În faţa măreţului necunoscut, împăraţii romani care au stăpânit imperii se găseau la fel de neputincioși precum un descendent oarecare din România de azi care își citește cu sfinţenie horoscopul, în fiecare dimineaţă, la cafea.

Se spune că, în anul 11 după Hristos, împăratul roman Augustus a decretat interzicerea astrologiei, impunând în același timp ca orice formă de ghicire a viitorului să aibă loc în prezenţa unor martori și declarând discuţiile despre moarte ilegale. Și alţi împăraţi au dat edicte similare. În 296, Diocleţian a scos în afara legii „arta matematică”, denumire de care se bucura astrologia în epoca aceea, în complementaritate cu „arta geometriei”, despre operarea căreia Codexul Justinian, 9.18.2, spunea că este mai degrabă „în interesul public” decât „matematica”. Nici un secol mai târziu, în 357 și 358, Constantinius al II-lea (fiu al lui Constantin cel Mare) a emis și el un decret împotriva divinaţiei.

Nu aveau liderii romani treburi mai importante de făcut? De ce să acorde atenţie acestei ocupaţii oculte care părea să intre mai degrabă sub incidenţa religiei decât a politicii? Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de interesant. Mulţi dintre ei se folosiseră de astrologie în ascensiunea lor și doreau ca dușmanii să nu aibă acces la ceea ce considerau a fi o armă extrem de puternică. Constantinius i-a declarat „malefici” pe caldeenii sau magii care ar mai fi practicat vreo formă de ghicire și care le-ar fi putut furniza oponenţilor lui informaţii periculoase, cum ar fi preziceri despre moartea conducătorului, care ar fi putut fi apoi exploatate de complotiști.

Internetul a făcut ca magia să fie „cool” din nou. Articolul „Întoarcerea vrăjitoarelor” aprofundează acest subiect.

Apetenţa românilor pentru cunoștinţa provenită din surse astrologice nu este neapărat la fel de izbitoare. Ea se reflectă însă în detalii pe care, dacă nu le analizăm intenţionat, le trecem ușor cu vederea. De exemplu, în statisticile căutărilor pe Google. Majoritatea putem trăi bine-mersi fără să știm ce caută românii pe internet și tot o majoritate dintre noi chiar așa și facem. Însă statisticile de tip trending (căutări populare în trend) ne ajută să ne cunoaștem pe noi înșine, așa cum numai laptopul sau mobilul ne cunosc: în cea mai neprefăcută intimitate.

Google te cunoaște cel mai bine

Căutările în Google ale românilor după termenul „horoscop” și alţi termeni asociaţi sunt extrem de populare. Ca să putem avea o imagine mai elocventă decât cea raportată la cifre, ajută comparaţia cu alte căutări din sfera spirituală, pentru care românii au folosit motorul de căutare în ultimii 15 ani. Potrivit unei analize pe care o semnează Norel Iacob în ediţia din ianuarie a revistei Semnele timpului, termenul „rugăciune” a fost în anul 2019 cel mai popular între căutările din domeniul spiritual. (Iacob depistează chiar o evoluţie spectaculoasă a căutărilor, o augmentare de 7 ori în intervalul 2004-2019 a căutărilor legate de acest termen și o corelare a lui cu regiunile majoritar ortodoxe din România.) Comparativ cu căutările după „rugăciune”, cele după „horoscop” au fost în medie de 10 ori mai numeroase în perioada amintită. E adevărat că, în ultimii 15 ani, tendinţa a fost una de scădere, însă din perspectiva algoritmilor Google, căutările după poziţia Lunii în anumite luni ale anului, căutările după nume de zodii și după „Neti Sandu”, una dintre prezentatoarele cele mai carismatice ale horoscopului din televiziunea românească, sunt toate cotate cu „creștere masivă”.

La începutul anului, românii caută horoscopul pentru anul care tocmai începe. Primele căutări legate de horoscop sunt cele care vizează anul în curs. Horoscopul pe 2019 a fost mai căutat decât horoscopul pe 2018.

Dacă nu caută un horoscop de ansamblu, românii ţintesc să se informeze despre „compatibilitatea” anumitor zodii și despre ce are de spus horoscopul despre dragoste.

Cei mai fideli căutători ai horoscopului sunt românii din Mehedinţi, cei din Olt, cei din Gorj, din Dolj și din Tulcea. Pe harta României, interesul pentru horoscop pare să se suprapună pe zonele cu concentrări mai mari de creștini ortodocși, în zona Banatului, Ardealului și în jurul Bucureștiului fiind cel mai scăzut interes faţă de astfel de subiecte. Punctele cu interes minim sunt judeţele Covasna și Harghita – în proporţie foarte mare locuite de romano-catolici și de reformaţi – și judeţul Ilfov.

Quo vadis online

În 2020, pare că românii n-au mai fost atât de interesaţi de previziuni, fiindcă „horoscop 2020” este abia pe poziţia 10 în căutări. Scăderea este vizibilă după o statistică maximă în decembrie-ianuarie și se corelează cu creșterea masivă în căutări a termenului „coronavirus”. Dar care ar putea fi explicaţia?

În lipsa unei cauzalităţi evidente, putem conecta informaţii pe care deja le avem pentru a obţine o interpretare plauzibilă. Pentru aceasta însă e nevoie să facem un pas în spate și să privim, poate contraintuitiv, la statisticile Institutului Naţional de Statistică (INSSE) privind gradul de penetrare a internetului în România. Dacă nu știm cine sunt românii care sunt online, nu știm nici al cui este, de fapt, interesul crescând pentru horoscop.

În paralel cu creșterea aceasta a interesului, vizibilă în statisticile Google, rata conectării populaţiei la internet a crescut și ea din 2004 până în 2019, ajungând la peste 89% din populaţia ţării. Gândiţi-vă unde eraţi în anul 2004 și câte dintre rudele dumneavoastră mai în vârstă accesau internetul. Deși INSSE nu furnizează statistici atât de îndepărtate, o comparaţie doar între 2017 și 2019 arată o creștere de 20% a utilizării internetului în rândul persoanelor de 55-74 de ani, de la aproape 40%, în 2017, la aproape 60%, în 2019.

Altfel spus, odată cu creșterea procentului de români cu acces la internet a crescut și vârsta medie a utilizatorilor. Utilizatorii vârstnici nu vor avea aceleași interese online precum utilizatorii tineri, prin urmare, era numai normal ca statisticile Google să reflecte unele schimbări.

INSSE a sondat utilizatorii și după scopul utilizării internetului și a descoperit că marea majoritate a internauţilor folosesc internetul ca să socializeze. Aici intră și adolescentul care face clipuri pentru TikTok, și bunicul care își sună nepoţeii cu video pe WhatsApp. Însă imediat după interesul de a socializa, românii intră online ca să citească știrile, ziarele și revistele (54,9%). În multe dintre ziarele de largă circulaţie din România, horoscopul are coloana lui, bine bătută în cuie. Iar lucrul acesta s-a translatat și în online atunci când oamenii au încetat să mai cumpere ziare tipărite și să își caute informaţiile online. Însă, cum era și normal, pandemia a ocupat atenţia cititorilor online cu alt gen de informaţie.

Horoscopul versus coronavirus

În Psihologia poporului român, psihologul Daniel David, reputat ca pionier în studiile cognitiv-comportamentale în România, spunea că, între ţările europene, România are cel mai mare procent de populaţie (22%), după Cipru, care consideră horoscopul-astrologia ca fiind „foarte știinţifice”. David citează pentru această informaţie un studiu din 2010, însă în realitate informaţia vine dintr-un Eurobarometru realizat în anul 2005.[1] Ceea ce este și mai relevant în studiul respectiv pentru discuţia de faţă este însă că, deși iniţial sociologii au observat faptul că horoscopul tinde să „prindă” mai mult în ţările cu o dezvoltare economică nefavorabilă, totuși „variabilitatea este mare – putem observa astfel că, la un nivel relativ apropiat de dezvoltare economică, diferenţa dintre aprecierea horoscopului din România faţă de Portugalia, de exemplu, este considerabilă”.

Un alt paradox pe care îl relevă cercetarea este că credinţa în zodii este frecventă în rândul persoanelor cu educaţie superioară. „Credinţa în influenţa zodiilor apare mai frecvent în mediul urban și printre femei. Paradoxal, nu observăm o scădere a acestei credinţe în rândul persoanelor cu studii superioare; dimpotrivă, în eșantion există chiar o proporţie mai ridicată de absolvenţi.”

Chiar și tinerii par să încline spre credinţa în zodii și predestinarea lor. La întrebarea „De ce sunt milenialii pasionaţi de astre?”, răspunde o analiză semnată de Eliza Vlădescu.

Din păcate, aceste Eurobarometre au dezavantajul de a nu livra informaţii consecvente. De exemplu, deși un sondaj Eurobarometru din 2001 arăta că europenii mai educaţi sunt la fel de predispuși să creadă în zodii ca europenii fără prea multă educaţie, un alt Eurobarometru, din 1992, susţinea inversul. Dacă ne mutăm atenţia pe SUA, acolo educaţia a fost constant un predictor negativ al credinţei în astrologie.

Dincolo de ce izbește ochiul

Dacă am suspenda pentru moment filtrul educaţiei, am rămâne totuși cu motivaţii care ţin de psihologie și chiar de sociologie. La capitolul psihologie, lucrurile sunt intuitive chiar și pentru cei care sunt cititori fideli ai horoscopului. Mulţi știu că „horoscopul e scris ca să se potrivească la toată lumea” – așa numitul „efect Barnum” al horoscopului: personalizarea unor afirmaţii extrem de generale. Însă în privinţa interpretării sociologice, trebuie să îi dăm credit lui Theodor Adorno pentru o ipoteză foarte stimulantă intelectual.

În cartea The stars down to earth (1974), Adorno argumentează că încrederea în astrologie seamănă cu multe alte „crezuri iraţionale”, oferind scurtături greșite spre o cunoaștere care, în mod normal, presupune capacitate și efort intelectual. Însă argumentul lui devine original atunci când susţine că există o conexiune între astrologie (și ocultism, în general) și regimurile autoritare. Aceasta ar explica de ce, având o economie comparabilă cu cea a Portugaliei, România are totuși mai mulţi fani horoscop: pentru că istoriile celor două ţări diferă. Trecutul comunist al României o predispune, așa cum predispune și alte ţări din blocul estic, la evadarea din incertitudinile neplăcute ale vieţii în certitudinile iluzorii ale astrologiei. Un fidel al astrologiei, spunea Adorno, seamănă în toate punctele esenţiale cu o persoană înalt dezirabilă pentru un sistem autoritar: este conformist și dispus să se plieze întocmai pe cerinţele autorităţii. Adorno susţine că horoscopul propagă o cultură a dependenţei de o forţă de autoritate abstractă (diferită de cea religioasă pentru că îi lipsesc structurile de rigoare: mersul la biserică, disciplinele), care le servește cititorilor ca instrument de raţionalizare a ceea ce este iraţional în viaţa lor. Mai mult, dincolo de risipirea incertitudinii, horoscopul risipește și responsabilitatea, pentru că premisa lui implicită este determinismul: „N-a mers pentru că nu s-au aliniat astrele.” „Azi îmi merge totul prost, o fi Mercur retrograd.”

Așadar, mai mult decât gradul de educaţie știinţifică sau formală, mai mult decât vârsta și localizarea geografică, cea mai evidentă caracteristică a românului care citește cu interes horoscopul este aceeași care îi determina și pe vechii împăraţi romani să apeleze la ghicitorii imperiului: obţinerea unui strop de siguranţă într-o lume cu provocări adesea prea mari raportate la puterea umană. Pandemia de COVID-19 a fost însă o provocare atât de mare încât iluzia horoscopului nu a mai avut capacitatea să anestezieze frica.

Timp de câteva săptămâni pe parcursul pandemiei, căutările Google după „rugăciune” le-au depășit ca volum pe cele după „horoscop”. Oscilaţia grafică arată în această perioadă ca o funie împletită în două. Ceea ce are o doză puternică de paradox, având în vedere că tradiţia ortodoxă condamnă totuși practicarea divinaţiei.

Apologetul ortodox Ioan Gh. Savin scria, în România interbelică a anului 1932, că „sunt şi la noi mulţi, foarte mulţi adepţi ai unor astfel de practici: de la femeia din periferia de oraş sau de la sate, care-şi caută în cafea sau umblă cu datul în cărţi, şi până la simandicoasele fete care cred că au temeiuri ştiinţifice de a-şi cerceta destinul după prescripţiile ştiinţelor ascunse! Dintre aceştia, mulţi se cred şi se prenumără între fiii Bisericii. Şi încă dintre fiii cei buni. Cu aceeaşi pioşenie cu care-şi aprind candela în faţa icoanei Mântuitorului sau cu care îşi duc sărindarul la cutare biserică cu sfinţi făcători de minuni, îşi poartă paşii şi spre prezicătorul care le va citi din stele şi din liniile mâinii sau ale scrisului viitorul. Un astfel de creştinism însă e mai aproape de magie decât de Hristos. Acest amestec între magie şi religie, între Dumnezeu şi Lucifer, între Simon Magul şi Hristos, între puterea demonică şi bunătatea divină nu înseamnă decât cea mai completă renegare a creştinismului. E apostazie directă”. Această apostazie profesorul o vedea în strânsă legătură cu lipsa de cunoaștere a arhitecturii dogmatice a propriei credinţe: „Suntem faţă de dogmele credinţei de o groaznică, aproape ofensatoare ignoranţă.”

Ioan Damaschinul renega ferm legitimitatea practicii de a ghici viitorul în Dogmatica: „elinii spun că prin răsăritul, apusul şi prin conjuncţia acestor stele, a soarelui şi a lunii, se conduc destinele noastre. Cu aceasta se ocupă astrologia. Dar noi susţinem că ele sunt semne de ploaie, de secetă, de frig, de căldură, de umezeală, de uscăciune, de vânturi şi de altele asemenea, dar nici într-un caz semne ale faptelor noastre, căci noi am fost făcuţi liberi de Creator şi suntem stăpânii faptelor noastre. Dacă facem toate din cauza mişcării stelelor, facem cu necesitate ceea ce facem: iar ceea ce se face cu necesitate nu este nici virtute, nici viciu.”

„Nu voi spune că a așeza nume de dumnezei falși în cer, a le atribui un fel de atotputernicie și a-i abate pe oameni de la înălţarea rugăciunilor către Dumnezeu, insuflându-le credinţa că destinul lor este invariabil predeterminat de astre – nu voi spune că toate acestea ar fi totuna cu venerarea unor dumnezei falși. Eu afirm însă că astrologia, în acest caz, se asemuiește îngerilor căzuţi care s-au îndepărtat de la Dumnezeu pentru a înșela neamul omenesc…” Aceste cuvinte îi aparţin lui Tertulian, care, în Despre idoli, făcea încă din secolul II după Hristos o apologie a credinţei lipsite de proptele oculte.

Scriitorul Danion Vasile, care îi citează pe părinţii bisericești de mai sus în cartea Horoscop, cutremure și ghicirea viitorului, invocă o cauză mai puţin intuitivă a perpetuării practicilor oculte printre ortodocși: practicarea lor, sub o haină creștină, de către preoţi: „Unul dintre mijloacele prin care diavolul câştigă cel mai uşor adepţi este implicarea slujitorilor Bisericii în practicile de ghicire a viitorului. Cea mai cunoscută metodă este cea a «deschiderii cărţii» – a Sfintei Evanghelii sau a Psaltirii. Există preoţi care «deschid cartea» şi în funcţie de pagina la care s-a deschis întâmplător «prevăd» ce li se va întâmpla oamenilor (privitor la procese, examene, căsătorii şi altele asemenea). Oamenii simpli, având încredere nemărginită în preoţi, nu îşi dau seama că astfel de preoţi sunt vrăjitori. Osânda unor astfel de preoţi – după cum arată Pravilele bisericeşti – este foarte aspră.”

Confruntaţi cu marele necunoscut

„Creştinii din România practică religia la modul superficial”, explica psihologul Mihai Copăceanu. „Dacă s-ar calcula numărul celor care merg la biserică săptămânal, cifra reală ar fi undeva sub 10%. Mulţi dintre cei 99% declaraţi nu-şi cunosc credinţa la nivel elementar, nu frecventează biserica decât la Paşte şi la Crăciun, nu cunosc adevăruri de credinţă, nici Cele Zece Porunci, nici rugăciuni şi nici cine a scris Biblia.” Pe scurt, portretul credinţei la români pare semnat de Picasso.

Indiferent că este împărtășită de mai mulţi oameni sau că este o credinţă strict personală, superstiţia este întotdeauna un răspuns la o frică. Această constatare permite conturarea consecinţelor spirituale ale credinţei superstiţioase. Din punct de vedere creștin, este ușor de sesizat că superstiţia acţionează ca un paravan între credincios și Dumnezeu: credinciosul confruntat cu necunoscutul sau cu durerea nu mai face efortul relaţionării cu Divinitatea, ci se închide în pseudolegile despre care îi este mai comod să creadă că sunt la cârma evenimentelor. Impactul demoralizator al acestei strategii găunoase îl analizăm și în articolul „Strictul nenecesar. Superstiţii vechi și noi, la români.„

Credinţa românilor e un hibrid unic de devoţiune și superstiţie. Dar nu e nimic nou aici. În faţa incertitudinilor, oamenii au căutat dintotdeauna să se asigure cumva, pentru a recăpăta controlul. Horoscopul asta oferă: repere capabile să inspire stabilitate și suficient de vagi totuși cât să se aplice cât mai multor persoane. Creștinismul, pe de altă parte, este o continuă luptă pentru a securiza certitudinea ultimă, cea pe care se construiește întreg edificiul credinţei: Dumnezeu ne iubește. Încrederea deplină în această realitate nu doar că elimină multe dintre incertitudinile pe care ni le provoacă lipsa de credinţă, ci le permite oamenilor și să îndure incertitudini autentice care, altfel, le-ar zdrobi sufletul.

Confruntaţi cu marele necunoscut care le stă înainte, creștinii trebuie să se înrădăcineze în convingerea că, deși nu știu ce va veni în viitor, știu Cine le oferă mâna ca să înfrunte acel viitor împreună.

Alina Kartman este senior editor la Semnele timpului și ST Network.