Siria: Sfârşit de Ramadan, început de manifestaţii
Sfârşitul Ramadanului înseamnă în Siria reînceperea manifestaţiilor antiguvernamentale. Şapte oameni şi-au pierdut viaţa după intervenţia forţelor siriene pentru domolirea protestelor.
Rănile invizibile ale copiilor sirieni (VIDEO)
Obișnuiţi cu mirosul de sânge și fum, adaptaţi realităţii bombardamentelor neașteptate, copiii din Siria au văzut lucruri care ar destabiliza psihic chiar și un adult: oameni murind și o ţară în plină distrugere.
Bashar al Assad dispus să dialogheze cu Papa Francisc
Preşedintele sirian Bashar al Assad i-a transmis un mesaj Papei Francisc prin intermediul unei delegaţii oficiale care face o vizită la Vatican zilele acestea. În mesajul său, al Assad se arată dispus să coopereze pentru obţinerea păcii şi îi mulţumeşte papei pentru poziţia sa privind Siria.
ONU recunoaşte: Siria este în război civil
A fost nevoie de 15 luni de violenţe şi mai mult de 14.000 de vieţi omeneşti pierdute, pentru ca un oficial al Naţiunilor Unite să declare că Siria se află cu adevărat în război civil, asta după ce observatorii ONU au fost atacaţi pentru a doua oară de când au ajuns în ţară.
O fetiţă siriană se predă în faţa unui aparat foto, crezând că e o armă
Cu privirea concentrată și temătoare, cu buzele strânse și mânuţele ridicate deasupra capului, o fetiţă dintr-o tabără de refugiaţi sirieni îi cerea fotografului, cum știa ea mai bine, să nu o „împuște” cu aparatul foto. Fotografia ei a fost distribuită zilele acestea de mii de ori pe internet, deși oamenii nu știau sigur dacă istoria...
Președintele Siriei numește un creștin ministru al Apărării
Președintele Siriei, Bashar al-Assad, l-a numit săptămâna trecută pe creștinul Dawoud Rajiha în funcţia de ministru al Apărării. Mutarea președintelui este o sabie cu dublu tăiș pentru creștinii din ţară.
Încă o victorie a kurzilor asupra grupării Stat Islamic
Gruparea Stat Islamic (SI) a suferit o a doua înfrângere militară din ultimele zile după ce kurzii au preluat, luni, controlul unei baze militare din Rakka.
Milioane de dolari pentru opoziţia siriană
O coaliţie formată din 70 de state, inclusiv Statele Unite, a ajuns duminică la decizia de a trimite milioane de dolari şi echipament de comunicaţii pentru grupurile siriene de opoziţie, semnalând că diplomaţia şi sancţiunile nu sunt destule pentru a pune capăt opresiunii regimului Assad.
Siria este izolată internaţional
Mai multe ţări arabe și-au rechemat ambasadorii din Siria ca un gest de dezaprobare faţă de măsurile autorităţilor de reprimare violentă a demonstranţilor. Rusia și Turcia au făcut apeluri concrete la rezolvarea crizei iar SUA va cere oficial plecarea de la putere a președintelui.
Dezastrul care vine din Orient
Se pare că Turcia și Statele Unite s-ar fi înţeles asupra condiţiilor generale legate de un plan prin care să colaboreze pentru a „curăţa” de militanţii grupării Stat Islamic o bucată de câteva zeci de kilometri la graniţa dintre Siria și Turcia.
ONU: Trupele siriene au torturat şi omorât copii
Forţele siriene loiale preşedintelui Bashar al Assad se fac vinovate de crime împotriva umanităţii, o investigaţie realizată de ONU arătând că acestea au torturat şi ucis sute de copii. În lista copiilor ucişi este chiar şi o fetiţă de 2 ani, împuşcată pentru a nu creşte ca să devină protestatar împotriva regimului.
În mijlocul războiului, Assad amnistiază toţi „criminalii”
Preşedintele Bashar al Assad a anunţat marţi că a semnat un decret de amnistiere pentru toţi „criminalii", numindu-i aşa pe rebelii arestaţi de la începutul războiului până acum. Această decizie este un semn de reconciliere cu opoziţia, înainte de întâlnirea care ar putea să pună capăt războiului civil, la Geneva, în luna noiembrie.
Micuţa „Anne Frank” a Siriei, condamnată în tribunalul online al trollilor
Ipocrizia speciei umane este un monstru care ne tot crește în spinare pe măsură ce ne cocoţăm tot mai sus pe piedestalul progresului și iluminării. Se pare că aerul rarefiat pe care îl respiră civilizaţiile occidentale dezvoltate îi face bine.
ADRA creează un joc caritabil pe mobil, pentru a ajuta refugiaţii
Se numește „Husky Salvatorul” și creatorii săi spun că le va da jucătorilor prilejul să fie parte a soluţiei în ce privește una dintre cele mai stringente probleme ale lumii: războiul civil din Siria. Jocul, care poate fi descărcat gratuit pe orice dispozitiv iOS sau Android a fost creat de divizia cehă a Agenţiei Adventiste...
Noi manifestaţii în Siria
Vineri, după rugăciune, sute de credincioși musulmani au manifestat în mai multe orașe din Siria pentru a cere accelerarea reformelor naţionale, informează agenţia oficială Sana, citată de Mediafax.
SUA recunoaște că există riscul confruntării cu Rusia în Siria
Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, a recunoscut public că războiul din Siria a ajuns într-un punct în care există riscul unei confruntări între coaliţia statelor care luptă împotriva grupării Stat Islamic și Rusia, a cărei prezenţă militară în scopul susţinerii lui Assad este din ce în mai numeroasă.
Creştinii sirieni, prinşi sub foc încrucişat
Situaţia creştinilor din Siria se înrăutăţeşte în contextul protestelor şi violenţelor din această ţară, a atras atenţia organizaţia Open Doors USA. Creştinii sirieni sunt îngrijoraţi cu privire la viitorul lor în cazul în care musulmanii ar accede la putere.
„Noi murim în Alep, tu mori aici”
Ambasadorul Rusiei în Turcia a fost împușcat mortal la Ankara. Diplomatul era la o expoziţie de artă și susţinea un discurs în galeria de artă din capitala Turciei.
Copiii sirieni, „actori” aflaţi de ambele părţi ale baricadei
Nu doar că în Siria războiul civil a afectat definitiv şi ireversibil vieţile a mii de copii, dar aceştia au devenit actori într-un film de război, luptând cot la cot cu adulţii într-un război care nu le aparţine.
















