De ce să moară Iisus pentru noi?

Privită în ansamblu, această întrebare sună ca un strigăt de durere, ieșit din străfundul fiinţei umane în mijlocul întunericului incertitudinilor și al îndoielilor. Însă în această întrebare stă concentrat de fapt un ciorchine de întrebări. Ne vom opri asupra celor esenţiale și de folos pentru a ne deschide mintea, în lumina învăţăturilor Celui ce deţine...

Născut din fecioară

Larry King, celebrul realizator de la CNN, întrebat într-o ocazie pe cine ar dori să intervieveze dintre celebrele personaje ale istoriei, a răspuns prompt: „pe Iisus Christos", de la care ar vrea să ştie dacă într-adevăr S-a născut dintr-o fecioară. „Pentru mine, răspunsul la această întrebare ar elucida întreaga istorie"1 - preciza Larry King.

10.000$ oricui poate dovedi că Geneza e greșită

Un creaţionist din California e dispus să ofere 10.000$ oricui poate dovedi în faţa unui judecător că știinţa contrazice interpretarea literală a Genezei, prima carte a Bibliei, scrie The Guardian.

Procesul lui Dumnezeu

Scenariul în care Dumnezeu este judecător, iar creaturile sunt supuse judecăţii Sale se încheie, în Scriptură, cu happy-end pentru toţi iubitorii dreptăţii. Dar cum s-ar finaliza situaţia în care Dumnezeu este inculpat într-un proces instituit de creaturile Sale? Happy-end pentru cine?

Salvare venită din Cer

„Omenirea va dispărea până la sfârşitul acestui mileniu. Sunt şanse mari ca un virus, şi nu o bombă atomică, să nimicească specia umană”, declara în 2001 renumitul om de știinţă Stephen Hawking. Un deznodământ provocat de cauze naturale, pe care cercetătorii îl proiectează într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, trezește angoasele omului modern,...

Drumul spre înainte care înseamnă înapoi

S-ar putea ca, pe acest drum al vieţii, în inima noastră să se schimbe multe lucruri cu privire la Dumnezeu, dar nu același lucru se întâmplă și în inima Lui cu privire la noi

Nu omul, ci Dumnezeu creează viaţa

Liderii catolici consideră că prima celulă sintetică vie creată recent de oamenii de ştiinţă din Statele Unite, poate fi o descoperire utilă dar, îi avertizează pe oamenii de ştiinţă să nu uite că doar Dumnezeu poate crea viaţă. Prima reacţie a Vaticanului faţă de această chestiune a fost una destul de precaută, notează Associated Press....

Experiment: perioadele scurte de post, bune pentru sănătate

Realizatorul emisiunii de pe BBC Horizon: Eat, Fast and Live Longer, Michael Mosley, a realizat un experiment în care ţine post două zile pe săptămână, pentru a vedea ce beneficii sau daune aduce postul pe perioade scurte stării de sănătate.

Manualele despre evoluţionism, tot mai cerute în home schooling

Deşi numărul este încă necunoscut, în Statele Unite ale Americii se observă o tendinţă tot mai pronunţată ca părinţii evanghelici care au decis să îşi educe acasă copiii (home schooling) să solicite manuale care să prezinte teoria evoluţionistă, şi nu pe cea creaţionistă.

Cum se pregăteşte o familie americană de apocalipsă

O familie americană care s-a pregătit deja pentru apocalipsă face subiectul unui nou serial prezentat de postul de televiziune National Geographic Channel, numit „Doomsday Castle" (trad. „Castelul Apocalipsei").

De ce nu vorbesc creştinii despre Evanghelie cu cei din jur

Deşi cei mai mulţi creştini ştiu că au o responsabilitate în acest sens, cei mai mulţi dintre ei nu vorbesc altora despre evanghelie, arată un studiu care a dorit să afle nivelul de maturizare spirituală a credincioşilor protestanţi canadieni.

Stand-up comedy pentru Iisus: amvoane inundate de umor

Dacă analizăm iconografia creștină se poate trage concluzia că Iisus a fost o persoană tristă. Totuși, nu toţi sunt de acord cu această supoziţie, unii considerând că întemeietorul creștinismului apela adeseori la umor și că noi ar trebui să îi urmăm exemplul.

Tehnologie de traducere a Bibliei ajută la evanghelizarea rapidă

Ţinta de a traduce Biblia în fiecare limbă de pe faţa pământului tocmai a făcut un pas uriaș spre a deveni realitate, cu lansarea în magazinul Google Play a aplicaţiei TranslationStudio, un instrument care să îi ajute pe traducătorii locali să creeze o traducere a Bibliei în limba lor care să fie corectă, clară și...

O revenire neașteptată, premisa ratării întâlnirii cu Hristos

Cât de importantă este a doua venire a lui Iisus Hristos în creștinismul tradiţional?

Contextul narativ iudaic al cuvintelor lui Iisus

Maniera de a comunica a lui Iisus nu putea fi străină de contextul iudaic al vremii. Într-o cultură eminamente orală, naraţiunile ocupau un loc important.

Visele noastre și semnificaţia lor

Aseară am avut un vis în care s-au împletit situaţii neobișnuite cu oameni și locuri familiare – un amalgam tipic pentru visele pe care reușim să ni le mai amintim la trezire.

Citim Biblia, dar prin ale cui lentile?

Privind în istorie, este uneori dificil de înţeles de ce creștinismul s-a ramificat într-o sumedenie de credinţe. Au fost la mijloc nu doar ambiţii, ci și maniere diverse de citire a textului biblic. Unele dintre acestea ne modelează încă prezentul și ne fac să constatăm cu surprindere că avem convingeri pe care nu le putem...

Existenţa lui Dumnezeu se dezbate şi pe iPhone

„Să zicem că cineva îţi spune că ai o gândire îngustă fiindcă esti convins că doar prin Iisus poţi fi mântuit," începe argumentarea uneia dintre aplicaţiile publicate în martie de o companie creştină. „Primul tău răspuns ar trebui să fie: ce înseamnă minte îngustă?".

Cum L-a recreat omul pe Dumnezeu

În general, convingerea despre Dumnezeu este că nu se schimbă și este unic. Însă nu la fel sunt și percepţiile oamenilor despre El. Am creat „un Dumnezeu puternic care servește propriilor agende”, susţine un scriitor pe blogul CNN, aducând în discuţie imaginea pe care o avem despre Divinitate.

Atacul lui Dawkins: Ben Carson, „o rușine”

Richard Dawkins s-a poziţionat extrem de critic faţă de candidaţii conservatori la președinţia SUA, acuzându-i pentru poziţia lor antievoluţionistă. Ben Carson, care se bucură în prezent de o creștere în sondaje, a fost „beneficiarul” principal al înţepăturilor lui Dawkins, bine-cunoscutul om de știinţă etichetându-l ca o „rușine”.

Binele maxim și suferinţa inevitabilă

Dumnezeu e bun și puternic. În mod absolut. Ceea ce înseamnă că El trebuie să urmărească binele maxim al fiecăruia și al tuturor, simultan. Aceasta este premisa aproape necontestată care generează marile noastre frustrări. Dacă e bun și atotputernic, de ce suferim?