Etichetă: izolare

Din perspectivă istorică, traiul împreună este un rezultat al nevoii economice și de securitate, nu o virtute. Însă istoria nu poate spune întreaga poveste despre izolarea pe care o trăiește generaţia actuală.

„Să nu ne întoarcem la anormalitatea de dinainte” – acesta a fost unul dintre mesajele pe care francezii le-au afișat pe balcoanele lor de 1 mai, când manifestaţiile obișnuite cu ocazia acestei zile nu au mai putut avea loc.

Viaţa noastră în izolare a avut un ritm și o textură atipice, iar acest lucru a bulversat cotidianul unora, în timp ce pentru alţii a fost un răspuns neașteptat la o nevoie nerostită.

Dacă aș putea retrăi o singură zi din anul acesta, aș alege 8 martie, ziua în care toată primăvara s-a mutat pe bancheta din spate a mașinii mele. Nu bănuiam atunci că acela va fi cel mai frumos moment al unei primăveri pe care izolarea urma să mi-o confiște.

Cu o săptămână în urmă am schimbat câteva vorbe la telefon cu o doamnă în vârstă. Mi-a spus, printre altele, că n-a mai coborât din apartamentul ei de două săptămâni, că au început s-o sugrume zidurile și nu știe cât ar putea să mai reziste acasă. Dacă aș fi vorbit cu ea cu doar câteva zile...

Nu este ușor să convingi oamenii să accepte distanţarea socială. Cu toate acestea, cu fiecare zi care trece, temerile de contaminare cu noul coronavirus devin din ce în ce mai mari, iar spaţiile exterioare, din ce în ce mai puţin populate.

Zilele acestea ne dorim cu toţii să auzim vești bune. Că viaţa va reintra în matca ei și ne vom putea întoarce la dramele noastre de ieri, care par mărunţișuri astăzi și ar putea deveni o glumă mâine. Între timp, stilul nostru de viaţă trece printr-un set de schimbări pe care nu ni le-am fi...

Pentru multe femei, sarcina este o bucurie și un timp aparte, chiar magic ar spune unele proaspete mămici. Rareori se vorbește însă și despre excepţii, despre femeile care suferă de probleme mintale cum ar fi depresia chiar dinainte de a naște.

Premierul britanic, Theresa May, a anunţat miercuri numirea unui ministru al singurătăţii pentru a combate ceea ce a numit „realitatea tristă a vieţii moderne”, care afectează milioane de oameni.

Herman Wallace a intrat în închisoare în 1971, pentru comiterea unui jaf armat, și nu a mai ieșit până marţea aceasta. Bărbatul a supravieţuit timp de 40 de ani detenţiei la carceră, însă medicii spun că stadiul avansat al cancerului la ficat de care suferă îi mai lasă, probabil, doar câteva...

Prietenul la nevoie se cunoaște, însă lipsa prietenilor se vede și la encefalogramă. Izolarea socială a tinerilor poate face ravagii în creier, prin inhibarea unei proteine cu rol crucial în dezvoltarea celulelor de sprijin ale sistemului nervos, susţine o cercetare recentă, citată de LiveScience.com.

Dacă toată lumea ar trăi ca americanii, lumea s-ar prăbuși mult mai repede decât dacă toţi ar trăi ca Suelo, susţine Mark Sundeen autorul unei cărţi care spune povestea uimitoare a unui bărbat care a decis să renunţe cu totul la bani, și la serviciile statului și să locuiască într-o peșteră.

Se spune că nu preţuim ce avem până nu pierdem. Pentru Herman Wallace și Albert Woodfox, condamnaţi la carceră, acest proverb este o realitate la care se raportează de 40 de ani.