Obiceiuri toxice de care e bine să te eliberezi
Poate că nu ai încredere în forţele proprii sau vezi numai partea goală a paharului în orice situaţie, ori poate pur şi simplu nu te poţi abţine să nu observi chiar şi cel mai mic defect al cuiva, pe care apoi să îl dezbaţi cu prima persoană care îţi iese în cale. Sunt câteva obiceiuri...
Cele mai crezute scenarii apocaliptice în 2013
Filmele care au adus în atenţie sfârșitul lumii sunt în mare măsură responsabile și de menţinerea unor scenarii apocaliptice în mentalul colectiv contemporan. Deşi unele dintre ele sunt produse ale imaginaţiei, sunt oameni de ştiinţă care consideră că Pământul ar putea fi lovit de pericole chiar mai înfricoşătoare decât cele din filme. Astfel de viziuni...
„Sunt creștin, dar fără Dumnezeu”
Atunci când cineva declară că „Dumnezeu este rezultatul imaginaţiei umane” nu spune chiar o noutate. Mulţi dintre cei care declină orientarea religioasă își argumentează opţiunea prin faptul că religia este construită pe un fond mitologic. Însă, atunci când cei care susţin această perspectivă fac totuși apel la valorile și cultura creștină, ceva pare să nu...
Papa Francisc a extins autoritatea preoţilor de a ierta avortul
Papa Francisc permanentizează permisiunea acordată preoţilor doar pe parcursul anului jubiliar, de a putea ierta credincioșii care au efectuat un avort. Decizia Papei modifică doar periferic practica bisericească, însă transmite lumii un mesaj central despre crezul catolic.
Fără Dumnezeu?
În dreptul meu, l-am salutat respectuos cu „sărut-mâna, părinte!”, la care sfinţia sa mi-a întins icoana ca s-o sărut. I-am cerut scuze, explicându-i că nu sunt ortodox. „Da’ ce ești?” „Sunt protestant!”. „Aha! Bine, numai ateu să nu fii!”.
Pregătit pentru revenirea lui Iisus
„Iată, Eu vin curând” (Apocalipsa 22:12) – o promisiune a cărei împlinire a fost așteptată de generaţii de credincioși care și-au legat toate speranţele de revenirea lui Iisus în slavă. Dar ce înseamnă „curând”? Și ce ar trebui să facem pentru a nu fi confiscaţi de preocuparea pentru semne, neglijând alte aspecte esenţiale ale pregătirii...
Bisericile din Argentina sărbătoresc „luna Bibliei”
Luna septembrie este în multe ţări din America Latină o lună în care credincioșii sărbătoresc Biblia. Bisericile organizează numeroase prelegeri, ateliere și conferinţe pentru tineri, informează Consiliul Mondial al Bisericilor (WCC).
O reclamă Red Bull Îl parodiază pe Iisus mergând pe apă
O reclamă Red Bull a stârnit reacţii în Brazilia din cauza faptului că L-a ridiculizat pe Iisus mergând pe apă. Controversatul spot publicitar ce durează 30 de secunde este pe punctul de a fi interzis de Consiliul Naţional de Publicitate din Brazilia.
Experienţele din preajma morţii predică despre Rai mai mult decât pastorii
Mulţi consideră Raiul un subiect greu de abordat, misterios sau, din contră, o invenţie a misticilor. Însă în cultura populară există numeroși oameni care susţin că au probe concludente privind existenţa Cerului din experienţele pe care le-au trăit în preajma morţii.
Cum mituri asociate Bibliei ne spun ce să facem cu banii
A fost suficient să fie adus în dezbatere publică subiectul impozitării averilor bisericii pentru ca mass-media să se inflameze din nou. Problema relaţiei dintre religie și bani nu este deloc nouă, unii făcând chiar o preocupare asiduă din promovarea prosperităţii pe baza unor concepte religioase.
Dumnezeu este bun. De ce atâta suferinţă?
De nimic altceva nu este legat numele lui Dumnezeu în discursul uman așa cum este legat de suferinţă și izbăvire. Acest locus este un fel de uriașă și complicată intersecţie a existenţei noastre.
Descoperire revoluţionară: Cum a fost scris Coranul peste Biblie
S-a descoperit primul palimpsest cu texte din Coran scrise peste pasaje din Biblie. Oamenii de știinţă cred că textul original, din Biblie, a fost inscripţionat de comunitatea de creștini copţi din Egipt, înainte ca textele Coranului să fie suprapuse, odată cu cucerirea zonei de către arabi, în secolul al VIII-lea d.Hr.
Creșterea spirituală este un mod în plus în care putem fi prezenţi în propria viaţă
Ce le face pe unele familii să pună deoparte timp pentru activităţi care le împlinesc spiritual? Cum reușesc unele familii să rezerve diferite părţi ale zilei pentru a studia Biblia, pentru a se ruga împreună sau pentru a vorbi unii cu alţii despre Dumnezeu? Sociologii de la Barna au căutat să afle răspunsul la această...
„Nu eu, nu tu, ci Dumnezeu.” | Lecţii din viaţa lui Iosif
Credinţa neabătută a lui Iosif în puterea lui Dumnezeu de a controla totul l-a ajutat să depășească orice încercare. El a profitat de ocazia de a sta înaintea lui Faraon pentru a da mărturie despre Dumnezeul lui.
„Povestea noastră a scris-o El.” Dar nu după scenariul sperat
A treia aniversare a căsătoriei lor bătea la ușă, dar medicii nu îi mai dădeau nicio șansă de vindecare Magdei, diagnosticată tardiv cu sarcom Ewing, o tumoare malignă osoasă. Cu toate acestea, soţul ei, Daniel, continua să creadă că ultimul cuvânt Îi aparţine totuși lui Dumnezeu.
Singurul străin din Ierusalim
În zilele morţii şi învierii lui Iisus Christos au avut loc cel puţin alte zece evenimente, bulversante pentru orice şedinţă de redacţie, pentru că aduceau în prim plan, într-un interval foarte scurt de timp, dimensiuni şi domenii diferite, fapte unicat cu implicaţii istorice.
Cum să te bucuri de apropiere în relaţia cu Dumnezeu
Poţi avea o slujire creștină de calitate fără o relaţie de calitate cu Dumnezeu, însă doar temporar. Oricine se poate preface pe termen scurt, însă pentru a reuși cu adevărat pe termen lung ai nevoie de o viaţă devoţională plină de pasiune și o continuă apropiere de Iisus Christos.
Autorităţile americane destramă familiile de imigranţi cu Biblia
Președintele Donald Trump muncește din greu pentru împlinirea promisiunilor făcute în campania electorală. A scos SUA din Acordul de Mediu de la Paris, a pornit un război comercial atât cu China și cu Mexicul, cât și cu aliaţii săi Canada și UE, dar și pe plan intern face multe progrese. Brutalitatea politicilor imigraţioniste pe care...
Lăcomia cunoașterii
Dacă știinţa ar fi o religie, cât de violentă ar fi în comparaţie cu creștinismul?
Marea confruntare
În marele conflict dintre bine și rău, dintre Hristos și marele amăgitor, săbiile se ascut din ce în ce mai tare. Cu cât ne apropiem de finalul istoriei, cu atât deslușim mai bine înverșunarea din spatele cortinei. Înșelătorul, adică șarpele cel vechi, numit Diavolul, născocește metode din ce în ce mai dure pentru a câștiga...
Originile doctrinei întrupării
Iisus din Nazaret simte, gândește, dorește, acţionează identic cu Logosul etern, dar în condiţiile, cu posibilităţile, în limitările vieţii pământești pe care Și le-a asumat deplin, cu toată smerenia și responsabilitatea.




























