Străpungând zidul tăcerii. Cum se raportează biserica la persoanele cu boli mintale
„Căderea în păcat a perturbat totul, inclusiv creierul” – un adevăr pe care trebuie să-l recunoaștem pentru ca biserica să poată răspunde constructiv nevoilor celor care suferă de boli mintale.
Sufletul este nemuritor și comunicarea cu morţii este reală. Adevărat sau fals?
O comă suferită în 2008 l-a convins pe doctorul Eben Alexander că există viaţă după moarte. Dr. Eben povesteşte că, în timp ce era în starea vegetativă, a avut „o viziune a Cerului“.
Moștenirile genetice nu se pot schimba. Adevărat sau fals?
Moștenirile genetice nu stabilesc identitatea noastră, ci capacităţile pe care le putem rafina, limitele noi pe care le putem depăşi, abilităţile uimitoare pe care le putem dobândi prin antrenament.
Libertatea religioasă la români
Subiectul libertăţii de conștiinţă în istoria teritoriilor românești este unul delicat și paradoxal. Românilor le place să se considere o naţiune tolerantă, inclusivistă și ospitalieră.
Sebastian Castellio
Când reformatorul scoţian John Knox, discipolul lui Calvin, scria în 1560 în favoarea pedepsei cu moartea pentru eretici, el îl ataca mai ales pe Sebastian Castellio. John Knox nu știa atunci că îl ataca pe părintele ideii de libertate religioasă în creștinism.
Disciplinarea copiilor creează distanţe. Adevărat sau fals?
Disciplinarea copiilor poate crea distanţă în relaţia dintre părinţi şi copii? Cu siguranţă că da! Poţi totuşi rămâne apropiat de copiii tăi, chiar dacă îi disciplinezi? Din nou, categoric da!
Johan Hendrik Weidner și războiul pentru viaţă
Într-un timp în care a lua poziţie de partea dreptăţii însemna să-ţi pierzi viaţa, un om a făcut ceea ce știa că trebuie să...
Dragostea faţă de aproapele | „Și cine este aproapele meu?“
Dacă românii Îl iubesc așa de mult pe Dumnezeu, atunci unde este dragostea faţă de aproapele? Ce variante propun oamenii pentru a evalua cine sunt semenii lor?
În viaţă trebuie să iei totul așa cum vine și să nu ai regrete. Adevărat sau fals?
Îndemnul nobil, menit să salveze omenirea de constatarea disperată că viaţa a trecut şi, odată cu ea, şi şansa la fericire, continuă să fie acelaşi: „Trăieşte astfel încât să nu ai regrete!“.
Roger Williams
Existenţa quakerilor și a baptiștilor în Rhode Island se datorează influenţei lui Roger Williams, care a susţinut cu hotărâre libertatea de conștiinţă.
Cartea uitată
Sunt aproape 500 de ani de la publicarea lucrării lui Andreas Karlstadt, pe care a scris-o în apărarea doctrinei Sabatului. Era prima lucrare pe acest subiect elaborată de un conducător al Reformei.
Tot ce e natural e bun. Adevărat sau fals?
S-ar părea că există o obsesie pentru natural. Îl căutăm peste tot și suntem dispuși să plătim mai mult dacă e cazul pentru a obţine lucruri naturale.
Poţi face orice și poţi avea succes atât timp cât crezi în tine. Adevărat sau fals?
Sunt voci care afirmă că, dintre toate părerile pe care le putem avea în viaţă, cea mai importantă este părerea despre noi înşine.
Nu e realist să pornești într-o căsătorie cu gândul că va fi pentru totdeauna. Adevărat sau fals?
Promisiunea de a trăi alături de persoana iubită până ce „moartea ne va despărţi“ și-a pierdut treptat din semnificaţii. Astăzi se consideră că nu mai e realist să pornești într-o căsătorie cu gândul că va fi o relaţie pentru totdeauna.
Adventiștii de ziua a șaptea
Adventiștii consideră conceptul de libertate religioasă drept esenţial în misiunea lor. „Separarea dintre biserică și stat oferă cea mai bună ocrotire libertăţii religioase și este în conformitate cu declaraţia lui Iisus: «Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!» (Matei 22:21).“
Fascinaţia libertăţii eterne într-un regim comunist
Cea mai mare surpriză a anului 1989 a fost rapiditatea cu care regimurile comuniste din Europa s-au prăbușit. Colapsul acestora a survenit tot atât...
Prăpastia dintre generaţii, o luptă pentru putere?
Direct sau indirect, toţi ne lovim de sintagma „pe vremea mea”, o expresie profund subiectivă, ce surprinde un fenomen profund universal: „prăpastia dintre generaţii”.
O durere care nu trece. Cum afectează copiii pierderea unui părinte
E greu de spus dacă există o vârstă potrivită pentru a face faţă morţii unui părinte, dar pierderea unui părinte în perioada copilăriei și adolescenţei poate avea efecte devastatoare asupra bunăstării fizice și psihice, care se pot prelungi chiar și în anii maturităţii.
Thomas Helwys
Thomas Helwys a scris în 1611 cea mai timpurie mărturisire de credinţă baptistă și faimoasa sa lucrare „A Short Declaration of this Mistery of Iniquity“.
Globabelizare
Ce vă vine în minte când auziţi sintagma „sat global“? Oameni din toate colţurile lumii comunicând liber prin internet?
Anul 1989 și trei decenii mai târziu
Anul 1989 a schimbat nu doar ţările din fostul lagăr comunist, ci și lumea. Geopolitic și economic, cultural și religios, anul 1989 a fost un punct de inflexiune, care a schimbat sensul relaţiilor la nivel internaţional, cu efecte directe asupra tuturor domeniilor vieţii.































