Serialele TV: arme de manipulare a publicului

Directorii unor programe şi seriale americane celebre au recunoscut că s-au folosit de acestea, ani de zile, pentru a promova o agendă liberală. „Televiziunea a fost, probabil, arma cea mai impresionantă" folosită pentru ridicarea unei societăţi liberale, a declarat Ben Shapiro, autorul cărţii „Primetime Propaganda".

Record de atacuri cibernetice în 2011

Aproximativ 6 milioane de programe „malware" au invadat Internetul în primele trei luni ale anului 2011, acesta fiind un record în materie, conform analiștilor în domeniu citaţi de CNN.

La fiecare 5 minute un creştin e martirizat

Numărul creştinilor ucişi în fiecare an datorită credinţei lor este atât de mare, încât matematic vorbind, la fiecare cinci minute unul moare ca martir, a afirmat sociologul Massimo Introvigne, care a reprezentat Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la o conferinţă despre dialogul creştino-evreo-musulman, încheiată vineri în Ungaria.

Socialiștii pierd alegerile din Portugalia

Partidul Social Democrat a câștigat alegerile din Portugalia și va forma, alături de Partidul Popular, noua coaliţie de centru-dreapta care va conduce ţara. S-a pus capăt astfel unei perioade de incertitudini, în urma demisiei din luna martie a premierului Socrates și a guvernului său minoritar.

La prima vizită în Croaţia, Papa a criticat concubinajul

Cuplurile ar trebui să se căsătorească şi să aibă copii, în loc să trăiască în concubinaj, a declarat Papa Benedict al XVI-lea. Suveranul pontif a vizitat Croaţia şi a tras un semnal de alarmă cu privire la „dezintegrarea" vieţii de familie în ţările europene.

Bisericile din Cuba intră în era post-Fidel Castro

Relaţiile dintre bisericile din Cuba și statul ateist se dezgheaţă în era post-Fidel Castro. Cel mai bun exemplu este fratele fostului lider, care recunoaște nevoia binecuvântării bisericii.

SIDA – 30 de ani de la depistarea primelor cazuri

Astăzi se aniversează 30 de ani de la raportarea primelor cazuri de SIDA, înregistrate în Statele Unite. După 3 decenii boala rămâne o provocare la nivel mondial, în ciuda unor progrese remarcabile în ceea ce privește creșterea speranţei de viaţă a persoanelor seropozitive.

Americanii sunt de acord sex premarital şi divorţ

Cei mai mulţi dintre americanii văd divorţul, pedeapsa cu moartea, jocurile de noroc, cercetările pe celule stem şi relaţiile sexuale premaritale ca acceptabile din punct de vedere moral, arată cel mai recent studiu Gallup 2011 despre Valori şi Credinţe.

Agenţia Moody`s ar putea retrograda SUA

Agenţia Moody's a avertizat guvernul de la Washington că ar putea retrograda America în cazul în care congresul nu mărește limita până la care statul se poate împrumuta.

China: 5.000 de divorţuri în fiecare zi

Aproape o jumătate de milion de cupluri au divorţat în China în primele trei luni ale acestui an, potrivit datelor oferite de Ministerul pentru Probleme Cetăţeneşti şi citate de agenţia EFE.

America şi-a făcut dreptate!

„Dispariţia lui Osama bin Laden ar trebui să fie primită cu bucurie de toţi cei ce cred în pace şi în demnitatea umană", a spus Barack Obama, anunţând moartea celui mai căutat terorist al lumii. Dacă se oprea aici, ar fi avut un acord internaţional. Prin cuvintele ce au urmat - „s-a făcut dreptate" -...

Senatul SUA vrea redeschiderea unui seminar ortodox din Turcia

Senatul american solicită Turciei redeschiderea unui seminar teologic ortodox.

Biserica Scoţiei ia atitudine contra violenţei domestice

Violenţa domestică este o „violare a planului lui Dumnezeu pentru umanitate" şi afectează nu doar familiile, ci şi comunităţile şi societatea umană per ansamblu, atrage atenţia Biserica Scoţiei.

Multe guverne nu asigură tratament paliativ

Zeci de milioane de persoane din întreaga lume sunt lipsite de tratamentul ieftin, disponibil pentru alinarea durerilor severe provocate de boli precum cancerul. Aceștia mor în dureri cumplite, deși agonia lor ar putea să fie înlăturată destul de ușor, informează HRW.

Adio piramida alimentară, intră în scenă farfuria!

Ministerul Agriculturii din SUA a prezentat joi, 2 iunie, un nou plan pentru alimentaţia sănătoasă a populaţiei. Intitulat „Farfuria mea" și simbolizat ca atare, noul plan va înlocui cunoscuta piramidă alimentară și va deveni reperul în materie de nutriţie.

Rusia: BOR apreciază stoparea unei parade gay

Biserica Ortodoxă Rusă le-a mulţumit autorităţilor din Moscova și forţelor de ordine pentru că au împiedicat o paradă a homosexualilor.

Biblia, pe locul 2 în topul cărţilor preferate ale românilor

Biblia ocupă locul 2 în topul cărţilor preferate ale românilor. Cărţile religioase sunt preferinţele de lectură pentru 6% dintre români, mai bine cotate pe lista preferinţelor fiind romanele în general (23% dintre români), romanele poliţiste (12%), romanele de dragoste (10%), cărţile de istorie (9%) și cărţile de specialitate (7%).

Brazilia începe eradicarea sărăciei extreme

Noul program al președintelui Dilma Rousseff își propune eradicarea sărăciei extreme până în 2014. Milioane de oameni trăiesc cu mai puţin de 1,5 dolari pe zi.

Sute de conturi Gmail sparte de hackeri chinezi

Google a anunţat că mai mulţi hackeri chinezi au spart conturile de e-mail ale unor înalţi oficiali americani. China neagă orice implicare.

Bacteria E.coli pare rezistentă la antibiotice

Cercetătorii germani care au reuşit fragmentarea genomului bacteriei E.coli spun că antibioticele nu par eficiente în tratarea îmbolnăvirilor.

Eco-agricultorii pregătesc ofensiva „Kosher”

Țările cu mari comunităţi evreiești reprezintă o piaţă ţintă extrem de atractivă pentru românii care activează în agricultura ecologică și care se gândesc să își maximizeze profiturile exportând în ţări precum SUA, Canada, Franţa, Argentina sau Australia.