Cum a fost posibilă producerea unui vaccin împotriva COVID-19 în mai puţin de un an și ce garantează lipsa compromisurilor în acest proces?

Descoperă colecţia de analize ST pe tema COVID-19

Răspunsul scurt la întrebarea implicită: „Sunt vaccinurile experimentale?“ este: „Nu, nu sunt experimentale. Mai exact, cu siguranţă nu sunt.“ Vaccinurile au primit toate aprobările necesare din partea agenţiilor de reglementare din Statele Unite și din Uniunea Europeană (le menţionez doar pe acestea două, deoarece au cele mai severe criterii de evaluare). Vaccinurile au completat fără excepţie toate etapele de testare (trialuri de categorie 0, 1, 2 și 3). În plus, până la această dată, vaccinurile au fost administrate la aproximativ 50% din populaţia planetei. Ce înseamnă acest procent? Să luăm în considerare faptul că la nivel mondial majoritatea vaccinurilor obligatorii se administrează doar la nou-născuţi și la sugari (deci în primul an de viaţă). Întrucât în toată lumea se nasc aproximativ 250 de copii pe minut, aceasta înseamnă că întreaga populaţie de nou-născuţi și sugari ai planetei numără în jur de 130 de milioane. Cum nu toţi copiii ajung să fie vaccinaţi, numărul de doze de vaccin administrate pentru o anumită boală (un patogen individual) în decursul a 20 de ani este de aproximativ 2,5 miliarde. Cu alte cuvinte, până în prezent, au fost administrate populaţiei un număr de doze de vaccin anti-COVID-19 echivalent cu numărul de doze administrate în 20 de ani contra altor patogeni pentru care vaccinarea este obligatorie. Putem concluziona fără niciun dubiu, din perspectiva acestui număr foarte mare de doze administrate deja, că vaccinurile au fost testate suficient.

Sunt sigure vaccinurile anti-COVID? Cum s-a scurtat termenul de producţie

Rămâne de răspuns la întrebarea: Cum a fost posibil că vaccinul să fi fost produs într-un timp atât de scurt? Mai ales prin comparare cu ultimul vaccin cu administrare universală care a fost produs în lume, vaccinul împotriva oreionului, a cărui pregătire a durat 10 ani? Răspunsul la această întrebare este, în mod paradoxal, foarte simplu.

Câteva exemple pot constitui analogii utile. Cât durează traversarea Oceanului Atlantic? Răspunsul este: depinde. Cristofor Columb a plecat din Spania în august 1492 și a descoperit America la 12 octombrie. Mai mult de două luni. Străbunicul meu a mers în America la începutul secolului trecut cu vaporul și a făcut pe drum trei săptămâni. Indiana Jones traversa de fiecare dată oceanul cu escală și făcea câte două zile. În zilele noastre, cu vânturi favorabile, traversarea Atlanticului durează în jur de șase ore și jumătate. Atunci când zburau, avioanele Concorde puteau traversa Atlanticul în doar două ore. Dacă acest exemplu nu vi se pare cel mai relevant, să analizăm date din lumea medicală direct legate de producerea vaccinului anti-COVID-19.

Prima secvenţializare completă a genomului uman a durat 10 ani, a implicat aproximativ 200 de laboratoare și a avut costuri de ordinul zecilor de miliarde de dolari. În prezent, genomul uman poate fi secvenţializat complet în câteva ore, iar preţul acestei întreprinderi scade de la an la an. După descoperirea HIV a fost nevoie de aproximativ un an și jumătate până când genomul integral al virusului a putut fi secvenţializat. Primul milion de genoame HIV complete a fost secvenţializat în următorii 37 de ani (de fapt, se estimează că milionul va fi atins în 2021)[1] În schimb, genomul SARS-CoV-2 a fost publicat pentru prima oară în ziua de 12 ianuarie 2020, iar primul milion de virusuri integral secvenţializate a fost atins încă din 2020. Până în prezent au fost secvenţializate deja aproape 5 milioane de virusuri. (Pentru mai multe detalii, vezi site-ul GISAID, gisaid.org).

  1. Aceste date ne arată că progresul tehnologic, cel puţin în ultimii 50 de ani, a cunoscut avansuri exponenţiale. Dacă în trecut, pentru producerea unui vaccin, era necesar să izolăm virusul și să creștem cantităţi suficiente pentru a-l putea purifica și pregăti pentru vaccinare, dacă era necesar să facem numeroase pasaje pe celule sau animale de laborator pentru a-l atenua și face util pentru vaccin, în prezent aceste etape consumatoare de mult timp nu mai sunt necesare. În numai 24 de ore putem sintetiza ARN-mesager în cantităţi suficient de mari cât să putem vaccina jumătate de continent. Și, de fapt, pentru vaccinurile care au fost primele disponibile, structura vaccinului a putut fi stabilită înainte de mijlocul lunii ianuarie 2020 (adică în trei zile de la publicarea secvenţei, în 12 ianuarie), iar primele rezultate pe animale erau obţinute până la mijlocul lunii februarie.

În continuare, în loc ca testarea vaccinului să se facă în etape succesive, așa cum se făcea în mod tradiţional, s-a aplicat o idee care fusese deja discutată în cursul conferinţelor care au urmat pandemiei de virus gripal din 2009, și anume, testarea în paralel. Pentru cei care lucrau în domeniu nu a fost nicio surpriză că vaccinul a apărut repede. Toate modelările prealabile realizate de experţi în pregătire pandemică sugerau că, pentru o boală emergentă, un nou vaccin ar putea deveni disponibil la aproximativ 18 luni de la debut. Acest interval de timp a putut fi scurtat și mai mult printr-o mobilizare exemplară a organizatorilor trialurilor (studiilor clinice), care au inclus imediat pacienţii, iar, pe de altă parte, această scurtare s-a datorat și naturii extrem de eficiente a vaccinurilor concepute, care, având adaosuri minimale și fiind extrem de netoxice pentru organism, au permis stabilirea cu ușurinţă a eficacităţii lor.

Datorită tehnologiilor utilizate, și efectele pe termen lung pot fi considerate improbabile. Astfel de vaccinuri au fost testate în ultimii 10 ani pentru diferite afecţiuni, și efecte pe termen lung nu au fost încă observate.

Prof. univ. dr. Cristian Apetrei activează în cadrul departamentului de Boli Infecţioase și Microbiologie, Școala de Medicină și Școala Doctorală de Sănătate Publică, Universitatea Pittsburgh, Pennsylvania, SUA.

Colecţia de articole cu contribuţii despre vaccin semnate de medici

(actualizare zilnică)

Articolele din secţiunea medicală a seriei de mai jos au fost revizuite de prof. univ. dr. Cristian Apetrei, care activează în Departamentul Boli Infecţioase și Microbiologie, Școala de Medicină și Școala Doctorală de Sănătate Publică, Universitatea Pittsburgh, PA, SUA, și de dr. Costel Atanasiu, virusolog, fost cercetător la Wistar Institute, Philadelphia, SUA.

Discutăm despre implicaţiile spirituale ale acestei măsuri de sănătate publică împreună cu:

Footnotes
[1]„Brian T. Foley, Thomas K. Leitner, Cristian Apetrei et al., „HIV Sequence Compendium 2018“, publicat de Theoretical Biology and Biophysics Group, Los Alamos National Laboratory, NM, LA-UR 18-25673, 2018.”

„Brian T. Foley, Thomas K. Leitner, Cristian Apetrei et al., „HIV Sequence Compendium 2018“, publicat de Theoretical Biology and Biophysics Group, Los Alamos National Laboratory, NM, LA-UR 18-25673, 2018.”
janiecbros | Getty Images

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR