Locul României pe harta internaţională a drogurilor

Cantitatea de droguri consumate în România s-a dublat faţă de anul 2007, se arată în Raportul Naţional Privind Situaţia Drogurilor 2011, publicat marţi de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), informează HotNews. Comparaţia cu datele din 2007 indică o creștere a consumului în rândul populaţiei de 15- 64 de ani de la 1,7% (2007)...

Preoţii de pe lângă Cluj propun renunţarea la coroanele funerare

Adunarea Parohială din Someșeni, judeţul Cluj, a luat o decizie care i-a surprins pe credincioși. Preoţii au hotărât ca la înmormântările din parohia Someșeni oamenii să nu mai aducă coroane funerare, așa cum cere tradiţia, și au pus mai multe afișe la biserici în acest sens.

IIF: Zona euro a intrat în recesiune

Economia zonei euro a intrat în recesiune, potrivit Institutului Internaţional de Finanţe (IIF), organism din care fac parte aproximativ 380 de bănci din 70 de ţări.

Nivelul de utilizare a energiei regenerabile creşte rapid în toată lumea

Energia regenerabilă ar putea deveni cea de-a doua mare sursă de energie electrică în lume, după cărbune, până în 2016, arată raportul care expune o perspectivă pe cinci ani, publicat de Agenţia Internaţională pentru Energie (IEA), informează Associated Press.

Jumătate dintre fete sunt obsedate de felul în care arată

Presiunea de a se conforma la un standard de imagine nerealist îi face pe tineri să fie tot mai nemulţumiţi de felul în care arată. O jumătate dintre fetele și o treime dintre băieţii care au participat la un sondaj pe această temă au mărturisit că sunt de-a dreptul obsedaţi de felul...

Prima ţară 100% organică, între China şi India

O micuţă ţară de la poalele Munţilor Himalaya are un vis inedit. Primul ministru al regatului Bhutan doreşte să pornească una din cele mai mari mişcări pro-organice din lume.

Varietatea fructelor şi legumelor consumate previne cancerul pulmonar

Consumul variat de fructe şi de legume diminuează riscul de declanşare a unor tipuri de cancer pulmonar în cazul persoanelor care fumează, anunţă Mediafax. Este concluzia unui studiu ale cărui rezultate au fost publicare în Cancer Epidemiology, Biomarkers and Prevention.

Naşterea lui Iisus, în direct pe Facebook

Dacă te-ai întrebat vreodată cum ar fi arătat relaţia dintre Maria şi Iosif pe Facebook aruncă o privire la filmuleţul de mai jos. Produs de Igniter Media, scurtul videoclip arată cum ar fi interacţionat cei doi pe o reţea socială.

Noi recorduri la Semnele timpului

În luna iunie, www.semneletimpului.ro a înregistrat cel mai mare număr de vizitatori unici pe lună, de la înfiinţarea lui, pe 8 februarie 2010.

Bogaţii lumii cumpără aur cu tona

Investitorii cei mai bogaţi îşi apără averea de efectele crizei financiare cumpărând aur la lingou, uneori chiar cu tona, şi mutându-şi bunurile în afara sistemului financiar. Cei care au observat această tendinţă sunt chiar bancherii care oferă servicii celor bogaţi.

Realităţile din Bangladesh: Căsătorită cu călăul

Nurbanu a fost forţată să se recăsătorească cu soţul infidel care a atacat-o cu acid, după ce a divorţat de el. Acum este oarbă şi plină de cicatrice, şi trăieşte din nou alături de cel care a condamnat-o la o astfel de viaţă.

O oră de somn în plus scade tensiunea arterială

Persoanele care au tensiune arterială crescută au la îndemână un mijloc simplu pentru a-şi ţine afecţiunea sub control: o oră de somn în plus, în fiecare noapte.

De ce au succes filmele de groază?

De ce le place oamenilor să fie speriaţi? La această întrebare au încercat să răspundă câţiva sociologi, explicând astfel succesul unei tradiţii construite în jurul fricii: Halloweenul.

Cum ar arăta societatea perfectă

Visul american a pornit să definească o ţară în care egalitatea de șanse te poate sui pe cele mai înalte culmi și a ajuns să definească un vis global pentru ieșirea din criză și îmbunătăţirea calităţii vieţii. Însă, unde și în ce circumstanţe mai poate deveni acest vis o realitate?

Adolescenţii „aproape creștini”, o provocare pentru părinţi și biserică

„Deismul terapeutic moral” este un virus care afectează masiv denominaţiunile americane, este de părere Kenda Creasy Dean, profesor la Seminarul Teologic Princeton și co-autor al unui studiu privind credinţa adolescenţilor din America.

OECD: obezitatea ameninţă ţările în dezvoltare

Organizaţia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică informează că nivelul obezităţii înregistrate în ţările aflate în curs de dezvoltare este în continuă creștere și că aceste state ar trebui să acţioneze imediat pentru a împiedica declanșarea unei „epidemii de obezitate” pe modelul celei din ţările vestice.

Un cuplu gay celebru dă în judecată biserica pentru că refuză căsătoriile gay

La mai puţin de o lună de la legalizarea căsătoriilor homosexuale în Anglia, un cuplu homosexual celebru a anunţat că va da în judecată Biserica Anglicană din cauza refuzului acesteia de a oficia căsătorii religioase între persoane de acelaşi sex.

India: Caz de viol provoacă proteste uriaşe

În medie, în India, se petrece un viol la 18 ore, şi asta conform datelor oficiale. În realitate, numărul este mult mai mare. De data acestea, un caz a umplut paharul şi mii de indieni au ieşit pe străzi să ceară dreptate.

O altă explicaţie pentru clipitul des

O persoană clipeşte, în medie, de 15-20 de ori pe minut şi până acum se credea că aceasta se întâmplă doar cu scopul lubrifierii şi curăţirii ochilor. Dar un studiu recent a demonstrat că a clipi îndeplineşte şi alte funcţii.

Evanghelizare pentru prostituatele de la templele din India

Mai mulţi misionari creştini au început să prezinte Evanghelia prostituatelor care servesc la templele din India.

Jocul se încinge: Kremlinul deghizat în pacifist

Rusia schimbă tactica politico-diplomatică. Subit, pare să devină foarte blândă și solicită dreptul de a interveni umanitar în estul Ucrainei. Pentru occidentali, oferta Moscovei este un fruct otrăvit.