Suferinţa este parte din experienţa umană, la fel ca moartea (și chiar mai mult decât impozitele). Sunt fizioterapeut și văd în fiecare zi, în clinica unde lucrez, oameni care caută ajutor pentru durerea lor. Am avut și eu de dus propria-mi luptă cu durerea. M-am rugat, însă vindecarea nu a venit. În mijlocul chinurilor, am strigat la Dumnezeu, întrebând: „Unde ești?”.

Dacă ai avut dureri, probabil cunoști chinul așteptării de a fi vindecat. Deși unii trăiesc adevărate miracole, mulţi alţii consultă medic după medic, sperând să găsească o soluţie, doar pentru a fi dezamăgiţi după ce vindecarea promisă nu are loc. După ce au epuizat soluţiile medicinei moderne și ale terapiilor alternative, unii se îndreaptă spre singura licărire de speranţă care le-a rămas: un miracol divin. Ei se roagă, cer ungerea cu untdelemn (Iacov 5:13-15), merg în tabere de vindecare, iar dacă suferinţa rămâne în continuare o realitate a vieţii lor, încep să apară fisurile îndoielii în credinţa lor.

Este limpede că durerea însoţește fiecare fiinţă umană în călătoria ei, dar nu am văzut pe cineva complet împăcat cu ea. Există ceva străin de noi în suferinţa umană și poate că singura concluzie logică este că am fost „făcuţi pentru o altă lume”, așa cum a sugerat C.S. Lewis.

Biblia începe cu relatarea despre o lume fără durere și suferinţă și se încheie cu imaginea aceleiași lumi. Noi suntem la mijloc, suspendaţi între cei doi poli ai istoriei umane, trăind într-un veac al durerii. Dar eu sunt aici să îţi spun că există o speranţă sigură la capătul tunelului.

Iisus a adus vindecare din suferinţă pretutindeni pe unde mergea, declarându-le oamenilor: „Credinţa ta te-a vindecat” (Matei 9:22; Marcu 5:34; Luca 17:19). Eu cred în vindecările miraculoase, instantanee și de neînţeles ale lui Isus. Și, în ciuda faptului că nu am trăit vreun miracol, cred că minunile se întâmplă și astăzi.

Credinţa, depresia și vindecarea

În secolul XXI există o împotrivire înverșunată faţă de conceptul vindecării prin credinţă. Scepticismul este dublu – știinţa încearcă să explice tot ce ţine de tărâmul supranatural, iar pe de altă parte mulţi credincioși care au așteptat un miracol au ajuns frustraţi, mânioși și chiar s-au dezis de credinţa lor. Există însă o altă opţiune pe care vreau să o aduc în discuţie: credinţa poate aduce o vindecare lentă, măsurabilă știinţific.

Ideea unei legături între credinţă și vindecare este greu de susţinut cu dovezi riguroase în faţa comunităţii oamenilor de știinţă, care în marea lor majoritate nu fac parte din categoria credincioșilor. Cercetătoarea Lisa Miller, cunoscută pentru cercetările sale privind spiritualitatea și depresia, a înotat împotriva curentului. Studiile ei au arătat că spiritualitatea este un factor de protecţie și de vindecare pentru multe tulburări depresive, sugerând că, deși credinţa poate face bine un pacient, acest lucru nu se întâmplă instantaneu, ci lent, progresiv.

Spiritualitatea este un factor de protecţie și de vindecare pentru multe tulburări depresive.

Citindu-i cartea, am fost intrigat de modul în care cercetările ei se intersectează cu domeniul fizioterapiei, și anume cu subiectul durerilor musculoscheletice. Cercetările sugerează că suferinţa psihică joacă un rol în apariţia durerii persistente și că aceasta poate fi redusă prin abordarea factorilor implicaţi (precum depresia). Acest lucru îmi amintește de textul biblic care spune că „o inimă veselă este un bun leac” (Proverbele 17:22). Ceea ce nu înseamnă că un creștin este imun la depresie, ci pur și simplu că riscul apariţiei depresiei este mai mic, datorită speranţei creștine.

Dacă există o relaţie între depresie și durere, poate credinţa să vindece durerea? Cercetările arată că 1 din 5 oameni suferă de dureri persistente. În Australia, 5,1 milioane de persoane au dureri cronice – o povară enormă de suferinţă.

Cu toate acestea, există multe moduri în care credinţa în Dumnezeu poate aduce vindecarea de durere, pe căi recunoscute de știinţa modernă. Dacă ne lipim degetul de o plită de gătit pornită, durerea va crește pe măsură ce crește temperatura. Când durerea devine insuportabilă, ne vom îndepărta degetul de plită, pentru a-l proteja de o afectare gravă. Dacă avem capacitatea de a simţi durere, degetul nu va fi afectat, datorită tamponului de protecţie dintre apariţia durerii și deteriorarea ţesutului (ceea ce nu înseamnă că ar trebui să încercăm acest experiment acasă).

Ar trebui să tratăm durerea ca pe un sistem de alarmă, care ne avertizează atunci când există un pericol iminent. Din nefericire, acest sistem poate deveni supraprotector la persoanele care suferă de durere persistentă, ca o alarmă de incendiu care este atât de sensibilă încât trezește toată familia când încerci să faci pâine prăjită.

Speranţa pe care o aduce credinţa în El

Frica ne crește sensibilitatea la durere. Atunci când ne este teamă, corpul intră în modul de protecţie exagerat și devine mai sensibil la semnalele de pericol, producând și mai multă durere. Apostolul Ioan declară că dragostea desăvârșită alungă frica (1 Ioan 4:18). Și dacă aș susţine că acea credinţă care se odihnește în dragostea desăvârșită a lui Dumnezeu poate vindeca durerea? Cred că acest lucru se poate întâmpla și că dragostea lui Dumnezeu poate reconfigura căile neuronale, îndepărtând frica și durerea și sădind speranţa și dragostea. S-ar putea să dureze mai mult decât ne-am imaginat, dar atunci când suferim, orice progres este un câștig.

Credinţa influenţează durerea. Așteptările pozitive aduc o ușurare a durerii (efectul placebo), iar așteptările negative duc la o creștere a durerii (efectul nocebo). Persoanele cărora li se administrează o tabletă de zahăr experimentează ameliorarea durerii datorită credinţei că tableta va acţiona împotriva durerii, chiar dacă tableta nu conţine nicio substanţă activă care să atenueze durerea. Pe de altă parte, dacă înainte de a fi înţepaţi cu un ac ni se spune că o să doară, vom simţi mai multă durere decât dacă ni s-ar fi spus că va fi o înţepătură ușoară. Aceste reacţii arată că așteptările și convingerile noastre influenţează durerea pe care o resimţim.

Dragostea lui Dumnezeu poate reconfigura căile neuronale, îndepărtând frica și durerea și sădind speranţa și dragostea.

Durerea prosperă în absenţa speranţei și sunt convins că antidotul este credinţa în Iisus, care aduce speranţa că soarta noastră finală va fi restaurarea, nu durerea, suferinţa și moartea. Apostolul Pavel scrie că, în timp ce suntem pe pământ, gemetele de durere vor fi prezente, dar că într-o zi vom primi trupuri noi, care nu vor mai cunoaște durerea (2 Corinteni 5:1-5). Această speranţă pe care ne-o aduce credinţa poate vindeca durerea pe care o experimentăm aici și acum.

Așadar, pentru scepticul care nu crede în supranatural sau pentru credinciosul care nu are parte de vindecarea miraculoasă, există o altă opţiune. Credinţa poate aduce vindecare pe căi lente, știinţifice.

Vindecarea poate avea loc încet, pe măsură ce dragostea Sa acţionează prin intermediul legilor naturii.

Vindecarea prin credinţă despre care vorbesc nu este instantanee, dar este miraculoasă. Dacă suferi, poţi fi sigur că Dumnezeu nu este autorul durerii și al suferinţei, ci „un vrăjmaş a făcut lucrul acesta” (Matei 13:28). Dacă ai încredere în Dumnezeu, El îţi va aduce vindecarea – poate că se va produce un miracol și vei fi vindecat imediat sau, cel mai adesea, lucrul acesta se va produce încet, pe măsură ce dragostea Sa acţionează prin intermediul legilor naturii.

Iisus ne înţelege durerea; El a suferit și S-a simţit abandonat de Tatăl Lui în timp ce atârna pe cruce, acum 2.000 de ani. Dar Dumnezeu nu L-a părăsit și speranţa nu a murit – Iisus a înviat și trăiește astăzi. Ne putem încrede în El pentru a primi mila și harul care ne vor ajuta în momentele de durere.

Citește și: Fără sens, dar nu și fără scop. Suferinţa transfigurată prin credinţă

Viaţa va fi marcată de multe momente și feluri de suferinţă, dar soluţia este să ne încredem în Dumnezeul care aduce vindecare – dacă nu în această viaţă, atunci în cea viitoare, unde „nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:4).

Lachlan Townend este fizioterapeut și pastor de tineret la Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Kingscliff. Locuiește în Gold Coast, Australia, împreună cu soţia lui, Emily, și printre hobbyurile sale se numără surfingul, baschetul, călătoriile, lectura și petrecerea timpului în familie. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.