Iisus, Cel care ne cheamă pe nume

Ceea ce îmi place cel mai mult la Iisus este maniera personală, profund individualizată, în care Se raportează la cei din jur. Felul în care manifestă disponibilitate, interes autentic și respect în fiecare interacţiune.

Chemare urgentă la o zi de rugăciune împotriva pornografiei

Activiştii americani împotriva pornografiei au solicitat ca ziua de 10 decembrie să fie declarată ziua naţională împotriva pornografiei, un flagel care afectează tot ai mulţi copii şi tineri în propriile case. Cel mai recent caz care a şocat lumea este cel al unui băieţel de 13 ani care a recunoscut că pornografia l-a determinat să...

În 2030 vor fi de două ori mai mulţi musulmani în lume

Numărul credincioșilor musulmani se va dubla la nivel global în următorii douăzeci de ani, faţă de nivelul din anii '90, arată o analiză a Pew Forum on Religion & Public Life.

Spania vrea să reintroducă orele obligatorii de „religie catolică”

Un nou proiect de lege, care urmăreşte creşterea calitativă a educaţiei, prezentat de guvernul popularului Mariano Rajoy, cere şi reintroducerea orei obligatorie de religie în şcoli.

Biserica Catolică, responsabilă pentru clericii săi

Înaltul Tribunal din Londra a declarat că Biserica Romano-Catolică este responsabilă pentru ceea ce fac preoţii săi, fapt ce ar putea să deschidă drumul pentru ca victimele abuzurilor sexuale comise de clerici catolici să obţină despăgubiri din partea Bisericii.

Independenţa Sudanului de Sud, „profetizată în Biblie”

Pentru unii dintre creștinii sudanezi, oportunitatea de a vota pentru obţinerea independenţei faţă de nordul musulman este mai mult decât o condiţie a acordului de pace pentru încheierea unui război civil de douăzeci de ani, este voinţa lui Dumnezeu.

Cum reacţionezi când ești jignit?

În Predica de pe Munte, Iisus S-a declarat categoric împotriva insultei și a agresiunii, considerându-le condamnabile. Așadar, cum reacţionezi când ești jignit?

Scandal la lansarea TVR3, referitor la un colind antisemit

Postul public TVR 3 se află în mijlocul unui scandal, după ce vineri a difuzat un colind antisemit. Din cauza colindului, Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22 au reclamat postul TVR3 la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Evanghelizare cu arma

Atacul de la Newtown a adus în prim-plan subiectul controversat al bisericilor americane care fac evanghelizare oferind cursuri de tir.

Conferinţa internaţională de tineret GYC – Unhindered

Promisiunea Infinitului, a posibilităţilor fără margini, a speranţei care vede binele din viitor în ciuda neputinţelor prezentului, aceasta este tema conferinţei „Unhindered” pe care...

Uniunea Baptistă din Ţara Galilor plănuieşte o extindere

Uniunea Baptistă din Ţara Galilor explorează ideea de a-şi alipi asociaţiile baptiste galeze active pe tot teritoriul Marii Britanii.

Constrângerile care ne fac fericiţi

Studiul contraintuitiv al psihologului american Barry Schwartz argumentează incomod de similar cu filosofia comunistă, oferind simultan o uimitoare apologie a creștinismului, dușmanul comunismului.

Autorităţile au interzis accesul pe vârful Bugarach, considerat refugiu în faţa Apocalipsei

Satul Bugarach, aflat la poalele Pirineilor francezi şi considerat a fi singurul loc pe planetă care va rezista „apocalipsei" mayaşe - a fost închis din cauza numeroşilor curioşi ce riscă să provoace o eventuală isterie.

Cel care nu putea trăi știind că eu muream

Poveștile de dragoste au abilitatea de a ne cuceri prin detaliile unei frumuseţi mereu proaspete, de a umbri incertitudinile legate de trăinicia lor, de a introduce pe ușa din faţă speranţa că, într-o zi, vom trăi și noi scenariul uneia dintre ele și că semnătura eternităţii va rămâne lizibilă pe el.

Credinţa la români, în cifre

Mulţumitoare sau nu pentru credincioși, cercetarea STISOC arată importanţa religiei în societatea românească și raportul ei cu știinţa. Profilul românului religios a fost identificat în patru caracteristici majore: femeie, cu nivel scăzut de cunoaștere știinţifică, superstiţios și în vârstă.

Generaţia Y redefineşte viitorul religiei

Un număr din ce în ce mai mare de tineri americani ce aparţin generaţiei Y (născuţi după anul 1980) se îndepărtează de religiile în care au crescut şi cei mai mulţi aleg să nu aparţină nici unei religii.

Umbra tronului

În inima celui mai puternic om din Iudeea s-a născut o teamă mai mare decât orice: teama de a pierde controlul. Povestea lui Irod ar putea fi și povestea noastră.

Liceenii americani, decişi să „dezgheţe” viaţa generaţiei lor

Zeci de tineri apar într-un videoclip care îndeamnă tinerii americani să participe la „dezgheţarea" generaţiei lor, prin redescoperirea lui Dumnezeu şi apărarea religiei de către o armată condusă de Iisus Christos.

S-a descoperit cel mai vechi artefact religios din Ierusalim

Arheologii israelieni au descoperit cea mai veche dovadă a prezenţei religiei în Ierusalim, un mic sigiliu, care datează din perioadă celui de-al doilea Templu (secolul I î.e.n- 70 e.n.) conform arheologlui Ronny Reich, de la Universitatea din Haifa.

Premieră: Banca Vaticanului își publică bilanţul pe internet

Banca Vaticanului, de atâtea ori ţinta unor scandaluri și acuze din cauza lipsei de transparenţă, a declarat că anul acesta își va publica bilanţul și alte documente pe internet.

80% din membrii bisericilor sunt inactivi și consumatori

Conform unui studiu recent, în bisericile creștine activează 20% dintre membri, în timp ce restul de 80% sunt spectatori, inactivi și neimplicaţi, participând din ce în ce mai rar la în acţiunile interne sau externe ale bisericii.