Drepturile femeii

Drepturile femeii

Deputaţii americani pro-viaţă luptă pentru interzicerea avortului după a 20-a săptămână de sarcină

„Mareea se întoarce în America, iar americanii devin din ce în ce mai pro-viaţă”, susţine Catherine Glenn Foster de la Americans United for Life, organizaţie care pledează pentru protejarea vieţii în toate etapele ei.

Egipt: revoluţia și-a încălcat promisiunile faţă de femei

Femeile egiptene se simt excluse, în ciuda promisiunilor revoluţiei, titrează Washington Post. La 15 luni de la revoluţia din Egipt, activiștii pentru drepturile omului se plâng că femeile sunt lăsate pe dinafară atunci când vine vorba despre decizii-cheie, deși în momentele de criză, cum au fost cele care au culminat cu...

Copii din flori – O privire onestă asupra efectelor Revoluţiei Sexuale din anii ’60-’80

Mai mult de jumătate de secol a trecut de la revoluţia care promitea să arunce în aer convenţiile sufocante construite de societăţile conservatoare în jurul relaţiilor sociale și, mai ales, al celor sexuale.

Aproape 100 milioane de fete și femei lipsesc din lume, din cauze brutale

Aproape 100 de milioane de fete și femei – cele mai multe din Asia sau din Africa – „lipsesc sau nu se știe nimic despre ele”, susţine cel mai recent raport al agenţiei umanitare creștine Gospel for Asia (GFA), care a calculat impactul cantitativ al avorturilor selective, al sclaviei sexuale și al abuzurilor asupra femeilor.

Evanghelicii dezbat rolul femeii în societate

O dezbatere surprinzătoare a izbucnit în Statele Unite, anunţă Jonathan Merritt pe blogul RNS. Americanii dezbat rolul femeii în câmpul muncii, iar poziţiile au creat o polemică încinsă.

Jimmy Carter şi lupta pentru drepturile femeilor

Fostul preşedinte american, Jimmy Carter, va lansa o nouă carte în care vorbeşte despre necesitatea morală de a respecta drepturile femeilor.

Preţul schimbării

Să trăiești în perioade de masivă transformare socială este atât un privilegiu, cât și o provocare. În interviul lunii septembrie, dr. Ella Simmons dezvăluie ce au însemnat copilăria și tinereţea ei în timpul luptei pentru drepturi civile ale negrilor americani.

Împotriva celei mai facile atitudini faţă de „cultura violului” din India

India a dezvoltat o cultură a violului. Animalismul și cruzimea se transmit din generaţie în generaţie sub forma lipsei patologice de respect faţă de femeie ca om, fapt care face irezistibilă plasarea ţării pe o treaptă mult inferioară a evoluţiei civilizaţiei. Cei care studiază în profunzime fenomenul spun însă că aceasta ar fi cea mai...

Alegerile Evei

Identitatea femeii a fost văzută în societate, secole de-a rândul, ca un apendice la identitatea bărbatului. Femeia trebuia să fie supusă și să asigure infrastructura reușitei bărbaţilor din viaţa ei, fie că era vorba despre asigurarea curăţeniei și prepararea hranei, fie de asigurarea urmașilor și educarea lor.

Arabia Saudită le va permite femeilor să șofeze

Peste tot în lume, femeilor le este permis să șofeze, în afară de Arabia Saudită, ţara cu cele mai multe legi pentru segregarea între sexe. Însă, într-un efort inedit de modernizare a ţării, tânărul prinţ moștenitor Mohammed Bin Salman a decis ca, din iunie 2018, orice femeie saudită să aibă dreptul de a-și lua permisul...

Femeile din Afganistan şi Guatemala sunt terorizate şi ucise

Drepturile femeii ar trebui să fie o prioritate în orice înţelegere politică cu forţele insurgente din Afganistan, susţine Human Rights Watch. Femeile sunt în mod frecvent ameninţate, intimidate sau agresate fizic, iar fetelor li se interzice accesul la educaţie în zonele controlate de talibani, se precizează în raportul „The «Ten-Dollar Talib» and Women's Rights", publicat...

Studiu de Ziua femeii: Bărbaţii, superiori femeilor?

Una din cinci persoane la nivel global consideră că femeile sunt inferioare bărbaţilor și ar trebui să stea acasă, precum și că bărbaţii sunt mai capabili la locurile de muncă și la studii, relevă un studiu realizat de Institutul Ipsos MORI și dat publicităţii în ajunul Zilei Internaţionale a Femeii.

După ce Argentina a spus „nu“ avortului, mii de argentinieni spun „nu“ bisericii

Pe fondul protestelor masive pro- și anti-avort, care au arătat divizarea profundă a societăţii argentiniene pe această temă, senatorii au votat, în urmă cu o lună, împotriva legalizării avortului. Mii de persoane au găsit soluţia de a protesta împotriva implicării Bisericii Catolice în obţinerea acestui rezultat: apostazia.

Activist chinez: „Politica privind copilul unic este păcătoasă"

În ajunul Zilei Internaţionale pentru Drepturile Omului, sărbătorită pe 10 decembrie, activistul chinez Chen Guangcheng a dat publicităţii un videoclip în care cataloga politica chineză a copilului unic, promovată de zeci de ani, ca fiind „păcătoasă", informează Christian Post.

Traficul de carne vie, exemplificat de BBC prin drama unei românce

Pe fondul intensificării traficului de carne vie în Marea Britanie, BBC a difuzat un film documentar care are la bază povestea unei românce ce a fost răpită din Londra și dusă în Irlanda de Nord, unde a fost forţată să devină sclavă sexuală.

Disperarea de a pleca din România

Violate, bătute, exploatate – aceasta este drama româncelor plecate să muncească la ferme în Italia, ne anunţă The Guardian. Și bine că ne anunţă o publicaţie de circulaţie internaţională, pentru că oricum știm de câţiva ani, dar nici că ne pasă.