Etichetă: statele unite

Din cutia Pandorei a ieșit Donald Trump

Este greu de înţeles cât de mult se poate schimba o ţară în doar opt ani. Uitându-ne înapoi la victoria lui Barack Obama din 2008, este greu de înţeles cum SUA, portdrapelul democraţiei și al libertăţii secolului al XX-lea, s-a putut transforma într-o platformă pentru discursuri și atitudini xenofobe.

Curtea Supremă a suspendat cel mai ambiţios program american de combatere a încălzirii climatice

Curtea Supremă din Statele Unite a suspendat, marţi, cel mai ambiţios program american de limitare a emisiilor cu efect de gaz de seră, asumat prin angajament la cea mai recentă negociere privind schimbările climatice organizată în decembrie 2015, la Paris, de Organizaţia Naţiunilor Unite.

Atitudinea inedită a unui republican american faţă de căsătoriile gay

Spus simplu, republicanul Matt Salmon, din Arizona (SUA) nu este de părere că homosexualii ar trebui să aibă aceleași drepturi ca și heterosexualii în ceea ce privește căsătoria. Ceea ce este special la poziţia sa vine din faptul că fiul său este homosexual și ar vrea să aibă dreptul la căsătorie.

Record: 1 din 3 orașe americane este pe moarte

Associated Press scrie că un număr record de orașe americane - mai multe de 1 din 3- este „pe moarte" din cauza economiei slăbite și a populaţiei care îmbătrânește.

Confesiuni dintr-o biserică: „Ne rugam ca oameni să moară”

În martie 2009, Libby Phelps Alvarez a părăsit biserica baptistă Westboro (SUA), lăsând în urmă o viaţă marcată de scandaluri, pichetări la înmormântările soldaţilor americani şi mesaje anti-gay controversate.

Săptămâna Naţională a Căsătoriei în Statele Unite

În fiecare an, odată cu ziua de 7 februarie în Statele Unite se organizează Săptămâna Naţională a Căsătoriei.

Atac armat în Statele Unite

Un alt atac armat a avut loc în Statele Unite, la un centru spa, lângă un mall din Brookfiels, Wisconsin, la doar 3 luni de la atacul armat dintr-o sală de cinematograf, în Aurora, Colorado. De data aceasta patru persoane, inclusiv atacatorul, au murit şi alte patru au fost rănite.

SUA: Libertatea de expresie protejează demnitatea religioasă

În circumstanţele în care mai multe ţăti islamice au cerut ca blasfemia să fie pedepsită prin lege la nivel internaţional, Statele Unite au declarat în faţa ONU că libertatea religioasă este dependentă de libertatea de expresie.

La 11 ani de la atentatele din 9/11, America merge mai departe

Jurnaliştii americani notează că, pentru prima dată de la atentatele teroriste din 11 septembrie, nu vor fi organizate evenimente majore şi niciun politician nu va ţine vreun discursla ceremonia de comemorare, atitudine care sugerează că timpul începe să vindece rănile provocate de teroriştii Al Qaida.

Premieră în SUA: au scăzut emisiile de CO2

În mod neaşteptat, autorităţile din Statele Unite au descoperit că, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, au scăzut emisiile de CO2. Oficialii guvernamentali cred că principalul motiv este ieftinirea gazului natural, care a făcut ca mulţi operatori de centrale să nu mai ardă cărbuni „murdari".

Evoluţia lui Obama şi a societăţii americane pe tema căsătoriilor homosexuale

Cu o generaţie în urmă, căsătoria între persoane de acelaşi sex era un concept radical, susţinut doar de extrema stângă a spectrului politic american. Acum lucrurile s-au schimbat. Sprijinul pentru căsătoriile homosexuale a crescut rapid în sondaje, în special în rândul tinerilor. Se ridică la 50%, în...

Pojarul dus de români în SUA afectează Olimpiada

Peste 200 de americani s-au îmbolnăvit anul trecut de pojar, după 12 de ani de când a fost înregistrat ultimul caz în Statele Unite. Vinovaţi de acest lucru sunt străinii care au intrat în ţară în ultimele 12 luni, printre care se află francezii, italienii, spaniolii, germanii, dar şi românii.

Soldatul care a împuşcat 16 civili în Afganistan „nu-şi aminteşte nimic"

După 7 ore petrecute în compania avocatului său, soldatul american Robert Bales a declarat că nu îşi aminteşte nimic şi că pledează nevinovat.

SUA promovează activ islamismul în Europa

Departamentul de Stat al SUA promovează activ islamismul în Europa, într-un demers care urmăreşte să îi împiedice pe musulmanii europeni să ia parte la atacuri teroriste asupra Statelor Unite ale Americii.

Republicanul mormon Mitt Romney, mai aproape de nominalizare

Rezultatele parţiale ale alegerilor din „Super Tuesday" („Super marţi") anunţate de Associated Press pe 7 martie la ora 1:42 AM (ora României 8:42 AM) îl declară câştigător pe candidatul moderat Mitt Romney, în cea mai scumpă campanie electorală din SUA.

Guvernul american dă liber la uciderea teroriştilor înăuntru şi în afara ţării

Guvernul american a decis pentru prima dată să dea liber la utilizarea „forţei letale" în cazul teroriştilor (chiar şi din afara ţării), a declarat Ministrul de Justiţie american, Eric Holder, într-un discurs la Northwestern School of Law din Chicago.

VIDEO: Rugăciunea disperată a unei femei înaintea tornadei

Încă din luna ianuarie mai multe state din centrul Americii încearcă să îşi revină de pe urma devastărilor pe care le-a produs un val de tornade cauzat de întâlnirea unui front de aer rece cu o masă de aer cald şi umed, un fenomen destul de rar în această perioadă a anului, conform meteorologilor de...

Coreea de N. renunţă la progrese nucleare pentru mâncare

Un negociator pentru programe nucleare din partea Coreei de Nord este aşteptat să ajungă la o conferinţă cu uşile închise din SUA, după ce Coreea de Nord a anunţat ieri că a ajuns la o înţelegere cu Statele Unite, prin care îşi suspendă testele cu arme nucleare şi programul de îmbogăţire a uraniului, în schimbul...

Studiu: Terorismul musulman este o ameninţare "minoră"

Un studiu despre terorism şi securitatea naţională, dat publicităţii miercuri de Triangle Center din Carolina de Nord a afirmat că musulmanii radicali au fost, în 2011, doar o ameninţare minoră la adresa Statelor Unite ale Americii.

SUA: Bisericile angajează tot mai des asistente

Tot mai multe biserici din Statele Unite angajează asistente medicale pentru a-i inspira pe credincioși să mănânce mai sănătos, să facă exerciţii fizice, să gestioneze bolile cronice și să aibă, per ansamblu, mai multă grijă de sănătatea pe care le-a dat-o Dumnezeu, relatează Orlando Sentinel.