Etichetă: dumnezeu
Cum să fii recunoscător atunci când eşti dezamăgit de Dumnezeu
Fiind confruntat cu moartea socrului său cu puţin timp înainte de Ziua Recunoştinţei (care anul acesta a fost pe 28 noiembrie), pastorul Jim Denison s-a întrebat cum poate cineva, în speţă un creştin, să mai fie recunoscător, să îşi manifeste aprecierea atunci când simte că este dezamăgit de Dumnezeu.
Patru adevăruri pe care nu le-am fi ştiut dacă Iisus nu S-ar fi întrupat
La două milenii după ce Iisus Christos S-a născut pe acest pământ, în acelaşi timp şi în egală măsură om şi Dumnezeu, a ne întreba cum ar fi arătat istoria omenirii dacă lucrurile nu s-ar fi întâmplat aşa pare un scenariu de neimaginat. Dar un scriitor creştin şi-a pus întrebarea şi a reuşit să evidenţieze...
Obama omite referirile la Dumnezeu dintr-un discurs istoric, provocând controverse
Marţi, americanii au sărbătorit 150 de ani de la celebrul discurs al lui Abraham Lincoln, care a reafirmat moşternirea comună a albilor şi a negrilor, după un război care a reuşit să abolească sclavia. Paradoxal, speech-ul primului preşedinte de culoare la Casa Albă a omis o expresie de maximă importanţă din respectivul discurs: „supusă lui...
Zece citate ale lui C. S. Lewis despre Dumnezeu şi creştinism
Ziua de 22 noiembrie 1963 a rămas în istorie din cauza uciderii preşedintelui american John F. Kennedy, eveniment care a pus în umbră decesul unuia dintre scriitorii contemporani de calibru. În aceeaşi zi, se stingea din viaţă, discret, irlandezul C. S. Lewis, apologet creştin, ale căror opere dezvăluiau o capacitate remarcabilă de a rămâne în...
Ce să faci atunci când aştepţi un răspuns de la Dumnezeu
Aşteptarea este unul dintre cele mai dificile lucruri din lume, dar mai ales atunci când răspunsul trebuie să vină de la Dumnezeu. Însă chiar dacă, în mijlocul aşteptării, suntem tentaţi să nu facem nimic, este mai benefic să fim activi, afirmă un autor creştin.
Cinci motive pentru care Dumnezeu ne lasă să aşteptăm
Celor mai mulţi dintre noi nu ne place să aşteptăm. Dar în timp ce noi ne grăbim în permanenţă, Dumnezeu are mereu un plan pentru noi şi nu ne lasă să aşteptăm fără rost, susţine editorialistul Eric Spier, într-un articol al revistei Relevant.
Actorul Tyler Perry, despre principiile biblice pe care le-a învăţat în viaţă
Tyler Perry, actor, regizor, compozitor și scriitor de piese de teatru, numit de Forbes omul cel mai bine plătit în industria americană de divertisment, în 2011, a împărtășit cu ocazia împlinirii a 44 de ani, 44 de principii și lecţii pe care le-a învăţat despre Dumnezeu și creștinism.
Secretarul personal al Papei Benedict neagă „experienţa mistică”
Fostul secretar personal al Papei Benedict al XVI-lea a declarat că istorisirea dezvăluită săptămâna trecută de Papă este o minciună şi că demisia Papei nu a survenit ca urmare a unei experienţe mistice. În schimb, secretarul dă vina pe raportul greşit al agenţiei de ştiri.
Zece celebrităţi care L-au descoperit pe Dumnezeu
Lumea showbiz-ului este una care nu beneficiază de o reputaţie prea bună şi este asociată adeseori cu decăderea religioasă. O lume lipsită de principii, a exceselor de tot felul şi a compromisurilor, căreia câteva celebrităţi i-au supravieţuit şi, chiar mai mult, în care au reuşit să Îl descopere pe Dumnezeu.
Papa Benedict a dezvăluit adevăratul motiv al demisiei sale
Papa emerit Benedict al XVI-lea (86 de ani) este primul papă care a decis să demisioneze în ultimele şase secole, justificând că starea de sănătate nu îi mai permite să slujească. Însă recent papa a mărturisit că demisia a fost „inspirată de Dumnezeu".
Un video care demontează evoluţionismul a devenit viral
Un videoclip recent de 36 de minute, care demontează evoluţionismul darwinian, a strâns aproape 250.000 de vizualizări în doar o săptămână şi a determinat peste 21.000 de comentatori să-şi exprime opinia.
Victimele răpitorului din Cleveland: „Dumnezeu conduce toate lucrurile”
Trei femei sechestrate pentru 10 ani de un bărbat din Cleveland, Ohio, au înregistrat un mesaj de mulţumire pentru oamenii care le-au ajutat după ce au fost descoperite de către poliţie în luna mai.
Ce să ne amintim atunci când Dumnezeu tace
Există momente în care te întrebi unde este Dumnezeu. Sau de ce tace. Sau de ce nu se face auzit mai des. Sau mai clar. Liniştea aceasta ne face să ne îndoim. Dar aceasta poate fi şi o ocazie bună pentru a avea o experienţă nouă cu Dumnezeu, explică Nicole Unice, director al programului Hope...
Ce înseamnă să fii sfânt?
Cum ar putea cineva să devină sfânt dacă însăși semnificaţia termenului îi e neclară? În cartea sa, Căutarea sfinţeniei: O invitaţie divină (The Pursuit of the Holy: A Divine Invitation), pastorul Simon Ponsonby oferă o perspectivă semnificativă asupra invitaţiei lui Dumnezeu: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt".
Actriţă porno de top: „Dumnezeu este viu și lucrează”
În 2010, revista Maxim a pus-o pe Brittni (pseudonimul Jenna Presley) în topul mondial al actriţelor care joacă în filme pentru adulţi. Nu știau că încă de atunci ea se gândea să renunţe la industrie pentru că îl descoperise pe Dumnezeu.
Cum să te bucuri de apropiere în relaţia cu Dumnezeu
Poţi avea o slujire creștină de calitate fără o relaţie de calitate cu Dumnezeu, însă doar temporar. Oricine se poate preface pe termen scurt, însă pentru a reuși cu adevărat pe termen lung ai nevoie de o viaţă devoţională plină de pasiune și o continuă apropiere de Iisus Christos.
De ce ne îndoim atunci când Dumnezeu tace?
Se întâmplă uneori ca atunci când cerem ceva de la Dumnezeu nu doar să nu primim ceea ce cerem, ci ne lovim de o mare tăcere, în care pare că Dumnezeu nici măcar nu ne mai aude rugăciunile. Acela este momentul în care începem să avem îndoieli, dar aceasta este doar o capcană pe care...
Cea mai frumoasă fotografie de nuntă
Sute de mii de oameni au găsit inspiraţie într-o fotografie de nuntă pe care un tânăr cuplu a postat-o pe internet. Pentru că fotografia a devenit virală, proaspăta soţie s-a hotărât să scrie un articol de blog în care să spună povestea din spatele fotografiei.
Miracolul din timpul tornadei din Oklahoma
Ca în cazul fiecărei tragedii, după ce trec orele critice şi se face evaluarea situaţiei, ies la iveală şi lecţiile ce trebuie învăţate, dar şi profiluri de eroi şi istorii ale supravieţuitorilor. De data aceasta, tornada din Oklahoma, ce face parte din cea mai periculoasă categorie de tornade, a dezvăluit adevărate minuni.
Tot mai mulţi irlandezi optează pentru o înmormântare „atee”
După „nunţile fără Dumnezeu", a venit rândul „înmormântărilor fără Dumnezeu" să capteze atenţia publicului din Insulele Britanice.
Cum Îl putem lăuda pe Dumnezeu mâncând corect
Cei mai mulţi creştini se gândesc că a oferi bani, a ajuta semenii sau a pune timp deoparte pentru Dumnezeu sunt mijloace prin care îşi pot manifesta respectul şi iubirea faţă de El. Mai puţini însă iau în considerare şi sănătatea fizică ca parte a slavei aduse lui Dumnezeu.


















