Se intensifică dialogul comunicatelor între BOR și Biserica Adventistă

Într-un nou comunicat de presă, Biserica Adventistă răspunde punctual la ceea ce consideră a fi dovada că „BOR nu înţelege pe deplin libertatea religioasă și o consideră echivalentul «tolerării» altor 17 culte pe un teritoriu considerat a-i aparţine." Adventiștii folosesc exemplul revoluţiei din 1989 pentru a arăta de ce pretenţia BOR de a fi menţionată...

BOR răspunde poziţiei adventiștilor în privinţa Constituţiei

Biserica Ortodoxă Română a răspuns printr-un comunicat de presă dezacordului exprimat de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România, faţă de propunerea BOR de a-i fi recunoscut nominal în Constituţie rolul istoric pe care l-a jucat în „constituirea şi modernizarea statului român".

BBC: Biserica Ortodoxă din Georgia deţine o mare putere asupra statului

Când câteva zeci de preoţi ortodocși georgieni au incitat în luna mai zeci de mii de persoane la atacuri violente împotriva unui mic grup de activiști gay, în Tbilisi, o mare parte din populaţie a fost oripilată. Cu toate acestea, atacul violent împotriva homosexualilor ilustrează în mod clar importanţa Bisericii în Georgia, scrie BBC.

România Liberală şi BOR reacţionează la actuala formă a Constituţiei

Atât Iniţiativa România Liberală, cât şi reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi-au exprimat ieri nemulţumirea cu privire la actuala formă a Constituţiei, care lăsa deschisă poarta pentru căsătoriile homosexuale.

Patriarhul Chiril: În premieră, păcatul este justificat prin lege

Patriarhul Chiril al Rusiei, una dintre ţările în care opoziţia faţă de homosexualitate este cea mai puternică, a declarat recent că, pentru prima dată în istoria umanităţii, păcatul este justificat prin lege, prin legalizarea căsătoriilor gay şi adopţiilor în cuplurile homosexuale.

Motivul real pentru care violonistul Alexandru Tomescu nu va concerta în bisericile ortodoxe

Violonistului Alexandru Tomescu, artistul care cântă pe o vioară Stradivarius, se pare că i s-ar fi interzis să cânte în bisericile ortodoxe, fiind primit, în schimb, de cele de rit catolic. La câteva ore după această ştire, violonistul a infirmat acest lucru.

Patriarhia Română este împotriva cercetării pe embrioni umani

Patriarhia Română s-a alăturat iniţiativei cetăţenești europene „Unul dintre noi", care are ca scop oprirea finanţării cercetării pe embrioni umani, prevăzută în programul cadru de cercetare 2014 - 2020, al Uniunii Europene.

Patriarhul Chiril deschide calea dialogului cu papa Francisc

Patriarhul Chiril, liderul credincioşilor ortodocşi ruşi, a anunţat ieri că este deschis dialogului religios cu papa Francisc, pentru a găsi soluţii la problema numeroaselor provocări cu care se confruntă credincioşii contemporani. Între acestea se numără legalizarea căsătoriilor homosexuale şi acceptarea adopţiilor de către aceste cupluri, a declarat patriarhul într-un interviu televizat care a avut loc...

Patriarhia Română răspunde la scandalul privind bugetul Bisericii

Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române a emis ieri un comunicat prin care a dorit să răspundă la ceea ce a numit „o campanie agresivă de dezinformare prin mass-media" condusă de Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR), informează Basilica.ro.

Patriarh Ortodox decorat de Universitatea Civilizaţiei Islamice

Universitatea Civilizaţiei Islamice l-a decorat pe patriarhul Ignatius Zakka I, al Bisericii Ortodoxe Siriace a Antiohiei si a Întregului Orient, cu Medalia de Aur.

În curând, ruşii vor avea nevoie de autorizaţie ca să se roage în public

Ministerul de Justiţie rus a propus un proiect de lege care să poată sancţiona pe toţi cei care participă la ceremonii religioase sau se roagă în spaţiul public fără a avea autorizaţie din partea autorităţilor ţării, informează Russia Today.

Patriarhia Română, profit anual mai mare decât McDonalds România

Ziarul Capital publică o analiză comparativă a profiturilor încasate de Patriarhia Română şi cele ale franchizei române a multinaţionalei McDonald's, pe baza informaţiilor înregistrate de ambele instituţii la Ministerul Finanţelor.

Patriarhul Chiril: „Rusia se destramă fără biserică”

În urma atacurilor tot mai frecvente împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse, mesajul patriarhului ortodox Chiril sună ca o legitimizare a legăturii indisolubile dintre stat şi biserică.

Cei 18 milioane de necredincioşi invizibili

Mâna de fier cu care este condusă Rusia face ca manifestările împotriva regimului sau împotriva Bisericii să fie rarităţi în spaţiul public. Televiziunea federală rusă transformă ortodoxia într-un simbol sfânt, iar mass media încurajează lipsa prezenţei diferitelor minorităţi, sexuale sau religioase.

Patriarhia despre crima de la Focşani: „semn al degradării societăţii"

Patriarhia Română a afirmat sâmbătă că decesul preotului Tudor Marin de la Biserica Ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul" din Focşani este regretabil şi că atacul arată „starea alarmantă de degradare, violenţă şi nesiguranţă a societăţii de azi", relatează Mediafax.

Apoape jumătate dintre ruși cred că BORu are nevoie de protecţie

Biserica Ortodoxă Rusă (BORu) desfășoară o amplă campanie de conștientizare cu privire la pericolele ideologice care o pândesc. Dovadă stă rezultatul unui sondaj care arată că mai mult de jumătate dintre ortodocși era la curent cu evenimentele de rugăciune organizate de BORu, cu o lună înainte ca acestea să aibă loc....

Majoritatea rușilor au încredere în Biserică și în Patriarh

Nu mai puţin de 73% dintre ruși sunt siguri că Biserica Ortodoxă Rusă joacă astăzi un rol pozitiv în viaţa ţării, în timp ce doar 2% nu împărtășesc această convingere, relevă un sondaj al Fundaţiei privind Opinia Publică, citat de Interfax.

Biserica Ortodoxă Rusă cere laicilor să se implice în reformarea ţării

Biserica Ortodoxă Rusă a lansat un apel către enoriașii săi pe care îi sfătuiește să nu cedeze presiunii și să ia parte activă la viaţa ţării.

Iniţiativă a patriarhului ortodox crește natalitatea în Georgia

Patriarhul Bisericii Ortodoxe din Georgia a oficiat un botez în masă. Sute de copii au fost creștinaţi ortodox în catedrala de la Tbilisi, ca parte a unui efort despre care se spune că ar ajuta la creșterea ratei natalităţii în ţara fostă sovietică.

Patriarhului Kiril cere public scuze pentru poza modificată în Photoshop

Poza la care se face referire este cea în care Patriarhul Kiril apare fără ceasul de mână, în timpul întrevederii cu Ministrul de Justiţie rus, din 2009. Poate că modificarea ar fi fost trecută cu vederea, dacă nu s-ar fi omis ştergerea în Photoshop şi a reflexiei ceasului, care este foarte vizibilă pe suprafaţa lucioasă...

Alegerile locale din Rusia, prilej de discriminare a evanghelicilor

Un expert în drepturile omului acuză Biserica Ortodoxă Rusă că discriminează creștinii de alte confesiuni și oferă ca dovadă situaţia petrecută la alegerile pentru postul de primar într-un oraș mare din Rusia.