bulgaria

Bulgaria renunţă la restricţionarea libertăţii religioase

Încă din toamna anului 2018, majoritatea cultelor religioase din Bulgaria au început să protesteze pașnic faţă de introducerea unor amendamente la Legea Cultelor, care le-ar fi restricţionar sever activitatea. Din fericire, rugăciunile le-au fost ascultate.

Bulgaria se pregătește să restricţioneze sever libertatea religioasă

Legiuitorii bulgari se pregătesc să voteze un controversat pachet de amendamente la Legea 120/2012, care reglementează activitatea cultelor religioase din ţară. Amendamentele, care vor restricţiona sever activitatea minorităţilor religioase, au fost întâmpinate cu scrisori de protest din partea confesiunilor religioase din ţară și cu proteste pașnice. Amendamentele au fost votate ca atare într-o primă lectură, în luna octombrie.

Marea Neagră ascunde cea mai veche epavă intactă din lume

O echipă de arheologi britanici și bulgari au făcut o descoperire surprinzătoare pe fundul Mării Negre, în apropierea ţărmului bulgar. Aceștia au descoperit ceea ce pare a fi o navă de transport din Grecia antică, prima de felul ei descoperită până acum. Totodată corabia pare intactă, ceea ce o face să fie cea mai veche epavă în stare intactă descoperită vreodată.

Esenţiale de weekend

Locuinţele din București se scumpesc mai mult decât cele din Paris, Viena sau Bruxelles

BO Bulgară, despre criza imigranţilor: „Problemele trebuie rezolvate de cei care le-au creat”

Biserica Ortodoxă Bulgară îi cere guvernului să nu mai primească alţi imigranţi. Reprezentanţii instituţiei au anunţat că aceasta îi va ajuta pe aceia care au ajuns deja în Bulgaria, însă le-au cerut autorităţilor să nu mai primească alţi imigranţi.

Mai vindecă Dumnezeu astăzi?

Mulţi creştini cred că Dumnezeu nu mai face minuni astăzi şi prin urmare, nici vindecări. Însă medicii creştini susţin contrariul. Ba mai mult, spun că situaţiile de care s-au lovit de-a lungul carierei lor le confirmă asta.

Parlamentarii bulgari blocaţi în parlament de către protestatari

Trei miniștri și zeci de parlamentari au rămas blocaţi marţi seara în clădirea parlamentului, după ce aproximativ 2.000 de protestatari au blocat toate ieșirile. Aceasta a fost a 40-a zi consecutivă de proteste în Sofia împotriva guvernului, care este acuzat că are legături cu mafia.

Atac terorist în Bulgaria: 7 morţi şi zeci de răniţi

Miercuri, în jurul orei 17:00 (ora României) s-a produs o explozie la un autocar cu turişti isralieni, în parcarea aeroportului din staţiunea bulgară Burgas. Incidentul a fost clasificat drept un atac terorist. La această oră, bilanţul victimelor numără 7 morţi şi 32 de răniţi, dintre care doi în stare gravă.

Modificările privind circulaţia rutieră afectează peste 20.000 de români

Conform directivelor europene, din 19 ianuarie 2013 vom avea un nou sistem de premise, propunere legislativă emisă la o zi după ce Guvernul a aprobat ca maşinile cu numere de Bulgaria să circule doar 90 de zile pe an.

Pastori protestanţi bulgari, expuşi ca agenţi comunişti

Comisia parlamentului bulgar responsabilă pentru declasificarea dosarelor foştilor agenţi comunişti, a făcut publice dosarele mai multor pastori cu funcţii importante în biserica protestantă bulgară, care au lucrat pentru serviciul Securităţii Statului bulgar din perioada comunistă, scrie Christian Telegraph.

Protestele anti-ACTA dezamăgesc

Săptămâna trecută, până pe 8 februarie, mai mult de 26.000 de oameni din toată ţara anunţaseră pe Facebook că vor ieși în stradă să protesteze împotriva ACTA (Acord Comercial de Combatere a Contrafacerii) pe 11 februarie, ziua anti-ACTA. Până la urmă doar 2.000 de români din toată ţara au protestat.

Bulgaria: oraşele cuprinse de proteste împotriva romilor

Poliţia din Bulgaria a reţinut cca 170 de persoane în urma manifestaţiilor de amploare împotriva romilor, din ultimele trei zile. Forţele de ordine i-au împiedicat pe protestatari să ajungă la ghetourile romilor din provincie.