Semnele străzii (GALERIE FOTO)
Peste 300.000 de români din toată ţara au ieșit miercuri în stradă în cel mai amplu protest de după Decembrie '89. Unii și-au scris doleanţele pe pancarte, iar altora li se citeau pe chip. Protestul a survenit după ce marţi seară ministrul justiţiei a anunţat că Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea...
„Când cânt, mă simt conectat la o sursă divină.”
În vara anului 2015, îndrăgitul violoncelist român Andrei Ioniţă a câștigat premiul întâi la celebrul Concurs Ceaikovski. |Care a fost călătoria muzicală și spirituală a acestui tânăr muzician?
Ce fel de lideri religioși vrem?
În trecut, enoriașii acceptau facil ideea că trebuie să creadă aproape orbește în liderii religioși, supunerea necondiţionată fiind apreciată ca un exerciţiu de spiritualitate profundă. În prezent, ne îndreptăm spre celălalt pol. Criza creștinismului de astăzi este însoţită de o criză de încredere în autoritatea corpului clerical.
Abuzul sexual, vârful unui aisberg în România?
Cazul de la Vaslui a incitat atât de mult spiritele, încât problema de fond a scăpat aproape neobservată. S-a discutat despre această situaţie ca și cum ar fi unică. În realitate, statisticile arată îngrijorător și generează semne de întrebare cu privire la ceea ce se întâmplă în ansamblul societăţii.
Ediţie specială ST: Cei pe care timpul nu îi uită
Realitatea ne învaţă să fim pragmatici și cinici. Orice altceva este un lux pe care nu ni-l putem permite în timpuri încărcate de suferinţă și de nedreptate, ca acestea pe care ne-a fost dat să le trăim. Totuși există o șansă ca, privind spre aceeași suferinţă și spre aceeași nedreptate, să vedem tocmai motivul pentru...
Protejaţi de infodemie. Ce medici ne dau informaţii sigure despre COVID-19?
Pe lângă pandemia de COVID-19, provocată de coronavirus, se răspândește și o „infodemie“, după cum a descris-o Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
VIDEO: Marea evadare – ce fac crustaceele ca să nu ajungă mâncare
Se întâmplă cu o oarecare regularitate să devină virale pe internet videoclipuri în care vietăţi marine, de cele mai multe ori caracatiţe sau crustacee, demonstrează o capacitate extraordinară de a găsi soluţii pentru a-și salva viaţa atunci când oamenii plănuiesc să le-o ia.
Summa Theologica | Dansul teologiei cu logica
„Summa Theologica” este o sistematizare a întregii teologii creştine şi constă în aproape trei mii de articole organizate în trei părţi majore.
Peter Pan revine. Profilul generaţiei care refuză să se maturizeze
Obișnuim să privim generaţia bunicilor noștri drept una de sacrificiu, în care persoanele erau silite să devină adulte, pe când încă purtau haine și sentimente de copil. Trăiau timpuri dificile, în care criza economică și războiul coborâseră nepoftite din manualele de istorie, pentru a înfricoșa chiar și adulţii cu hidoșenia lor și pentru a sili...
Polonia, certată cu democraţia
La două luni de la preluarea guvernării, naţionaliștii polonezi au intrat în vizorul Comisiei Europene, care a demarat o anchetă cu privire la unele noi reforme ce ar încărca valorile democratice ale Uniunii Europene. Este pentru prima dată când se recurge la o asemenea acţiune împotriva unui stat membru și este o situaţie tristă pentru...
Orice munte poate fi urcat
„Nu se mai poate…” Cu această scurtă propoziţie s-au încheiat, de-a lungul timpului, mii de visuri. În faţa unui obstacol prea mare sau a unei tragedii, renunţarea pare singura variantă rămasă. Sunt însă unii oameni care iubesc atât de mult ceea ce fac, încât nimic nu-i opreşte să adauge „doar dacă…”. Din aceste două cuvinte...
Cum să crești un copil pasionat de citit
„Școala este locul în care copiii învaţă că trebuie să citească. Acasă este locul în care învaţă să se îndrăgostească de citit”[1], concluzionează autoarele unui ghid pentru cultivarea plăcerii de a citi la copii de toate vârstele. Este evident că un copil care beneficiază de resurse și de modele bune de urmat poate deveni pasionat...
Viaţa băieţilor antrenaţi să ucidă
Fie că vorbim de gruparea teroristă Stat Islamic, fie de Boko Haram, vorbim despre formaţiuni militare care se folosesc major de copii, ori pentru a-i transforma în soldaţi, ori pentru a-i folosi drept scuturi umane. Nu puţine videoclipuri au ieșit la iveală în care copii puţin trecuţi de 10 ani decapitau bărbaţi în toată firea...
Convingerile unui tată sacrifică viaţa copilului
Continuăm să trăim într-o lume a extremelor. În timp ce unii manifestă sentimentul religios până la fanatism, alţii îl ignoră fără regrete. Este dificil de spus care din cele două atitudini este preferabilă. Societatea, în ansamblul ei, tinde să se poziţioneze mai critic faţă de cei care, în virtutea convingerilor religioase, iau uneori decizii ciudate...
COVID-19: Iertare în izolare
Allison Flowler (Waters) a crescut într-o familie care și-a dorit să dedice cât mai mult timp dezvoltării sănătoase fizice, emoţionale și spirituale a celor trei copii ai săi.
O revoluţie care nu mai poate aștepta – obiceiurile alimentare
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, braţul Organizaţiei Naţiunilor Unite care se preocupă cu starea de sănătate pe glob de 60 de ani, tocmai a declarat război celui mai periculos tip de grăsimi alimentare – grăsimile trans artificiale. Miza? Să salveze 500.000 de vieţi anual.
Mai pot avea copii dacă mă vaccinez anti-COVID-19?
Unul dintre motivele cel mai des invocate de cei care au refuzat vaccinarea anti-Covid 19 a fost ipoteza conform căreia vaccinurile ar provoca infertilitate.
Povestea fericitului Ayyub
Pe vremea când neamul Israel îşi petrecea robia în Ta Kemet (Ţara Neagră), iar prinţul Moşé, marele scrib, aciuat în tribul nord-arabic Madian, asculta la foc de tabără poveştile chervangiilor, o istorie neobişnuită i-a atras atenţia. Povestea unui alt prinţ, care dintr-o dată pierduse totul, ca şi el.
Sărăcia, cel mai bun lucru care li se putea întâmpla noilor misionari
Europa, cândva sursa celor mai mulţi misionari creștini, a ajuns în postura de a fi evanghelizată de misionari sosiţi din ţări considerate cândva „zone albe” ale creștinismului.
Interpretarea profeţiilor biblice
Cum putem interpreta corect profeţiile biblice? Ce criterii de siguranţă putem folosi pentru a evita să cădem în plasa interpretărilor hazardate și false?
Soluţii creative pentru rezolvarea conflictelor maritale
Nici măcar cuplurile fericite nu reușesc să evite tensiunile și conflictele. Diferendele conjugale se înscriu într-un registru al firescului, de altfel, câtă vreme căsătoria aduce împreună oameni diferiţi, cu valori, credinţe, priorităţi și obiceiuri diferite.





























