România are cei mai mulţi angajaţi pe salariul minim
Conform unui raport Eurofond, România are cel mai mare procent de oameni angajaţi pe salariul minim din Uniunea Europeană.
Profesioniștii Venezuelei, obligaţi să își vândă trupurile pentru mâncare
Medici, avocaţi și antreprenori din Venezuela emigrează în numere mari în ţările vecine, Peru, Ecuador, Trinidad și Tobago, unde ajung să lucreze ca vânzători ambulanţi, gunoieri sau chiar să se prostitueze pentru un colţ de pâine.
Record istoric la consumul de gaze în România
Temperaturie scăzute din ultimele zile au ridicat cu 20% consumul de gaze naturale, de la o valoare medie de 57 milioane metri cubi de gaz pe zi, la 70 milioane metri cubi pe zi. Romgaz și OMV Petrom au fost nevoite să suplimenteze importul de gaze pentru a răspunde cererii record.
Mark Mobius (Fondul Proprietatea): Urmează o criză și mai mare!
„Urmează o nouă criză, mai mare decât cea de până acum. Este greu de spus de unde și cum va porni, dar va avea loc cu siguranţă", a declarat Mark Robius, administrator al Fondului Proprietatea (FP) prin fondul de investiţii Franklin Templeton.
Pregătiţi umbrelele! Şeful FMI anunţă „nori grei” la orizontul Europei
Şeful Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a avertizat, joi, că „nori negri” se adună ameninţător asupra recuperării economice la nivel mondial, zona euro fiind, încă o dată, epicentrul problemei.
„Profetul crizei” avertizează că se apropie sfârşitul pentru euro
Economistul Nouriel Roubini, cunoscut ca „Dr. Doom" sau „Profetul crizei" pentru că a prevestit criza financiară din Statele Unite înainte de colapsul imabiliar, face o nouă predicţie. Într-o postare pe Twitter, scrie că „se apropie sfârşitul jocului pentru zona euro".
Părinţii pun sub brad mai multe tablete şi mai puţine jucării pentru copii
Producătorii de jucării sunt îngroziţi când văd sumele încasate anul acesta cu ocazia sărbătorilor de iarnă, tot mai mulţi copii cerând ca Moşul să le aducă tablete, nu jucării.
FMI: economia globală în ţările emergente a scăzut cu 4 procente
Economiile emergente au înregistrat cea mai mare scădere, la nivel global, faţă de nivelul atins înainte de criză, se arată într-un raport publicat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), citat de Agerpres. Autorii raportului concluzionează că scăderea cu 6 procente a economiei globale reprezintă cea mai severă recesiune de după cel de-al...
Criza continuă să aibă un efect negativ asupra bisericilor
Tulburărirle economice la nivel global continuă să afecteze negativ bisericile, arată un sondaj efectuat de LifeWay Research, pe baza a 1.000 de interviuri cu pastori americani.
Economia mondială pendulează între agonie şi extaz
Economia globală revine în forţă, unul dintre motoarele revenirii fiind economiile Asiei, iar riscul ca această evoluţie să fie afectată de criza datoriilor din Europa este redus, a declarat un oficial al Rezervei Federale a Statelor Unite. În schimb, liderul Confederaţiei europene a sindicatelor şi preşedintele Comisiei Europene se tem că aplicarea măsurilor de austeritate...
Europa twin-speed: unora le merge bine, unora ne merge rău
Contrastul puternic între traiectoriile economice ale ţărilor din interiorul zonei Euro a fost evidenţiat marţi, când Germania a anunţat că are cea mai scăzută rată a șomajului din ultimii 20 de ani, în timp ce Spania a informat că a ajuns la a cincea lună de creștere consecutivă a numărului persoanelor...
Noi recorduri europene ale șomajului
Şomajul din Franţa a atins recordul ultimilor 13 ani. Concedierile care au urmat stagnării economiei au adus guvernul cu un pas mai aproape de imposibilitatea de a-și respecta promisiunile de revigorare a creșterii economice.
În 2018, lumea va fi cu 40% mai bogată
Averea globală va crește cu aproape 40% în următorii 5 ani, ajungând la 334 trilioane de dolari, până în 2018, estimează autorii celui mai recent raport Credit Suisse. Circa 29% din cota de creștere o asigură pieţele emergente, între care China reprezintă 50%. Între anii 200 și 2013, acestea și-au dublat...
Portugalia va lua 78 mld euro, ajutor internaţional
Portugalia a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, privind asumarea unui sprijin financiar de 78 de miliarde de euro, a anunţat premierul portughez Jose Socrates.
Fiecare săptămână de februarie costă economia ţării 1 miliard euro
Jumătate din economia ţării s-a blocat odată cu zecile de drumuri din sudul ţării, cu liniile de cale ferată înzăpezite, la care se adaugă oprirea transporturilor pe Dunăre, încetinirea construcţiilor şi reducerea consumului, scriu analiştii de la Ziarul Financiar.
Impactul economic de miliarde al uraganului Sandy în SUA
Impactul economic al uraganului Sandy va putea fi calculat cu exactitate abia după trecerea acestuia. Însă potrivit estimărilor analiştilor americani, acesta are potenţialul de a fi mai puternic decât uraganul Irene, care a avut anul trecut un impact estimat la 10-15 miliarde de dolari şi a intrat în Top 10 al celor mai distrugătoare furtuni....
Profetul crizei din 2008 anunţă un crah bursier
Economistul Nouriel Roubini, poreclit Şi Dr. Doom din cauză că a „profetizat" debutul crizei, în 2008, transmite o nouă avertizare, cu privire la un crah bursier care va veni cel târziu în următorii doi ani.













