Vântul schimbării

Sistemul economic global stă să cadă, avertizează papa Francisc. „Excludem o întreagă generaţie pentru a susţine un sistem care nu mai este bun și care nu mai poate continua așa“, a declarat pontiful, într-un interviu1 în care a vorbit despre rata mare a șomajului printre tineri și efectele unei economii clădite pe idolatrizarea banilor.

Partid polonez cere înlăturarea unui crucifix din parlament

Partidul Palikot, care a captat atenţia presei internaţionale după ce a reuşit să introducă în parlamentul polonez primii reprezentanţi politici homosexuali şi transsexuali, a devenit din nou subiect de discuţie după ce a cerut înlăturarea unui crucifix prezent în sala de adunări, informează BBC.

Antipatia faţă de statistici maschează tranziţia la o nouă eră a informaţiei

Eșecul sondajelor de opinie de a prezice cu acurateţe cine va câștiga alegerile prezidenţiale din Statele Unite a ridicat un val de uimire care a măturat nu doar America, ci și alte ţări care așteptau cu interes rezultatul.

Noul prim-ministru al Spaniei: nu vă așteptaţi la miracole

La finalul unei campanii electorale construite pe fondul crizei economice, Partidul Popular a câștigat alegerile din Spania, acumulând 187 de locuri în Parlament, în timp ce adversarul său, Partidul Socialist Muncitoresc a obţinut numai 109 locuri. După şapte ani la guvernare, socialiştii s-au prăbuşit în sondajele de opinie...

Militanţi islamiști arestaţi în Germania

Trei militanţi islamiști au fost arestaţi în Germania sub acuzaţia de complot în vederea săvârșirii de acte teroriste. Cei trei au apărut sâmbătă, 30 aprilie, în faţa unei curţi de justiţie în Karlsruhe.

Câţi bani sunt necesari unui român pentru un trai decent

Potrivit datelor Eurostat, 90% din populaţia României nu are banii necesari pentru un trai minim decent, a declarat Victoria Stoicioiu, reprezentantul Friedrich Ebert Stiftung (FES) România, în cadrul unei conferinţe ce a avut loc miercuri, când a fost prezentat un studiu despre coșul minim de consum.

În Europa trăiesc mai puţini musulmani decât credem

În Europa trăiesc mai puţini musulmani decât credem, susţine un studiu realizat de Ipsos Mori.

Bulgaria ar putea legaliza eutanasia

Socialistul Liuben Kornezov a depus în Parlamentul bulgar o propunere legislativă potrivit căreia pacienţii sau rudele lor au dreptul să solicite eutanasia.

Germania cere imigranţilor acceptarea valorilor creştine

Multikulti a eșuat lamentabil în Germania. Cancelarul Angela Merkel a afirmat că imigranţii din Germania trebuie să accepte valorile creștine și culturale germane sau să plece din ţară.

„Nu voi muri!”

Pastorul portughez Mario Brito activează de mulţi ani în foruri de conducere bisericească, dar rămâne un om prietenos și modest. De curând, fiica sa Estela s-a îmbolnăvit de o boală misterioasă și a fost la un pas de moarte. Titlul anticipează felul în care s-a încheiat această criză. Iată povestea pe larg.

Cum va arăta România în viitor

Vești proaste pentru români. Profesorul Vasile Gheţău, director al Centrului pentru Cercetări Demografice al Academiei Române, a prezentat la o conferinţă organizată de Institutul Naţional de Statistică (INS), la care au participat şi specialişti în demografie din Franţa, o statistică îngrijorătoare în ceea ce privește speranţa de viaţă în România și nu numai.

Românii sunt în top 10 al grașilor din Europa – două cauze principale

    Românii sunt în topul supraponderalilor din Europa, susţin endocrinologii de la Institutul Naţional C.I. Parhon. Un sfert dintre români sunt obezi, ceea ce ne plasează între primele zece poziţii ale statisticilor europene.     Două sunt marile îngrijorări ale specialiștilor. Pe de-o parte se pare că românilor nu le prea pasă de problema creșterii în greutate,...

Esenţiale azi, 20 septembrie

Milioane de copii din Yemen suferă de foame

CE: 12 ţări vulnerabilizează creșterea economică

Un raport publicat marţi de Comisia Europeană susţine că nu mai puţin de 12 state europene între care Marea Britanie, Italia și Franţa prezintă vulnerabilităţi puternice care subminează creşterea economică şi trebuie remediate.

România și politizarea jurnalismului

Libertatea presei figurează printre cei mai importanţi indicatori ai unui sistem democratic sănătos, dar, cu toate acestea, nu pare să stea niciodată în atenţia publicului din România.

Rusia, expertă în „propaganda neagră” din Europa

Bugetul alocat de Kremlin serviciilor de televiziune, radio și internet care se adresează publicului din străinătate a depășit 300 de milioane de euro pentru 2015. Aceasta înseamnă o sporire cu peste 100 de milioane a sumei alocate iniţial. Motivul este cât se poate de banal: încercarea de destabilizare a Europei.

Biserica Anglicană critică dur măsurile guvernului britanic

În Marea Britanie a început un adevărat război al declaraţiilor între Biserica Anglicană și guvern pe tema măsurilor de austeritate. Daily Mail scrie că este „cea mai dură intervenţie în plan politic a liderului Bisericii Anglicane în ultimele două decenii".

„Căsătoria pentru toţi”: Franţa va deveni a 12-a ţară care legalizează căsătoria gay

Franţa este următoarea ţară ce va legaliza căsătoriile între persoane de acelaşi sex, după ce preşedintele Francois Hollande a făcut presiuni pentru promovarea proiectului de lege, prima reformă socială majoră din timpul mandatului său.

Marea Britanie: 500.000 de oameni semnează împotriva căsătoriilor gay

Jumătate de million de englezi au semnat petiţia organizaţiei creştine Coaliţie pentru căsătorie(C4M), care cere să se menţină prin lege actuala definiţie a căsătoriei: „o uniune voluntară pe viaţă între un bărbat şi o femeie". Semnăturile au fost trimise ieri premierului David Cameron.

Esenţiale azi, 17 august

Patru avioane au aterizat urgent după o ameninţare cu bombă

Traficul de carne vie, exemplificat de BBC prin drama unei românce

Pe fondul intensificării traficului de carne vie în Marea Britanie, BBC a difuzat un film documentar care are la bază povestea unei românce ce a fost răpită din Londra și dusă în Irlanda de Nord, unde a fost forţată să devină sclavă sexuală.