Turcia a fost lovită de cutremur

Un cutremur violent a lovit astăzi Turcia la ora 4:32 în apropierea localităţii Karakocan din provincia Elazig, informează Mediafax. Patruzeci şi una de persoane au murit în urma seismului care a întregistrat o magnitudine de 5,8 grade pe scara Richter.

Papa doreşte armonizarea relaţiilor între cultele din România

Papa Benedict al XVI-lea și-a reafirmat ieri așteptarea cu privire la armonizarea relaţiilor dintre diferitele culte religioase din România. Ocazia a fost dată de prezentarea noului ambasador al României la Vatican.

Liderii europeni îşi pierd răbdarea cu Grecia

Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, a afirmat, într-un interviu pentru cotidianul The Guardian, că are mai multă compasiune pentru copiii din Africa sub-sahariană privaţi de şcoli decente, decât pentru mulţi dintre greci, care ar trebui să înceapă să-şi plătească taxele.

Şcoli britanice interzic elevilor să lege prietenii strânse

Mai multe şcoli din Marea Britanie au decis să interzică elevilor să considere alţi colegi drept cea mai bună sau cel mai bun prieten. În schimb, şcolile îşi încurajează elevii să dezvolte relaţii de grup.

Esenţiale azi, miercuri, 9 mai

Presupus atac israelian în Siria* Pastila fluorescentă care descoperă cancerul de sân* Sclavie în industria construcţiilor din Anglia* Turcii îi spun #Destul lui Erdogan * Dimitri Medvedev, premier al Federaţiei Ruse* De trei ori mai spionaţi în 2017* Vot pentru eliminarea datei Brexit

Esenţiale azi, 17 mai

UE încearcă să salveze acordul cu Iranul

Grecia primeşte ajutor şi „o mulţime de sacrificii"

Grecia a cerut oficial un plan de ajutor financiar din partea UE şi FMI. Va fi al doilea sprijin primit de greci după cel din 2010, când Greciei i s-a acordat un ajutor în valoare de 110 miliarde de euro. Premierul elen a subliniat că grecii vor trebui să suporte „o mulţime de sacrificii" pentru...

Experţii pregătesc măsuri pentru ieşirea Greciei din zona euro

Oficialii europeni au pus la punct un plan de urgenţă pentru cel mai pesimist scenariu privind viitorul Greciei şi anume ieşirea din zona euro, care ar avea efecte drastice în toată Uniunea.

Proteste masive la Londra

Aproximativ un sfert de milion de demonstranţi au mărșăluit sâmbătă, 26 martie, în centrul Londrei. Este cea mai mare demonstraţie de protest de la mitingurile împotriva războiului din Irak, în 2003. Protestul vizează cele mai dure măsuri de austeritate din Al Doilea Război Mondial. 

Esenţiale azi, vineri 11 mai

Tensiuni între Iran și Israel

Europa se pregăteşte pentru ce este mai rău

Veştile din Ucraina au monopolizat deja agenda internaţională, ţara aflându-se nu doar în pragul izbucnirii unui război civil, ci şi un real pericol european pentru vecinii săi.

Irlanda vrea să interzică brandingul pe pachetele de ţigări

Irlanda vrea să introducă noi reglementări în ceea ce priveşte pachetele de ţigări, interzicând tipărirea mărcilor, logo-urilor, culorilor şi ilustraţiilor pe ambalajele produselor din tutun, a anunţat guvernul irlandez, notează Reuters.

Noi pași ai strategiei de redresare economică a Europei

La reuniunea G20 de la Toronto, la sfârșitul lui iunie a.c., cancelarul german Angela Merkel va cere ca Europa să retragă rapid programele de stimulare fiscală și să se concentreze pe consolidarea bugetară, pentru a împiedica noi crize în viitor.

Portugalia ratifică legea căsătoriilor între homosexuali

Căsătoriile între homosexuali vor fi legale în Portugalia, conform unui anunţ al preşedintelui Anibal Cavaco Silva, făcut în urmă cu o zi. Portugalia va deveni astfel a şasea ţară europeană în care sunt permise căsătoriile cuplurilor de acelaşi sex.

Viktor Orban pledează pentru o regenerare a Europei prin valori creştine

Într-o conferinţă ce a avut loc săptămâna trecută, primul ministru maghiar Viktor Orban a afirmat că Europa trebuie să se întoarcă la creştinism înainte de a căuta o soluţie economică a crizei ce paralizează întregul continent.

Esenţiale azi, 31 mai

Polonia și Ungaria pierd un sfert din fondurile UE

Turcia tot mai eurosceptică şi dezinteresată de aderare

Anul 2013 vede în Turcia un interes tot mai scăzut faţă de integrarea Turciei în Uniunea Europeană. O spun politicienii şi o confirmă sondajele de opinie recente.

Esenţiale azi, 5 iunie

Populiștii din Italia formează guvernul

În post, nemţii se abţin de la Internet

Peste un sfert dintre germani plănuiesc să postească anul acesta înaintea Paștelui, renunţând la plăcerea... Internetului. Cel puţin așa reiese din rezultatele sondajului companiei germane de asigurări DAK, citată de Deutsche Presse-Agentur.

Spania catolică are o nouă lege a avortului

O nouă lege care reglementează avorturile a intrat în vigoare ieri în Spania. Măsura a fost primită cu proteste de mai multe grupuri pro-life. Atunci când legea a fost propusă, în toamna trecută, aproximativ 1 milion de oameni au protestat mărșăluind pe străzile Madridului.

Ucrainenii au numit un președinte interimar baptist

Oleksandr Turcinov, ales duminică președinte interimar al Ucrainei, după destituirea lui Viktor Ianukovici, a avut un parcurs politic în tandem constant cu cel al fostului premier Iulia Timoșenko. În plus, interesant pentru ţara predominant ortodoxă, Turcinov activează și ca pastor baptist.