Întoarcerea la binecuvântarea mărunţișurilor
Să redescopăr binecuvântarea care pulsează în lucrurile mici ale vieţii a fost una dintre provocările fiecărui anotimp pe care l-am traversat. Aceasta este concluzia la care ajung mereu, ori de câte ori îmi iau răgazul unui moment de bilanţ.
Dumnezeul tuturor | Viziunea divină asupra diferenţelor noastre
Prima parte a vieţii mele a fost marcată de multiple bariere care mă plasau într-un statut minoritar.
Care este reputaţia ta online?
Comportamentul tău în mediul digital arată cine ești cu adevărat? Mai mult, reprezintă valorile și acţiunile organizaţiilor din care faci parte și pe care, într-un fel sau altul, le reprezinţi?
Cu ce am rămas după Jocurile Paralimpice
Schimbarea atitudinii lumii faţă de oamenii cu dizabilităţi. Aceasta este, în esenţă, misiunea istorică a Jocurilor Paralimpice. O misiune pe care, cu fiecare ediţie, organizatorii o împlinesc și chiar o depășesc în moduri efectiv neașteptate.
Interpretarea Scripturii | Recenzie de carte
Volumul Interpretarea Scripturii, publicat de Institutul de Cercetări Biblice din SUA și lansat de Editura Viaţă şi Sănătate are un public-ţintă format din cei ce doresc să cunoască mai bine Biblia.
Vântul schimbării
Sistemul economic global stă să cadă, avertizează papa Francisc. „Excludem o întreagă generaţie pentru a susţine un sistem care nu mai este bun și care nu mai poate continua așa“, a declarat pontiful, într-un interviu1 în care a vorbit despre rata mare a șomajului printre tineri și efectele unei economii clădite pe idolatrizarea banilor.
12.000 de oameni pentru un copil
În urmă cu aproape un deceniu lumea întreagă l-a cunoscut pe Batkid, un băieţel din San Francisco, SUA, a cărui poveste confirmă zicala „viaţa bate filmul“.
Raiul nu va fi plictisitor
Ce-ar fi să dăm la o parte imaginea norișorului pe care (se crede că) vom pluti în raiul lui Dumnezeu și să descoperim eternitatea, cu toate lucrurile palpitante și pline de sens pe care El le-a pregătit pentru noi?
Loviţi de „furtuna secolului”
Drumuri transformate în râuri învolburate. Linii electrice căzute. Copaci doborâţi. Case distruse. Imagini familiare celor care au mai trăit furia unui uragan, dar care lasă în urmă o neliniște adâncă. Pentru că, mai mult decât semne ale unei furtuni devastatoare, ele par vestitori ai unei lumi care se schimbă sub ochii noștri.
De ce este iertarea cea mai puternică dovadă de iubire
Iertarea? Există răni care par imposibil de uitat și nedreptăţi care cer răzbunare. Din fire, inima omului se agaţă de resentimente și caută echilibru prin pedeapsă. Și totuși, în mijlocul durerii, există o forţă care schimbă logica omenească: iubirea lui Dumnezeu.
Nu suntem creatori, ci inspiraţie și martori
Noi nu (ne) creștem copiii, ei cresc singuri. Unici, compleţi, uimitori. Fiecare copil și fiecare copilărie sunt o provocare de a descoperi și a respecta individualitatea lor. Să ne bucurăm de revelaţiile pe care ni le oferă și să creștem noi înșine privindu-i și facilitându-le creșterea.
Reîngrășarea după slăbire, o inevitabilitate?
Reîngrășarea după slăbire este garantată la persoanele care slăbesc mai mult de 10% din greutatea corpului lor. Cel puţin așa susţine un dicton foarte popular printre antrenorii celor care doresc să scadă în greutate. Cum evaluează știinţa această axiomă?
James Madison | Părintele libertăţii religioase moderne
Anglicanul James Madison, influenţat de prezbiterianul calvinist John Witherspoon, a colaborat cu baptiștii persecutaţi ai Virginiei pentru a impune conceptul libertăţii religioase și de...
De ce cred că oamenii (nu) sunt buni în esenţa lor
Unii cred că toţi oamenii, în adâncul sufletului lor, sunt buni. O perspectivă cu care cei care au traversat perioade de criză majoră (cum a fost cel de-al Doilea Război Mondial) s-ar putea să nu fie de acord.
Îngerul fără aripi
Nicio scenă care Îl înfăţișează pe Isus nou-născut nu e completă fără îngeri.
Mediterana criminală lasă Europa în derivă
Se spune că Mediteranei îi plac oamenii. Îi vrea cu gelozie doar pentru ea, înghiţindu-i cu sutele, lăsând în urmă lacrimi, durere și întrebări fără răspunsuri. Pe bună dreptate, este descrisă ca fiind cea mai periculoasă rută din lume pentru bărcile cu imigranţi.
Anul 1989 și trei decenii mai târziu
Anul 1989 a schimbat nu doar ţările din fostul lagăr comunist, ci și lumea. Geopolitic și economic, cultural și religios, anul 1989 a fost un punct de inflexiune, care a schimbat sensul relaţiilor la nivel internaţional, cu efecte directe asupra tuturor domeniilor vieţii.
Harul de a avea un Dumnezeu vulnerabil
„Toţi au nevoie de Tine, chiar cei ce nu știu: cei ce nu știu mai amarnic ca cei ce știu. Flămândul își închipuie că umblă după pâine: dar îi e foame de Tine; însetatul crede că vrea să bea apă: dar îi e sete de Tine; bolnavul se mângâie că râvnește sănătate: dar boala lui...
Lumea, între paradisuri fiscale și discursuri anticorupţie
„Împreună, vom pune lupta împotriva corupţiei acolo unde trebuie să fie: în fruntea agendei internaţionale.” Ar trebui să fie o declaraţie mobilizatoare, care să creeze impresia că politicienii au revenit la realitate și sunt hotărâţi să distrugă ceea ce nu le este chiar străin. Declaraţia este însă destul de ciudată, mai ales că îi aparţine...
Remedii pentru „imediatism”
Trăim într-o eră definită de viteză, unde totul, de la informaţie la satisfacţii personale, pare să fie la o apăsare de buton distanţă. Gonim, ca într-un joc video, pentru acumularea recompenselor de tip „noutate” și „eficienţă” ascunse pe traseu și, între timp, devaluăm esenţa lucrurilor, frumuseţea detaliilor, încetinirile necesare pentru a savura viaţa în plenitudinea ei. Viaţa ni se desfășoară...






























