Etichetă: copii

Poate că e greu de crezut, dar faptul că părinţii le dau ocazia copiilor să ajute la treburile casnice le deschide acestora o ușă spre fericire și succes în viitor.

Am copilărit pe o stradă lăturalnică din Ploiești, neasfaltată. Când veneam de la școală sau în vacanţa de vară, alcătuiam un „trio” cu M. și C., vecinii de vârsta mea. Eram mai tot timpul pe stradă. Dacă era prea cald sau ploua, ne puteai găsi în curtea unuia dintre noi.

Considerăm că adolescenţii şi tinerii sunt dependenţi de telefoane, computere, tablete şi alte dispozitive. Medicul pediatru Jenny Radesky a observat însă că mulţi părinţi sunt la fel de dependenţi, cu consecinţe negative în dezvoltarea copiilor.

Doar cu două decenii și jumătate în urmă, depresia și alte tulburări ale sănătăţii mintale erau aproape necunoscute la copii și, de asemenea, ignorate în unele cazuri.

Noi nu (ne) creștem copiii, ei cresc singuri. Unici, compleţi, uimitori. Fiecare copil și fiecare copilărie sunt o provocare de a descoperi și a respecta individualitatea lor. Să ne bucurăm de revelaţiile pe care ni le oferă și să creștem noi înșine privindu-i și facilitându-le creșterea.

Citirea regulată a Bibliei în copilărie reprezintă un bun predictor al sănătăţii spirituale la maturitate. Iar dacă insuflarea dragostei pentru Biblie reprezintă un factor esenţial în educaţia religioasă, părinţii au nevoie să dezvolte metode prin care să consolideze un obicei care să menţină copiii pe traiectoria spirituală dorită.

Amestecul de sentimente prin care trece o familie atunci când așteaptă un copil este minunat și înfricoșător, deopotrivă.

„Felul în care le vorbim copiilor devine vocea lor interioară.” (Peggy O’Mara)

Sunt momente în care simţim că viaţa e grea şi că unele provocări sunt peste puterile noastre. Dacă privim însă în jurul nostru, la oameni precum Ben Underwood, realizăm că suntem prea puţin conştienţi de darurile pe care le-am primit, dar şi de puterea imensă de a ne bucura de viaţă chiar şi atunci când...

După ce a dat naștere unui copil, Nanfu Wang a descoperit că, deși nu și-a propus acest lucru, nu mai poate privi lumea cu...

Când am citit cum a reușit o mămică umanistă să se liniștească la gândul că puiul ei ar putea începe să creadă în Dumnezeu, am fost surprinsă și aproape jignită.

Încercăm să îi protejăm cât de mult putem de răutatea și de urâtul din lume, poate și pentru că știm că în inima lor nu încape indiferenţa la fel de ușor cum și-a făcut cuib într-al nostru. Și poate tocmai de aceea copiii sunt cei care ne dau lecţii uimitoare de sacrificiu și altruism.

Nu apar la televizor, nu scrie nimeni despre ei și își trăiesc viaţa frumos și în liniște. Sunt toţi acei oameni de la care învăţăm, pe care îi admirăm și care ne înfrumuseţează existenţa.

„Școala este locul în care copiii învaţă că trebuie să citească. Acasă este locul în care învaţă să se îndrăgostească de citit”[1], concluzionează autoarele unui ghid pentru cultivarea plăcerii de a citi la copii de toate vârstele. Este evident că un copil care beneficiază de resurse și de modele bune de urmat poate deveni pasionat...

În volumul Istoria tinerilor în Occident, Giovanni Levi și Jean-Claude Schmitt consideră că, în Occident, adolescenţa este în primul rând o construcţie social-culturală, deci un produs cultural. Ea este considerată cel mult subsidiar ca o etapă în procesul fiziologic al maturizării.

Copiii nu trebuie convinși să ne urmeze harta. Trebuie învăţaţi să cartografieze. Nu trebuie învăţaţi să crească. Trebuie ocrotiţi și îngrijiţi pentru a crește.

„Când am încetat să fim copii, am murit.”, spunea Constantin Brâncuși. În sensul mai înalt, al vieţii veșnice, Isus ne recomanda să devenim ca niște copilași.

Norma Nashed conduce de mai bine de două decenii organizaţia „Restore a Child”, care ajută 4 000 de copii din zece ţări ale Africii.

Oricât de mult am evita-o, va veni ziua în care părinţii noștri nu se vor putea descurca fără noi, după cum nici noi nu am fi reușit fără ei.

Tocmai m-am întors de la o înmormântare. O mamă de 54 de ani și-a lăsat copilul îndurerat în urmă, la vârsta adolescenţei. Tatăl povestea...

Dacă moartea părinţilor este o lovitură sub care „însăși ţesătura vieţii pare să cedeze”, îmbătrânirea părinţilor seamănă cu un hagialâc în care învăţăm să oferim mai mult decât (ne-am deprins să) primim.