Biserica Anglicană critică dur măsurile guvernului britanic
În Marea Britanie a început un adevărat război al declaraţiilor între Biserica Anglicană și guvern pe tema măsurilor de austeritate. Daily Mail scrie că este „cea mai dură intervenţie în plan politic a liderului Bisericii Anglicane în ultimele două decenii".
Prima vizită a unui lider european în mandatul lui Obama
Președintele american Barack Obama a primit-o la Washington pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Este prima vizită și dineu oficial pentru un lider european în mandatul de președinte al lui Barack Obama. Subiectul principal al discuţiilor a fost situaţia din Grecia.
Jihad împotriva violenţei, în M. Britanie
Un grup de femei musulmane din Marea Britanie organizează o campanie intitulată „jihadul împotriva violenţei", în încercarea de a recupera termenul „jihad" din „ghearele extremiștilor", scrie The Guardian.
Senatul SUA vrea redeschiderea unui seminar ortodox din Turcia
Senatul american solicită Turciei redeschiderea unui seminar teologic ortodox.
Socialiștii din Spania pierd umilitor alegerile locale
Partidul aflat la putere în Spania a suferit duminică o înfrângere umilitoare la alegerile locale, fiind considerată drept cea mai grea înfrângere din ultimii 30 de ani. Oamenii au votat cu opoziţia conservatoare și au protestat faţă de cea mai mare rată a șomajului din lumea industrializată.
Angela Merkel acuză lenevia din sudul Europei
Angela Merkel a lăsat deoparte diplomaţia și i-a acuzat europenii din sudul continentului că sunt leneși.
Turcii nu vor filtre pentru Internet
Câteva mii de cetăţeni turci au manifestat duminică în Piaţa Taksim din Istanbul pentru a protesta împotriva impunerii de filtre de cenzură pentru internet, scrie CNN.
Ieșirea Greciei din zona euro, o „speculaţie criminală”
Grecia ia în calcul ieșirea din zona euro, iar oficialii europeni discută situaţia acestei ţări, scrie Spiegel Online, citând surse din guvernul german. Între „speculaţii criminale” sau „răul cel mai mic”, Grecia are nevoie de un nou plan economic.
Turcia dezvoltă turismul religios creștin
Turcia face pași importanţi în promovarea locurilor de importanţă religioasă și culturală pentru creștinism.
Militanţi islamiști arestaţi în Germania
Trei militanţi islamiști au fost arestaţi în Germania sub acuzaţia de complot în vederea săvârșirii de acte teroriste. Cei trei au apărut sâmbătă, 30 aprilie, în faţa unei curţi de justiţie în Karlsruhe.
Problema vălului islamic naște tensiuni în Turcia
În perspectiva alegerilor parlamentare, Turcia începe să se confrunte cu o nouă criză în tensiunea religie-secularism. Activiștii religioși acuză discriminarea femeilor din politică ce insistă să poarte capul acoperit cu hijab.
Portugalia cere ajutorul internaţional
Miniştrii europeni de finanţe se întâlnesc la Budapesta pentru a discuta cererea de ajutor financiar anunţată de Portugalia. Ar fi a treia ţară din zona euro care solicită ajutorul internaţional.
Proteste masive la Londra
Aproximativ un sfert de milion de demonstranţi au mărșăluit sâmbătă, 26 martie, în centrul Londrei. Este cea mai mare demonstraţie de protest de la mitingurile împotriva războiului din Irak, în 2003. Protestul vizează cele mai dure măsuri de austeritate din Al Doilea Război Mondial.
Portugalia face să renască temerile UE după demisia premierului
Premierul portughez a demisionat miercuri, 23 martie, informează AFP. Gestul a venit în urma respingerii de către parlament a planului de austeritate propus de guvernul minoritar. Criza politică portugheză are loc cu o zi înaintea unui important summit UE cu privire la criza datoriilor din zona euro.
Norvegienii merg o dată pe an la biserică
Membrii obişnuiţi ai bisericii Norvegiei au mers la biserică, în medie, o dată pe an, în 2010. Există indicii că participarea norvegienilor la serviciile religioase ale Bisericii Luterane s-a diminuat uşor în ultimul deceniu.
În post, nemţii se abţin de la Internet
Peste un sfert dintre germani plănuiesc să postească anul acesta înaintea Paștelui, renunţând la plăcerea... Internetului. Cel puţin așa reiese din rezultatele sondajului companiei germane de asigurări DAK, citată de Deutsche Presse-Agentur.
Între austeritate și renunţare la euro, Grecia alege proteste
Grecia a fost avertizată în ultima lună să accelereze reformele. Alternativele sunt un nou plan de salvare sau reintroducerea monedei naţionale, drahma. Protestele sociale de azi, primele pe anul acesta, sunt strigătul unui popor aflat în cel de-al treilea an consecutiv de recesiune.
Recensământ în UK: câţi britanici sunt religioși?
Un nou recensământ în Marea Britanie va avea loc în duminica din 27 martie. Între subiectele care dau naștere la controverse se numără deja întrebarea despre religia populaţiei.
Belgia: record mondial în materie de politică
Belgia a doborât un record mondial atipic. Ea a devenit ţara cu cea mai lungă perioadă în care nu a reușit constituirea unui guvern.
România noastră, dincolo de breaking news
O trecere în revistă a presei ultimelor zile arată o Românie descentrată. În timp ce jurnalele de știri promovează dispute și alinieri politice sau arestări de vameși corupţi pe bandă rulantă, o mostră din presa de azi dovedește că multe alte subiecte ne afectează ca societate, ca indivizi. Problemele sunt profunde și grave și cer...
Italia a decretat stare de urgenţă umanitară
Guvernul italian a decretat stare de urgenţă umanitară după ce, în ultimele patru zile, peste 4.000 de refugiaţi tunisieni au sosit în Italia.










