Victoria activiştilor gay le dă speranţe militanţilor pro-poligamie
Decizia de miercuri a Curţii Supreme în favoarea căsătoriilor gay a fost întâmpinată cu mare entuziasm de activiștii poligamiei din SUA, care văd în victoria activiștilor gay un pas crucial către o acceptare inevitabilă a poligamiei.
Salvamarii din Germania atenţionează părinţii să nu mai stea pe telefon
O situaţie inedită din Germania ne atrage atenţia asupra pericolelor la care nu suntem atenţi pentru că ne petrecem prea mult timp cu ochii în ecranele telefoanelor mobile.
Fiecare familie are o poveste în spate. De ce ar trebui să o cunoaștem?
„Cu toţii ne simţim mai puternici dacă facem parte dintr-o tapiserie. Un fir singur este slab, dar ţesut într-un model mai mare, devine greu de destrămat”, afirmă terapeutul de familie Stefan Walters, rezumând astfel beneficiile care decurg din cunoașterea istoriei familiei din care provenim.
Comoara de la capătul curcubeului de opinii despre redefinirea familiei
Coaliţia pentru Familie a solicitat Senatului să organizeze și să patroneze, pe 25 aprilie, un seminar pe tema definirii familiei, având în vedere anvergura dezbaterii privind revizuirea Constituţiei, prin care aceasta ar urma să definească căsătoria ca uniune între un bărbat și o femeie.
Contra curentului
Pe parcursul ultimelor câteva decenii, peisajul vieţii de familie s-a metamorfozat în mod dramatic. Generalizarea și normalizarea divorţurilor sunt numai două dintre aceste schimbări.
De trei ori mai puţine căsătorii între tinerii de azi, faţă de generaţia anterioară
Milenialii din ziua de astăzi sunt de peste trei ori mai predispuși să nu se căsătorească niciodată, comparativ cu tinerii din Generaţia Tăcută.
Biserica Adventistă din România susţine revizuirea Constituţiei
Printr-un comunicat de presă, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România face publică decizia de a sprijini demersul Coaliţiei pentru Familie, care cere modificarea Constituţiei astfel încât aceasta să afirme viziunea tradiţională, biblică, asupra familiei, ca o uniune consimţită între un bărbat și o femeie.
Lider ortodox amendat pentru refuzul de a oficia o căsătorie
Curtea Supremă Administrativă din Egipt a emis o decizie prin care solicită Liderului Bisericii Ortodoxe Copte, Papa Shenouda al III-lea, să plătească despăgubiri în valoare de aproximativ 19.500 de lire egiptene către un membru al bisericii. Motivul? Biserica Ortodoxă Coptă a refuzat să emită un certificat care i-ar fi permis membrului să se recăsătorească după...
Despre motivaţie, confort și amânare…
Am acceptat provocarea de a scrie despre motivaţie gândindu-mă că este o sarcină ușoară, după atâtea discursuri motivaţionale citite, ascultate sau rostite.
Serviciile matrimoniale online sunt tot mai populare
În ultimii ani, atitudinile pozitive în ceea ce privește serviciile matrimoniale online au crescut, ajungând ca acum aproximativ 59% dintre americani să considere că „matrimonialele online sunt o modalitate bună de a întâlni oameni", arată raportul din 2013 Internet and American Life Project, efectuat de Pew Research. Procentul a crescut faţă de 2005, când numai...
Milenialii pun umărul la scăderea ratei divorţului, dar nu și la consolidarea familiei
Generaţia milenialilor se apropie cu frâna de mână trasă de ideea de căsătorie, dar manifestă aceeași reticenţă și faţă de divorţ. Per ansamblu, pare să fie o veste bună, dar asta doar dacă nu privești întregul puzzle al relaţiilor pe care le leagă milenialii.
Patriarhul Chiril critică proiectul de lege privind violenţa domestică pentru „intruziune” în cercul familiei
Un proiect de lege din Rusia care propune înăsprirea pedepselor pentru violenţă domestică este ţinta criticilor clericilor și credincioșilor ortodocși, patriarhul Chiril avertizând parlamentarii că este „primejdios” să intervină în problemele familiei.
Baptiştii sudişti americani iau poziţie împotriva poluării, homosexualităţii şi divorţului
În ultima zi a întâlnirii lor anuale, baptiştii de sud din Statele Unite i-au denunţat pe cei responsabili de dezastrul ecologic din Golful Mexic, s-au declarat împotriva legislaţiilor pro-homosexuale şi au criticat sever scandalul privind divorţurile din cadrul propriei biserici, notează The Christian Post.
Căsătoriile gratis, remediu pentru concubinaj?
Pastorul unei biserici protestante din Long Beach (Statele Unite) a găsit o soluţie inedită pentru a diminua numărul cuplurilor care coabitează fără să fie căsătorite, scrie LA Times. În timpul predicii sale, pastorul a anunţat că biserica va organiza o ceremonie de nuntă și o recepţie gratuită pentru cuplurile care trăiesc...
Hong Kong dă dreptul transsexualilor la căsătorie
O curte de justiţie din Hong Kong i-a acordat unei femei transsexuale dreptul de a se căsători cu partenerul ei. Decizia surpriză pentru Hong Kong acoperă dreptul unei persoane transsexuale care s-a născut bărbat să se căsătorească cu un bărbat și a unui transsexual care s-a născut femeie să se căsătorească cu o femeie.
Violenţa domestică, demonstrată în plină stradă
ADRA România a participat alături de Poliţia Capitalei la un eveniment pentru prevenirea violenţei în familie, care a avut loc pe 1 octombrie, arată un comunicat remis Semneletimpului.ro.
S-a inventat verigheta care previne înşelatul
O companie a creat o verighetă care garantează că starea civilă a celui care o poartă va fi evidentă pentru toată lumea, în mod special pentru cei care vor să şi-o dea jos, cu scopul de a-şi înşela partenerul de viaţă.
ADRA România încheie proiectul „E treaba ta!”
După o perioadă de 6 luni, s-a încheiat campania de informare şi conştientizare, în judeţul Vrancea, asupra fenomenului violenţei în familie derulată de Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA) România.
Un grup din Noua Zeelandă vrea legalizarea „căsătoriei de grup”
La doar o săptămână după ce Noua Zeelandă a legalizat căsătoriile gay, un grup de promovare a căsătoriilor poligame și-a exprimat intenţia de a milita pentru legalizarea acestui tip de uniune civilă.
120 de copţi părăsesc Biserica din cauza divorţului
Biserica Ortodoxă Coptă din Egipt a primit recent nu mai puţin de 120 de scrisori de retragere a calităţii de membru, care i-ar fi împiedicat pe solicitanţi să divorţeze legal.
Violenţa psihică este ilegală în Franţa
O nouă lege promulgată în Franţa scoate în afara legii "violenţa psihologică", ceea ce ar putea însemna că cei care îşi înjură partenerul sau fac acuzaţii false privind infidelitatea acestuia sunt pasibili de pedeapsa cu închisoarea, relateaza The Telegraph în ediţia electronică.




















