.

Studiu: Mâncatul pe fond nervos accentuează nervozitatea

Consumul de mâncare nesănătoasă, în principal fast food sau dulciuri, în perioadele de stres nu are nici pe departe efectul scontat, de diminuare a stresului, ci dimpotrivă. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea Pennsylvania.

Orașul în care mâncarea McDonalds este considerată sănătoasă

Primul lucru care te șochează atunci când pășești pentru prima dată în orășelul britanic Tamworth e mirosul inconfundabil de prăjeală. Desemnat de Daily Mail drept „capitala obezităţii din Marea Britanie", Tamworth este orașul în care mâncarea de McDonald`s este considerată sănătoasă.

Chimia şi psihologia din spatele dependenţei de fast food (4 studii de caz)

Probabil că oricine priveşte în spatele cortinei industriei producătoare de fast food nu se aşteaptă să găsească companii interesate de sănătatea publicului. Şi de multe ori interesul pentru sănătate este subsumat interesului pentru profit. Însă o anchetă de investigaţie, efectuată de un jurnalist laureat cu premiul Pulitzer, scoate la iveală nu doar strategiile de marketing,...

McDonalds speră să-şi mai spele din păcate cu meniul Happy Readers

McDonalds ar putea deveni cel mai mare distribuitor de carte pentru copii din Marea Britanie, informează Daily Mail.

Consumul de fast-food creşte riscul de depresie

Cercetătorii din Spania au reuşit să descopere o relaţie de tip „doză-răspuns", între consumul de produse fast-food şi depresie. Astfel, cu cât oamenii mănâncă mai des de la fast-food, cu atât riscul este mai ridicat.

Mâncărurile nesănătoase acţionează ca drogurile

Mâncarea nesănătoasă poate duce la modificări ale circuitelor cerebrale, generând dependenţa de dulciuri, fast-food sau alimente grase. Această concluzie a oamenilor de știinţă explică, în parte, de ce le este atât de greu oamenilor să renunţe la alimentele nocive.

Copiii rămân ţinta restaurantelor fast-food

Copiii rămân ţinta predilectă a restaurantelor fast-food. În ciuda promisiunilor făcute, producătorii și comercianţii de fast-food nu demonstrează decât o intensificare a eforturilor de marketing către preșcolari, copii și tineri. 

Românii mănâncă fast-food de 2 miliarde euro

Două miliarde de euro. Atâta cheltuie anual românii pentru hrana procurată de la fast-food. În schimb, pentru a face sport la o sală de fitness, nu se arată dispuși să plătească mai mult de 300 de milioane de euro.