„Ca la noi, la nimenea” – preocuparea României pentru unicitatea ei

Tradiţional, românii sunt capabili să își identifice (uneori chiar să își inventeze) o paletă infinită a defectelor de neam. Singura condiţie pentru pătrunderea acestui infinit este ca accesul să fie iniţiat doar de români și defectele menţionate să nu facă atingere la vreuna dintre calităţile de suflet ale neamului: frumuseţea ţării și a femeilor, savoarea...

Cum am putea crede că miracolele sunt posibile?

Miracolele reprezintă un grup de fenomene a căror realitate este adesea pusă la îndoială.

De ce, pe plaiuri mioritice, alcoolul este mai atractiv decât apa

„Necazurile se îneacă în alcool”, ar suna una dintre scuzele celor care cedează ispitelor lui Bahus. Nu este obligatoriu ca cineva să bea până la inconștienţă pentru a fi etichetat ca un consumator de alcool. Pur și simplu, se poate bea din obișnuinţă. Mai degrabă aceasta ar fi una dintre trăsăturile specifice românilor.

Fericirea se construiește

Îmi amintesc de o întrebare (deghizată într-o provocare) primită demult, care m-a încurcat mai mult decât altele de-a dreptul dificile. Trebuia să descriu o zi fericită, și, scotocind prin desaga mea cu zile mulţumitoare, interesante sau de-a dreptul glorioase, nu-mi era foarte limpede după ce criterii trebuia să aleg una.

Mulţumirea și lauda, ingredientele rugăciunii care ne schimbă

Asimetria dintre cererile și mulţumirile pe care le aducem în închinarea noastră reprezintă un subiect pe marginea căruia orice creștin poate vorbi, și nu doar din auzite. Câtă vreme privim lauda și mulţumirea doar ca pe niște datorii care se cer împlinite, ratăm cele mai mari binecuvântări care pot poposi peste o inimă plină de...

Instagramul conduce topul nocivităţii reţelelor sociale

Navigarea pe Instagram a fost asociată la tineri cu niveluri ridicate de anxietate și depresie, conform unui sondaj realizat de Societatea Regală Britanică de Sănătate Publică. Rezultatele pot fi deconcertante, pentru că vorbim de o platformă care aparent creează un mediu foarte prietenos pentru utilizatori.

Poate barbarismul să convertească? (remember James Foley)

Șase luni au trecut de când gruparea extremistă Stat Islamic a efectuat prima decapitare cu ţintă propagandistică internaţională. Moartea jurnalistului american James Foley, filmată și făcută publică sub titlul „Un mesaj pentru America”, a însemnat simultan începutul unei suite a ororii și sfârșitul unei vieţi trăite pentru a demasca teroarea.

Safaa Boular: Călătoria unei adolescente spre terorism

Cei mai mulţi adolescenţi așteaptă cu entuziasm la cote maxime împlinirea vârstei de 18 ani, când înaintea lor se deschide tărâmul tuturor oportunităţilor cândva rezervate doar adulţilor. Majoratul este vârsta la care simţi că ai, într-un final, controlul deplin asupra propriei tale persoane: ai voie să faci exact ceea ce dorești să faci cu viaţa...

Și Iisus iubea…

„Istoria ne arată cât de dificil este pentru creștini să nu-L uite pe Hristos”, spunea profesorul Chris Green.1 Uitarea nu implică pierderea din memorie a existenţei Lui, ci mai ales pierderea din vedere a felului Său de a fi, a valorilor Sale și a modului în care relaţiona cu cei de lângă El.

Rugăciunea zilnică: de la obligaţie la bucurie

Deși este mai ușor să simţi decât să recunoști acest lucru, orice creștin știe că rugăciunea zilnică poate deveni o experienţă aridă, bifată din obișnuinţă sau din simţul datoriei.

„Dragă Doamne-Doamne“

Viaţa este ceva ce omul primește cu împrumut de la Doamne-Doamne. E concluzia lui Oscar, eroul copil al romanului Oscar și Tanti Roz.

Până când divorţul ne va separa?

„Ascultă la mine, vei trece prin iad. Mintea îţi va face mult zgomot. Vei ţipa într-un prosop și vei vorbi cu pereţii. (…) Vei vedea cuplurile de pe Facebook felicitându-se la aniversarea a 10, 20, 30 de ani împreună și le vei urî. Uneori vei simţi că meriţi tot ce ţi se întâmplă – să...

Cu toţii suntem chinezi

„Întotdeauna există umanitate și intimitate, chiar și în cele mai restrictive condiţii.“ (Ai Weiwei)

Sunt suficient de materialist pentru a rezista materialismului?

Bannere atractive pe site-uri cu trafic mare, campanii de promovare, reduceri reale sau iluzorii, oferte care se epuizează cu viteza minutului sau a secundei. Liste cu produse, aprigă vânătoare de preţuri, trezirea cu noaptea-n cap. Start furat, vânzări de milioane de dolari, clienţi extaziaţi sau nemulţumiţi, colete livrate cu întârziere, bugete care o iau razna....

Credinţa care triumfă asupra obstacolelor educaţionale

De când eram foarte mică, părinţii mei mi-au repetat în mod constant două făgăduinţe biblice: Isaia 41:10 și Psalmul 124.

Furnicile care ne predau lecţii de viaţă

Coloniile de furnici funcţionează fără o conducere centrală. Pentru fiinţa umană, acest lucru este greu de imaginat, în condiţiile în care acest gen de organizare ar putea fi considerat similar anarhiei. Totuși nimeni nu le comandă furnicilor. Oare în acest „mic” detaliu rezidă succesul organizării lor?

Credinţa, o resursă pentru succesul profesional

Credinţa mai presus de preocupările lumești – acesta a fost principiul în conformitate cu care am fost educat și care mi-a ghidat viaţa. Respectarea lui m-a adus faţă în faţă cu provocări unice, mai ales de ordin profesional. Una dintre aceste provocări a apărut într-un moment crucial al carierei mele, presându-mă să iau o decizie...

O perspectivă biblică asupra filosofiei știinţei

Avem motive să credem că religia creștină a constituit leagănul cultural propice nașterii știinţei moderne.[1] [2] Crearea universului de către un Dumnezeu raţional, inteligent explică de ce universul este atât de inteligibil și deschis investigaţiei noastre știinţifice. Mulţi mari oameni de știinţă din secolele trecute se raportau la activitatea lor știinţifică ca la o regândire a gândurilor...

Învierea, cea mai mare speranţă a creștinismului

Cu rucsacurile și corturile bine prinse în spate, micul nostru grup de trei persoane a avut nevoie de câteva ore pentru a ajunge în valea ascunsă. Pădurea tropicală era răcoroasă și umedă și, în timp ce ne căţăram cu grijă peste bolovanii acoperiţi de mușchi, am încercat să urmăm o potecă aproape invizibilă, paralelă cu...

De la ostatici la îmblânzitori de frică

„Nu-i așa că sunt încă om dacă mi-e frică?” Întrebarea unui cunoscut personaj fictiv poate fi punctul de plecare al reflecţiei asupra modului în care (învăţăm să) trăim cu temerile noastre. 

Efectele depresiei fac urgentă tratarea ei, în orice stadiu

Depresia cronică poate micșora regiunea creierului responsabilă cu emoţiile și stocarea amintirilor, este descoperirea făcută în urma unei cercetări recente, realizate prin colaborarea a nu mai puţin de 15 institute de cercetare, din SUA, Europa și Australia.