„În amintirea Mea” | Un Dumnezeu care nu ne uită

„Nu este oare atât de trist că ne putem aminti de orice altceva în afară de Hristos și că nu uităm nimic atât de ușor cum Îl uităm pe Acela de care ar trebui să ne amintim?” (Charles Spurgeon)

Surprize la recunoaşterea simbolurilor religioase

Cei mai mulţi americani au identificat corect steaua lui David ca fiind simbolul religios reprezentativ pentru iudaism, însă nu au reuşit să identifice la fel de bine crucea creştină, semiluna şi steaua musulmane sau aum-ul budist.

Dumnezeul tuturor | Viziunea divină asupra diferenţelor noastre

Prima parte a vieţii mele a fost marcată de multiple bariere care mă plasau într-un statut minoritar.

Pop-islamul cucereşte televiziunile din Pakistan

Grupurile islamice din Pakistan au militat cu ostilitate împotriva televiziunii prin cablu până şi-au dat seama că o pot folosi în slujba islamului.

O înţelegere mai profundă a lui Dumnezeu

Părinţii lui Daniel Bruneau, originari din Mauritius și Seychelle, s-au cunoscut în Anglia. Când a venit în Atlanta ca să predea la universitate, Daniel a dorit să aprofundeze relaţia sa cu Dumnezeu.

Mormonii, cei mai credincioşi americani

Statele Unite ale Americii rămân o ţară predominant creştină, în care mormonii sunt cei mai credincioşi americani, potrivit unui sondaj de opinie efectuat de Gallup şi publicat luni.

De ce avem nevoie de o zi de pauză

De 5 ani de zile, membrii comunităţii evreiești nonprofit Reboot susţin și promovează Ziua Naţională a Deconectării, în care de vineri seara până sâmbătă seara (7-8 martie) renunţă la orice fel de tehnologie. Pe măsură ce oamenii devin dependenţi de tehnologie și detașaţi de cei din jur, iniţiativa se propagă și prinde din ce în...

Rugăciunea de mulţumire și de laudă

Scena biblică aflată la îndemână, atunci când ne gândim la recunoștinţă și la lipsa de recunoștinţă, este cea a vindecării celor zece leproși, dintre care numai unul, samaritean, se întoarce să-I mulţumească Mântuitorului, închinându-I-se și „slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.” (Luca 17:15,16).

O ecranizare a cărţii „Marea Luptă” beneficiază de două abordări

Filmul „The record keeper", ecranizarea cărţii creştine Marea Luptă, care are premiera în această primăvară, a fost realizat cu ajutorul a două abordări cinematografice contemporane.

Nebunia propovăduirii crucii

„Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii.” (1 Corinteni 1:21) În liniștea macabră care se lăsase printre condamnaţii pironiţi...
Raiul nu va fi plictisitor

Raiul nu va fi plictisitor

Ce-ar fi să dăm la o parte imaginea norișorului pe care (se crede că) vom pluti în raiul lui Dumnezeu și să descoperim eternitatea, cu toate lucrurile palpitante și pline de sens pe care El le-a pregătit pentru noi?

Anatomia unei curiozităţi: copiii predicatori

La cei 11 ani ai săi, Ezekiel Stoddard ar fi putut la fel de bine să se joace pe calculator, să își descopere o pasiune pentru sport sau pur și simplu să facă năzbâtii cu prietenii din cartier. Puștiul, în schimb, și-a asumat o responsabilitate surprinzătoare: aceea de a predica săptămână...

Video: Marea Britanie e în război cu religia creştină

Creştinii din Marea Britanie care îşi exprimă convingerile religioase la locul de muncă riscă să fie retrogradaţi sau concediaţi. Guvernul britanic ameninţă dreptul creştinilor la liberă exprimare şi practică a credinţei lor, simultan cu promovarea activă a drepturilor homosexualilor, notează CBN.com.

O firmă germană lansează pantofii pentru bebeluși atei

O firmă producătoare de pantofi din Germania a găsit o metodă neobișnuită de promovare a ateismului. Firma, intitulată "Atheist", a lansat "pantofii pentru bebeluși, confortabili și confecţionaţi manual, dedicaţi singurelor fiinţe supreme în care aceștia cred: mămicile și tăticii."

Biblia ajunge în ţările unde este interzisă, pe mobil

O aplicaţie pentru telefonul mobil duce Biblia în ţări unde distribuirea Scripturii este interzisă.

În culisele „indulgenţelor via Twitter": superficialitatea presei

Peste 190 de surse internaţionale de presă au relatat tendenţios, săptămâna trecută, despre posibilitatea oferită de Vatican credincioşilor catolici de a obţine indulgenţe (pentru iertarea păcatelor) dacă urmăresc evenimentele din cadrul Zilei Mondiale a Tineretului pe reţelele sociale. Problema semnalată de rev. James Martin, pe blogul CNN Belief, a fost că, între aceste surse, câteva...

Studiu: Terorismul musulman este o ameninţare "minoră"

Un studiu despre terorism şi securitatea naţională, dat publicităţii miercuri de Triangle Center din Carolina de Nord a afirmat că musulmanii radicali au fost, în 2011, doar o ameninţare minoră la adresa Statelor Unite ale Americii.

Universitatea Yale, acuzată de discriminarea studenţilor cu valori conservatoare

Decizia Universităţii Yale de a retrage finanţarea studenţilor care lucrează pentru organizaţii conservatoare stârnește controverse la doar câteva săptămâni după ce studentul la drept Aaron Haviland atrăgea atenţia că mediul universitar este unul ostil creștinilor.

Curtea Supremă din SUA și rugăciunile la întâlnirile publice

Zilele acestea a început în Statele Unite un proces intentat de două femei, atee, împotriva consiliului administrativ din localitatea Greece, statul New York, pentru a interzice practica de deschidere a ședinţelor publice cu o rugăciune.

Personajele biblice, „mai interesante decât Harry Potter”

O surprinzătoare provocare le este adresată copiilor britanici. Nu este vorba de vrăjitori, garderobe magice sau hobiţi. Nici măcar de ecranizări animate. Noua provocare constă în citirea unui alt gen de povești, printre personaje fiind un șarpe vorbitor, un gigant sau un om care a trăit 969 ani. Pretenţia campaniei este că aceste personaje nu...

Biserica Scientologică denunţă "persecuţia" la care e supusă în Franţa

Curtea de Casaţie franceză menţine sentinţele de condamnare pentru fraudă organizată aplicate Bisericii Scientologice, sentinţe prin care consideră că este persecutată din punct de vedere religios.