Filă de jurnal

Îmi amintesc cu precizie momentul și locul în care am realizat că sunt liberă să aleg ce fel de persoană vreau să fiu. Construcţia aceasta cere însă curaj, materiale potrivite și perseverenţa de a nu lăsa proiectul în ruină când apar divagări de la plan.

Cine sunt părinţii copilului tău?

Calitatea educaţiei este în scădere. Discuţiile sterile pe această temă pun în lumina reflectoarelor slăbiciunile şi incapacitatea sistemelor politice de a găsi soluţii funcţionale. Totuşi, mai presus de culpa guvernanţilor, se află criza familiei. Familia îşi pierde treptat identitatea ca prim-instrument educaţional.

Virtuţi ale perseverării.

„Mediocritatea care se îndârjeşte ajunge, de multe ori, mai departe decât geniul care şovăeşte" — îmi spuneà cineva într’o zi... De atunci, adesea ori m’am gândit la aceste cuvinte şi iată-mă convinsa, zi de zi, de adevărul acestei observaţii.

Nu există așa ceva

Se spune des că circumstanţele nu sunt determinante pentru succes sau împlinire sufletească, dar acest lucru pare atât de departe de realitatea noastră imediată, încât și-a pierdut credibilitatea. Poate tocmai de aceea ne uimesc oameni precum Anna Jarmics, care a reușit să privească și să se bucure de partea luminoasă a vieţii, în ciuda tragediilor...

De la ostatici la îmblânzitori de frică

„Nu-i așa că sunt încă om dacă mi-e frică?” Întrebarea unui cunoscut personaj fictiv poate fi punctul de plecare al reflecţiei asupra modului în care (învăţăm să) trăim cu temerile noastre. 

Mai mult decât un simplu tâmplar | Recenzie de carte

„Mai mult decât un simplu tâmplar“ e numără printre cele 150 de cărţi scrise de Josh McDowell și a fost publicată pentru prima dată în 1977.

Rușii și americanii, la primul contact din „era Tump”

O lume întreagă așteaptă să vadă care va fi exact politica externă a Casei Albe și cum se va raporta America la aliaţii săi, dincolo de exprimările confuze și pe alocuri caustice ale președintelui Trump. Prima delegaţie a secretatului de stat, Rex Tillerson, este urmărită de analiști din toată lumea, care caută astfel de indicii.

Anul așteptării

Pentru mine, anul 2022 a fost anul așteptării. După multă vreme, cuvântul acesta a reușit să ne definească viaţa, gândurile și acţiunile într-o măsură neașteptat de mare.

Prioritate sau exclusivitate? Cui se roagă personajele Bibliei?

Miza identificării destinatarului rugăciunii este extrem de importantă și poate fi simplu indicată prin întrebarea: Ne putem aștepta ca rugăciunile să fie ascultate indiferent cui le adresăm?

Infama bătălie pentru măreţia Americii

Convenţiile celor două partide majore, sub umbrelele cărora se desfășoară întreaga scenă politică americană, au încheiat tradiţionalele discursuri publice preelectorale cu un antagonism esenţial. În timp ce republicanul Donald Trump a pretins că America și-a pierdut măreţia de altădată și are nevoie de el ca președinte ca să o recupereze, democraţii, prin vocea actualului președinte,...

Supraaglomeraţi. De la cauze la soluţiile unei probleme cronicizate

Sleit de puteri, într-o luptă acerbă cu cronometrul, copleșit în mare parte din timp – iată o descriere în care se regăsesc tot mai mulţi creștini. Atunci când criza de timp a devenit noua normalitate, poate că avem nevoie de ceva mai mult decât de cunoașterea tehnicilor de gestionare a timpului.
Culorile tăcerii

Culorile tăcerii

Culorile curcubeului, care în Biblie sunt pecetea păcii dintre Dumnezeu și om, au devenit, în doar câţiva ani, simbolul unui conflict ideologic între oameni, într-o societate în care „axa rușinii“ se învârte după cum dictează agenda publică.

Cimitire de gheaţă. O piaţă a învierii (de la metafizică la fizică)

„Cei mai mulţi dintre cei care sunt acum în viaţă au o șansă la nemurirea personală, fizică.” Cu această propoziţie a început academicianul francez Jean Rostand (biolog și filozof, fiul scriitorului Edmond de Rostand) prefaţa cărţii Perspectiva nemuririi, semnată de profesorul de fizică și scriitorul de literatură SF Robert C. W. Ettinger (1918-2011).

Cum să te împrietenești cu viitorul

Ce este viitorul? Poate că întrebarea pare banală. Dar când te gândești mai mult la ea, ajungi să înţelegi mai bine ce mărturisea Augustin: „Ce este deci timpul? Dacă nimeni nu mă întreabă, știu, iar dacă aș vrea să explic cuiva care mă întreabă, nu știu.”

Riscurile discuţiilor despre salvarea lumii

Preocuparea pentru clima planetei și salvarea lumii este de multe decade în atenţia lumii, obervându-se, în anii 1980, subţierea stratului de ozon.

Suntem mai mult decât ceea ce putem explica ușor

Să presupunem că las fereastra deschisă și plec de acasă. Prin fereastra deschisă se vede pe masă un teanc de bancnote. Un individ care trece pe stradă remarcă oportunitatea, stă puţin de gânduri, dar decide să meargă mai departe. De ce a decis să nu fure un om care a avut posibilitate?

Raţiuni ale inimii de Clifford Goldstein | Ai motive să crezi

Clifford Goldstein, s-a aventurat să dezbată întrebările cele mai grandioase: Există adevărul? Îl putem cunoaște? Există Dumnezeu și are El de-a face cu mine? Are viaţa vreun sens?

Sensibilitate și parenting | Ce trebuie să știe părintele hipersensibil

Rolul de părinte este unul dintre cele mai valoroase și mai pline de recompense. În același timp, reprezintă una dintre cele mai dificile misiuni, iar părinţii hipersensibili știu cel mai bine acest lucru. Chiar dacă adesea se simt copleșiţi de rolul de părinte, specialiștii spun că aceste persoane pot naviga cu succes în universul complicat...

Sub semnul pandemiei. A fost 2020 „cel mai rău an din istorie”?

Aplecaţi peste balustradele vechiului an, încercăm să străpungem necunoscutul anului care vine, dorindu-ne ca acesta să poarte în tolbă vești cât mai bune. Orice am fi sperat de la 2020, așteptările pentru 2021 par să graviteze în jurul revenirii la normalitate.

Fiecare familie are o poveste în spate. De ce ar trebui să o cunoaștem?

„Cu toţii ne simţim mai puternici dacă facem parte dintr-o tapiserie. Un fir singur este slab, dar ţesut într-un model mai mare, devine greu de destrămat”, afirmă terapeutul de familie Stefan Walters, rezumând astfel beneficiile care decurg din cunoașterea istoriei familiei din care provenim.

Ce putem învăţa de la copiii noștri

Relaţia dintre părinte și copil este una dintre cele mai semnificative relaţii din viaţa noastră, o relaţie al cărei rol primar este educaţia.