Divorţul părinţilor are un impact pe termen lung asupra copiilor
În fiecare an, peste un milion de copii americani au de suferit din cauza divorţului părinţilor, ceea ce are un impact emoţional puternic asupra vieţii lor, concluzionează un studiu comparativ realizat de Marriage and Religion Research Institute (MARRI).
VIDEO: Spitalul militar din Homs, centru pentru tortură
Canalul de televiziune BBC 4 a difuzat ieri un reportaj filmat cu camera ascunsă în spitalul militar din Homs, Siria, unde de mult timp există plângeri că pacienţii sunt torturaţi de către personalul medical, conform Reuters. Videoclipul a fost filmat de un fost angajat al spitalului şi scos din Siria de către un foto-jurnalist francez.
Haina care schimbă vieţi: 20.000, pentru început
Totul a pornit de la o studentă la design din Detroit, Veronika Scott, care marcată de numărul în creștere al oamenilor străzii care suferă din pricina iernii, a hotărât că trebuie să facă ceva pentru ei.
Sondaj: Lumea e un loc mai fericit după criza economică
Atunci când mai mult de 75% dintre oameni sunt de acord cu privire la ceva, e bine să fii circumspect. Când însă 75% dintre oameni par să contrazică ce știam până acum despre bani și fericire, e bine să fii atent.
Opt domenii de studiu în programa pentru clasa pregătitoare
Elevii claselor pregătitoare vor studia 8 materii în cadrul cursurilor, distribuite în 4 ore zilnice, care îi vor ajuta să se dezvolte și să se obișnuiască cu conceptul de școală.
Canada: e ilegal să spui că homosexualitatea e păcat
Noua lege a educaţiei din provincia Alberta, Canada, interzice familiilor care practică școlarizarea copiilor acasă (homeschooling) să prezinte actele homosexuale ca fiind păcătoase.
Rusia îşi castrează pedofilii. Află avantajele şi dezavantajele măsurii
Preşedintele rus Dmitri Medvedev a promulgat miercuri legea care permite castrarea chimică a pedofililor condamnaţi pentru crime sexuale împotriva minorilor de până în 14 ani, anunţă AFP.
De azi Google e noul Big Brother
De astăzi Google funcţionează conform noii politici de confidenţialitate a datelor, consolidând 60 de prevederi într-una singură, care să fie aplicată tuturor serviciilor, inclusiv pentru YouTube, Gmail şi Google+. Deşi Google susţine că astfel va putea să îmbunătăţească serviciile, prin rezultate mai relevante ale căutărilor pe Internet, măsura a stârnit multe controverse, iar mai multe...
Fotomodel vs. Cosmopolitan: faţa urâtă a modei
Actriţa şi fotomodelul Nicole Weider a demarat o campanie împotriva revistei Cosmopolitan, din cauza conţinutului său nepotrivit minorilor.
Tinerii, ţinta farmaciilor ilegale
Farmaciile on-line care comercializează medicamente ilegale au devenit un adevărat motiv de îngrijorare pentru Organismul Internaţional de Control al Stupefiantelor (OICS). Agenţia, care aparţine de ONU, atrage atenţia asupra faptului că traficanţii de medicamente se folosesc de reţelele de socializare pentru a ajunge la un public din ce în ce mai tânăr.
Acum româncele abuzate de soţi pot să ceară ordin de restricţie
Noul proiect pentru combaterea violenţei în familie a fost votat marţi în Camera Deputaţilor (for decizional) cu 166 voturi „pentru", trei voturi „împotrivă" şi două abţineri. Proiectul prevede că victima violenţei în familie poate cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de agresor, potrivit Mediafax.
Creştinii devotaţi nu sunt deprimaţi. Mit sau realitate?
Un studiu recent apărut în American Journal of Epidemiology pare să contrazică concluziile studiilor anterioare care afirmau că oamenii religioşi nu suferă de depresie în aceeaşi măsură cu oamenii nereligioşi.
Inima micuţului Răzvan vrea să simtă viaţa. Poţi ajuta!
Marius Coman lucrează ca instructor voluntar în cadrul asociaţiei educative Exploratori pentru Viitor. Dragostea lui pentru copii l-a dus acolo și este apreciat de cei care l-au cunoscut învăţându-i pe copii să descopere lecţiile vieţii studiind natura.
Romii sunt ţapii ispășitori ai societăţii care eșuează să îi ajute
„Rămân cu mult în urma altora în ceea ce privește educaţia, integrarea în câmpul muncii, accesul la o locuinţă decentă și la servicii de sănătate." Așa îi descrie pe romi, comisarul pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei, Thomas Hammarberg. Dar nu este vina lor. Societatea este cea care eșuează să...
Forbes: Top 10 cele mai puternice femei din lume
De la cancelarul Germaniei Angela Merkel până la directorul PepsiCo, jurnaliştii Forbes au alcătuit topul celor mai puternice femei din lume la momentul actual. Unele dintre ele supervizează fondurile de salvare a trei mari economii europene, se ocupă de politicile externe ale Statelor Unite, sau conduc Facebook. Vezi mai jos ce considerente au avut în...
Idolatria în secolul XXI. De ce ne închinăm la celebrităţi?
Oscarurile au fost date, mulţumirile au fost adresate, cronicile au curs. Un lucru însă continuă la aceeași intensitate ca și înainte de celebrarea Premiilor Academiei Americane de Film: fascinaţia publicului pentru celebrităţi.
VIDEO: Copiii care vor să se vindece de complexe pe Internet
Totul a început cu o întrebare sinceră: „Sunt urâtă?", dar a devenit un val de clipuri virale pe YouTube, care a stârnit îngijorări în rândul părinţilor şi al psihologilor. De ce ar avea nevoie copiii să îşi expună complexele pe internet şi să roage nişte străini să îşi dea cu părerea despre aspectul lor fizic?...
VIDEO: ”Fetiţa-lup” inspiră oamenii să treacă dincolo de aparenţe
La 11 ani, Supatra Sasuphan, din Tailanda a intrat în cartea recordurilor ca fiind cea mai păroasă persoană din lume. Însă fetiţa i-a învăţat pe cei din comunitatea în care trăiește să o privească altfel.
VIDEO: Face furori în lumea gimnasticii, deși nu poate vedea
O fetiţă de 11 ani a uimit America după ce a participat la concursul de gimnastică, „American Gymnastics Academy Long Beach Open", deși suferă de boala Nystagmus, care determină o mişcare continuă a ochilor, ceea ce o face să vadă dublu. Niciun membru din juriu nu și-a dat seama de boala fetei, scrie Daily Mail.
VIDEO-documentar: Misiunea unui bărbat de 88 de ani de a răspândi fericirea
La intrarea în orașul Hamilton, Bermuda, la o intersecţie cu trei drumuri, pe un petec de iarbă de câţiva metri stă Johnny Barnes câte 6 ore pe zi, în fiecare zi, pentru a le face cu mâna trecătorilor, le urează o zi bună și le spune „te iubesc!" În vârstă de 88 de ani, Johnny...
Activist pentru homeschooling fuge de persecuţia guvernului suedez
Şeful celei mai mari organizaţii de homeschooling din Suedia, unde autorităţile au scos în afara legii acest tip de educaţie, şi-a părăsit ţara din cauza ameninţărilor, amenzilor și a citaţiilor la tribunal din partea guvernului suedez care vrea să fie singurul decident asupra educaţiei copiilor.












