Parisul afirmă că nu mai stigmatizează romii

A fost nevoie ca Uniunea Europeană să pună sub observaţie Franţa în privinţa expulzării romilor pentru ca această ţară să evite stigmatizarea acestora.

Marginalizarea romilor nu mai este doar o expresie

Dacă ajungi în localitatea Tărlungeni, judeţul Braşov, este foarte posibil ca, la marginea satului, să descoperi un zid de beton lung şi înalt. Acesta este subiectul unuia dintre reportajele recente realizate de jurnaliştii de la BBC.

STUDIU: Doar 10% dintre romi au lucrat constant în ultimii 2 ani

În plus, deşi 50% afirmă că lucrează pe cont propriu, în realitate, 90% dintre aceştia lucrează la negru, rezultă din studiul „Situaţia romilor în România”, prezentat, joi, de Fundaţia Soros.

SUA: mai mulţi nou-născuţi minoritari decât albi

Pentru prima dată în istorie, minorităţile etnice și rasiale alcătuiesc mai mult de jumătate dintre copiii născuţi în Statele Unite, indică ultimul recensământ naţional.

Der Spiegel: imigranţii români copleșesc sistemul german

Autorităţile germane sunt la fel de copleșite de valul de imigranţi din Bulgaria și România, precum sunt imigranţii bulgari și români copleșiţi de sistemul german, notează Der Spiegel, într-o analiză premergătoare evaluării anuale a Consiliului Experţilor Germani pe probleme de Integrare și Migrare (SVR).

Românii, cei mai numeroși străini din Spania

Circa 16% din totalul imigranţilor aflaţi în Spania sunt români, arată rezultatele unei cercetări realizate de Institutul spaniol de Statistică.

Situaţia romilor din Europa este mai precară ca niciodată

Aceasta este concluzia unui raport care a fost publicat astăzi de Amnesty International. Raportul creionează o imagine deprimantă a sărăciei, excluderii şi abuzurilor la care romii sunt supuşi atât în estul, cât şi în vestul continentului.

Ramona, o tânără romă a luat prânzul cu Regina Elisabeta

Acum șase luni vindea ziare pe stradă, în Greater Manchester, astăzi ia prânzul cu regina Angliei. Aceasta este povestea tinerei de etnie romă, Ramona Constantin, care la 27 de ani, se poate lăuda că a luat masa cu Regina Elisabeta a II-a și Prinţul Philip.

Romii sunt ţapii ispășitori ai societăţii care eșuează să îi ajute

„Rămân cu mult în urma altora în ceea ce privește educaţia, integrarea în câmpul muncii, accesul la o locuinţă decentă și la servicii de sănătate." Așa îi descrie pe romi, comisarul pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei, Thomas Hammarberg. Dar nu este vina lor. Societatea este cea care eșuează să...

Bulgaria: oraşele cuprinse de proteste împotriva romilor

Poliţia din Bulgaria a reţinut cca 170 de persoane în urma manifestaţiilor de amploare împotriva romilor, din ultimele trei zile. Forţele de ordine i-au împiedicat pe protestatari să ajungă la ghetourile romilor din provincie.

Papa: romii au cunoscut „gustul amar de a nu fi binevenit"

Sâmbătă, Papa Benedict al XVI-lea a ascultat o rememorare a istoriei romilor, în timpul primei audienţe dedicate exclusiv lor, care a avut loc vreodată la Vatican. Papa a deplâns persecuţia suferită de romi în timpul perioadei naziste şi a cerut Europei să ajute la încheierea secolelor de respingere a persoanelor de etnie romă.

Amnesty atrage atenţia la rromii evacuaţi în Cluj

Autorităţile locale clujene au primit o solicitare din partea organizaţiei Amnesty International să asigure adăpost mai multor familii de rromi, evacuate forţat, săptămâna trecută.

40% din copiii romi suferă de subnutriţie severă

Discriminaţi, săraci, subeducaţi, copiii romi din România au o rată a mortalităţii de patru ori mai ridicată decât media naţională, a concluzionat Raportul Naţional privind Incluziunea Romilor în Servicii de Dezvoltare Timpurie a Copilului (IRSDTC) pentru România, realizat în cadrul Consultării Naţionale privind Incluziunea Romilor în Servicii de Dezvoltare Timpurie...

Video: Rromii din Londra, înșelaţi chiar de oamenii lor

O româncă militantă pentru drepturile rromilor a fost condamnată la Londra după ce procurorii au dovedit că femeia era responsabilă pentru o fraudă de peste 3 milioane de euro.

Vedetele germane scot limba pentru a promova integrarea imigranţilor

Limba germană este folosită, la propriu, într-o campanie de motivare a imigranţilor din Germania să înveţe limbajul local și să se integreze.

Lut şi fier – rromii despart Europa la summitul UE

Problema rromilor a dezvăluit în ultimele zile tensiuni în cadrul Uniunii Europene pe cu totul alte paliere decât doar cele privitoare la repatrierea unor cetăţeni. Expulzările au fost comparate cu deportările din cel de-al doilea război mondial. Președintele francez a avut un dialog tăios cu președintele CE pe tema discriminării etnice și a insultării statului...

Intoleranţa conturează peisajul occidental

Frumuseţea vieţii vine din „diversitatea ei", a declarat preşedintele american Barack Obama, într-un discurs adresat studenţilor, prin care a încercat să-i motiveze să fie toleranţi, să se trateze unii pe alţii cu bunătate şi să se respecte, notează Associated Press.

PE condamnă expulzarea rromilor din Franţa

Parlamentul European a condamnat decizia Franţei de deportare a etnicilor rromi şi le-a cerut oficialilor francezi să suspende această decizie, anunţă France 24. Între timp, Ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, şi Secretarul de Stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, au făcut o vizită la Bucureşti pentru a discuta cu omologii lor despre problema rromilor....

Franţa dă rromilor un ultimatum de 3 luni

Franta a cerut guvernelor europene să caute o soluţie pentru reintregrarea socială în ţara de origine a rromilor din Franţa care sunt cetăţeni ai altor state.

Zidul civilizaţiei – Milano se apără de rromi

Un zid de beton de 400 de metri și o înălţime de 3 metri va fi ridicat lângă Milano pentru a delimita zona unde trăiesc abuziv câteva comunităţi de rromi, scrie Il Messaggero. Fostă zonă industrială, locaţia a fost ocupată abuziv de rromi. Deși evacuaţi săptămânal de forţele de ordine, ei revin periodic în zonă....

Ursarii nu-și mai căsătoresc copiii de mici datorită unui pastor

„Nici procuratura, nici poliţia, nici şcoala, nici toate autorităţile din lumea asta nu au putut să oprească ceea ce era la noi", își aduce aminte unul dintre enoriași. În urma schimbărilor din viaţa lor, ursarii au renunţat la căsătorirea la vârste fragede a copiilor lor, își încurajează fetele să meargă la școală, iar abandonul şcolar s-a...