Teroarea pariziană, marca „Allahu Akbar”
„Mi-e frică să ies din casă”, este mărturia unei românce stabilite în Franţa. Imperiul fricii s-a strecurat neinvitat pe străzile Parisului. Întunericul s-a așezat nemilos peste „orașul luminilor”. Ce rămâne în urma lui? Răspunsul ar putea fi banal, dacă nu ar avea implicaţii majore.
Animalele de companie, ajutoare vii pentru o viaţă mai bună
Întotdeauna mi-au plăcut animalele de companie, dar de la distanţă. Crescută de o mamă convinsă că necuvântătoarele nu au ce căuta sub același acoperiș cu omul, am împrumutat o părere asemănătoare, de la care nu am făcut rabat mulţi ani de zile, în ciuda celor ce încercau să îmi demonstreze contrariul.
Relativitatea timpului
Timpul poate exista în multiple forme – timp de muncă, timp liber, timp de dormit etc. – și are o mulţime de adjective posesive: timpul meu, timpul tău, timpul nostru.
„Minte-mă frumos” și alte rugăminţi din epoca fake news
Nu suntem niciodată mai ușor de manipulat ca atunci când nutrim convingerea că suntem prea inteligenţi pentru a cădea în capcana propagandei.
Soluţia nu vine din interior
Cum ar trebui înţelese dependenţele? De obicei, dependenţa este privită fie ca un eșec al voinţei, fie ca o boală. În ultimul timp, tendinţa este ca generaţia tânără și educată să îmbrăţișeze mai degrabă al doilea răspuns. Ideea că adicţia este un eșec al voinţei, un păcat din perspectivă creștină, este considerată mai degrabă o...
Vapingul: Un război nou, același inamic
Utilizarea ţigărilor electronice (cunoscută sub numele de vaping) a înregistrat o creștere constantă în ultimii ani, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Educaţia copiilor care nasc copii
Alexandra nu avea nici 13 ani împliniţi atunci când a aflat că va fi mamă. Terminase clasa a VII-a, la o școală din Botoșani, pe care a continuat să o frecventeze chiar și când sarcina a devenit vizibilă. Însă din ziua în care o profesoară a ironizat-o, nu a mai dat pe acolo. Pe 1...
Întrecerea melcilor. Ciudata dinamică socială dictată de new media
Interacţiunile sociale și instrumentele care le facilitează schimbă lumea în moduri pe care nici măcar acum, în ceasul al 12-lea, nu le putem anticipa.
Noul Gulag are contur digital
Când spui „internet”, te gândești la o supradoză de informaţie și de libertate și la conectarea rapidă la restul lumii. Faptul că mai mult de jumătate din populaţia globului dispune de un ecran și de o conexiune la internet nu înseamnă, totuși, că vede realitatea cu aceeași ochi. Și nu este vorba doar despre diferenţele...
Retrospectiva evenimentelor din lumea religioasă în 2018
În 2018, schimbările vizibile în lumea religioasă au fost predominant consecinţe ale reordonării unor piese mozaicate aflate mai demult în malaxorul de evenimente. Actorii principali au rămas aceeași, iar configuraţia lumii religioase, vizibilă în coordonatele ierarhizate mai jos, s-a schimbat poate cel mult în ideea îngroșării conturului unor tendinţe care erau deja vizibile.
Biblioteca sacră într-un secol profan
În veacuri pierdute în negura timpului, Biblia a fost cartea pentru care unii au ales să moară pe rug sau în temniţă. A fost un timp când Biblia era ferecată în lanţuri pe zidul mănăstirilor. Azi, este tipărită şi răspândită în milioane de exemplare. Se pare însă că numărul celor care o citesc este mai...
Tsunami la microscop
În 2004 am trăit în direct unul din cele mai devastatoare tsunamiuri ale secolului nostru. Era dimineaţa devreme, a doua zi de Crăciun.
Și Iisus iubea…
„Istoria ne arată cât de dificil este pentru creștini să nu-L uite pe Hristos”, spunea profesorul Chris Green.1 Uitarea nu implică pierderea din memorie a existenţei Lui, ci mai ales pierderea din vedere a felului Său de a fi, a valorilor Sale și a modului în care relaţiona cu cei de lângă El.
Credinţa care ne consolează
În general, nu-mi place să merg la înmormântări, dar ele iau forme diferite și stârnesc sentimente diferite. Unele par mai triste decât altele, în timp ce unele sunt brăzdate de un sentiment luminos de speranţă. Adesea, înmormântarea e un amestec de dulce și de amar. Ceea ce ne adună pe toţi este, în esenţă, ceva...
Confuziile vânătorilor de monștri
Atacul condus de membri al-Shabaab asupra Universităţii Garissa, din Kenya, soldat cu 148 de morţi, sau recenta ucidere a 30 de creștini etiopieni de către gruparea Stat Islamic, ultimele din seria atrocităţilor inimaginabile comise de organizaţiile teroriste, provoacă noi luări de poziţie împotriva fundamentalismului religios, în special islamic, și a legăturii sale cu terorismul. Nu...
Cu privire la antibiotice, optimismul este hazard
Rezistenţa la antibiotice a bacteriilor ar putea afecta un domeniu neanticipat până acum: tratarea cancerului.
Cu Dumnezeu pe stadion
Adeseori, în mijlocul unor faze sportive importante, spectatorii imploră bunăvoinţa Cerului pentru ca jucătorii favoriţi să obţină victoria. Gestul pare să fie banal, însă are implicaţii profunde. Cât de mult Se implică Dumnezeu în jocurile sportive?
Cum e să fii în pielea părintelui cu un copil afectat de o boală cronică
„Uneori, ca părinte, vrei doar să fii invizibil. Rudele sunt cu ochii pe tine. Profesorii, la fel. Nu este vorba doar despre problema copilului, ci despre cât de bine se descurcă părintele. Te întrebi mereu: «Ce am făcut pentru a avea un așa copil?»”.
Biserica Adventistă, în fruntea eforturilor globale de menţinere a păcii
Nu este o exagerare să afirmăm că trăim timpuri de mari frustrări naţionale și internaţionale, care au rezultat încă de la începutul anului în proteste masive de stradă, iar lucrurile nu par să se liniștească prea curând.
Veșnicia din inimile lor | Recenzie de carte
Cartea „Veșnicia din inimile lor“ prezintă argumente solide pentru monoteismul original, contraargumente implicite pentru darwinismul cultural şi, totodată, oferă implicit argumente antropologice şi lingvistice pentru validitatea imaginii biblice despre lume şi viaţă.
Cum poate fi evitată apocalipsa antibioticelor
„Până în 2050, rezistenţa antimicrobiană ar putea să omoare o persoană la fiecare trei secunde şi să devină o cauză mai frecventă a morţii decât cancerul.” ( Vytenis Andriukaitis, comisar european pentru sănătate şi siguranţă alimentară)































