Comunitatea Amish se extinde galopant în SUA

Adepţii Amish sunt grupul religios cu cea mai rapidă expansiune în America de Nord, arată un recensământ efectuat de cercetători de la Universitatea de stat din Ohio.

Eticheta produselor cumpărate este o lectură obligatorie

Timpul folosit pentru inspectarea atentă a etichetei produselor cumpărate este timp investit în propria sănătate deoarece te ajută să faci alegerile benefice și te feresc de acele ingrediente care îţi pot expune organismul unor probleme neplăcute sau chiar periculoase.

O invazie de broaște a blocat o autostradă din Grecia

Cei familiarizaţi cu istoria biblică ar fi fi putut vedea cu ochii lor cum a arătat unul dintre dezastrele care s-au abătut asupra Egiptului, pe vremea lui Moise. O autostradă din nordul Greciei a fost invadată de broaște, iar autorităţile au fost nevoite să blocheze circulaţia pentru două ore.

Chipul tău este oglinda stilului de viaţă pe care îl ai

Mâncatul nesănătos, consumul de alcool, fumatul, stresul şi chiar exagerarea în ceea ce priveşte activitatea fizică îşi lasă amprenta asupra chipului tău sub forma ridurilor, a petelor, a cearcănelor sau chiar prin... micşorarea dinţilor. Află ce efecte au obiceiurile pe care le-ai adoptat în stilul tău de viaţă asupra întregii tale fizionomii.

Numai 5 minute până la iminenta Judecată de Apoi

Oamenii de ştiinţă americani au anunţat că în 2013, acul simbolicului ceas care numără minutele până la Judecata de Apoi (văzută sub forma unei apocalipse nucleare) a rămas cu cinci minute înainte de miezul nopţii. Aceasta înseamnă faptul că, în 2013, liderii mondiali nu au realizat progrese semnificative în lupta împotriva schimbărilor climatice şi împotriva...

Femeile din Togo organizează o „grevă a sexului” pentru a-l înlătura pe președinte

Reprezentantele grupării de opoziţie din Togo (Africa) au ales să protesteze într-o manieră pașnică și inedită împotriva președintelui ţării. Femeile togoleze vor să obţină demisia acestuia, organizând o grevă a sexului.

Zidul civilizaţiei – Milano se apără de rromi

Un zid de beton de 400 de metri și o înălţime de 3 metri va fi ridicat lângă Milano pentru a delimita zona unde trăiesc abuziv câteva comunităţi de rromi, scrie Il Messaggero. Fostă zonă industrială, locaţia a fost ocupată abuziv de rromi. Deși evacuaţi săptămânal de forţele de ordine, ei revin periodic în zonă....

Pussy Riot, vinovate de crimă?

Se pare că nu trece nicio zi fără ca numele Pussy Riot să apară în presă, dar nu oricum, ci în ipostaze din cele mai şocante. Cea mai recentă ştire leagă numele formaţiei de o dublă crimă, pe care propaganda moscovită o colorează în nuaţe sumbre, deşi susţinătorii fetelor neagă orice legătură.

Esenţiale azi, 28 septembrie

A crescut costul lunar al forţei de muncă

SUA ridică nivelul de alertă în apropiere de 9/11

Statele Unite ale Americii au ridicat nivelul de alertă la bazele militare în apropierea împlinirii a 10 ani de la atacurile din 11 septembrie 2001. Măsura vine pe fondul raportării unor „hibe și slăbiciuni" în aparatul naţional de securitate.

Istoria Orientului Mijlociu, spusă de copiii din zonele de război

Copiii sirieni refugiaţi în tabăra iordaniană din Zaatari, ce găzduieşte 10% dintre toţi refugiaţii sirieni la această oră, nu-şi doresc nimic mai mult decât să se întoarcă acasă şi viaţa lor să revină la normal, împreună cu părinţii lor. Însă nu şi dacă aceasta înseamnă să locuiască împreună cu copiii alawiţi, o minoritate religioasă musulmană.

Esenţiale azi, 23 octombrie

Multe amendamente din Codul penal afectează eficienţa sistemului judiciar

5 subiecte fierbinţi pe agenda Adunării Generale a ONU

Liderii internaţionali se adună zilele acestea la New York pentru Adunarea Generală a ONU, iar agenda de dezbateri din 2011 conţine 5 subiecte fierbinţi, conform CNN.

Fumatul PASIV afectează memoria de zi cu zi

Un studiu publicat de jurnalul medical Addiction a relevat existenţa unei legături între expunerea la fumul de ţigară și problemele cotidiene cu memoria.

Milioane de lire investite în roboţi domestici inteligenţi

James Dyson, fondatorul uneia dintre cele mai mari companii de electrocasnice din lume, a pus la dispoziţia oamenilor de ştiinţă de la laboratorul Colegiului Imperial de la Londra 5 milioane de lire sterline pentru a dezvolta „roboţi domestici inteligenţi".

Vaticanul are o nouă instituţie pentru evanghelizarea lumii

După ce fusese anunţată ca intenţie încă de la începutul anului, luni seara pontiful roman a anunţat cea mai nouă instituţie a Vaticanului. Noul organism este un conciliu pontifical a cărui misiune este promovarea „noii evanghelizări" pentru ţările creștine secularizate.

Cum a renunţat Stephen Colbert la ateism

Stephen Colbert este un comic, scriitor, producător și moderator TV american. Este gazda talk show-ului de televiziune „The Late Show with Stephen Colbert”, difuzat de CBS, și a fost inclus de două ori de revista Time în topul celor mai influente 100 de personalităţi.

Reding: Avem nevoie de Statele Unite ale Europei

Comisarul UE pentru Justiţie, Viviane Reding, a cerut luni crearea Statelor Unite ale Europei, pe fondul necesităţii urgente de a stabiliza moneda unică.

Modificarea modificării – Căsătoriile gay nu mai sunt interzise prin Constituţie

Marţi seara, în a şasea şedinţă în care senatorii şi deputaţii au discutat modificarea Legii fundamentale, Comisia pentru revizuirea Constituţiei a revenit asupra amendamentului care definea căsătoria ca o relaţie între un bărbat şi o femeie şi a votat respingerea acestei formule, după ce săptămâna trecută, amendamentul fusese votat. Totodată, comisia a respins şi amendamentul...

Grecia, paralizată de proteste timp de 48 de ore

Peste 125.000 de greci au ieşit în stradă, protestând împotriva măsurilor de austeritate. Greva generală va dura 48 de ore, transporturile, şcolile şi întregul sistem public fiind paralizate.

Motivul pentru care iranienii nu poartă cravată

Președintele Mahmoud Ahmadinejad a făcut din nou valuri cu declaraţiile sale de la Adunarea Generală a ONU, care a avut loc săptămâna aceasta la New York. Discursul său a eclipsat un detaliu nonverbal, la fel de grăitor: președintele nu a purtat cravată.