deseuri

Soluţii pentru a prelungi viaţa vestimentaţiei și a planetei

„Când cumperi la mâna a doua, dai o viaţă nouă unui articol vechi (…) Îmi cumpăr mulţi pantofi la mâna a doua. Când par obosiţi, îi duc la cizmar și mă asigur că vom avea o viaţă lungă și fericită împreună”, scrie Kathryn Kellogg pe blogul ei, destinat celor care se gândesc să adopte un stil de viaţă cu cât mai puţine deșeuri.

Greenpeace: Depozitarea deșeurilor nucleare, o „criză globală”

Problema deșeurilor nucleare se agravează în întreaga lume – nu doar că aceste reziduuri rămân toxice pentru o perioadă de mii de ani, dar analiza instalaţiilor de depozitare a deșeurilor din șapte ţări cu energie nucleară arată că unele dintre acestea sunt aproape de saturaţie, potrivit unui raport publicat recent de organizaţia Greenpeace.

Banca Mondială investește în combaterea încălzirii globale

Pentru perioada 2021-2025, Banca Mondială va pune la dispoziţie 200 de miliarde de dolari ţărilor care vor dori să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră și celor care vor fi nevoite să se adapteze schimbărilor climatice. Suma reprezintă o dublare a planului de investiţii stabilit după Acordul de mediu de la Paris, din 2015.

Antidepresivele folosite de oameni schimbă comportamentul vieţuitoarelor

Ca multe alte medicamente pe care le consumăm, nici antidepresivele nu sunt absorbite în totalitate de corpul nostru, o parte dintre ele fiind eliminate prin urină, ajungând în staţiile de epurare a apei menajere, iar apoi în mediul acvatic.

Fără mașini pe benzină sau diesel în Danemarca

Danemarca a propus interzicerea vânzării de autovehicule noi pe motorină și pe benzină începând cu anul 2030 și a modelelor hibrid din anul 2035.

Esenţiale azi, 3 octombrie

Cine propune ieșirea României din UE

Unde se duce tot gunoiul electronic?!

Te-ai întrebat vreodată unde se duc bateriile după ce „mor”? Probabil știi că nu este recomandat să fie aruncate decât în spaţii special amenajate. Dar care este totuși destinaţia finală? Una mult vânată pentru excursii exotice: Thailanda.

Zero waste – o practică remarcabilă pentru salvarea planetei

De la mărturii individuale inspiratoare la experimente colective soldate cu un succes de necontestat în orașe precum San Francisco, practica Zero Waste ne arată...

Un pui de balenă a murit din cauza pungilor de plastic

Un pui de balenă a murit, în pofida eforturilor autorităţilor de mediu de a-l salva, după ce a înghiţit 80 de pungi de plastic.

Contururile unei planete de plastic

„Avem tot ce aveţi nevoie și mult mai mult!” este sloganul publicitar care apare în primele minute ale unui celebru film de animaţie1; un slogan câtuși de puţin bulversant pentru spectatorii demult acomodaţi cu reclamele societăţii de consum. Derutant poate fi însă faptul că reclama, cu promisiunile ei de abundenţă, este afișată într-un hipermarket pustiu, dintr-un oraș în care nu mai există nici măcar un singur locuitor.

Adidas introduce pantofii sport din plastic de pe fundul oceanului

Cei mai noi adidași de la compania cu același nume aduc aminte de spuma mării. Fire subţiri de culoarea mentei sunt cusute pe exteriorul pantofului, într-un design care seamănă cu o hartă topografică. Firele provine de la compania Parley for the Oceans și sunt realizate din resturi de năvod și deșeuri plastice colectate de pe coasta Africii.

Cum transformă Germania gunoiul în „aur”

În fiecare zi, Germania transformă gunoiul în „aur” pentru ţară și pentru populaţie, adică mai exact în energie. În Germania, reciclarea deșeurilor este un fel de sport naţional, și nu degeaba. Baloţi dreptunghiulari de gunoaie, perfect înfășuraţi în plastic sunt duși zilnic la centrala MHKW din Magdeburg, unde nimic nu se pierde, ci totul se transformă.