Miracolele care nu îţi salvează credinţa

Când fratele Donnei a murit, ea și soţul ei, Alun, au petrecut o oră la morgă, rugându-se împreună pentru învierea bărbatului care suferise un infarct.

De la gripa spaniolă la COVID-19. Lecţiile unei pandemii uitate

Gripa spaniolă a umplut de morminte „aproape fiecare cimitir din lume”, dar peste această tragedie s-a lăsat, în mod surprinzător, uitarea. Un secol mai târziu, subiectul a revenit în centrul atenţiei, specialiștii întrebându-se dacă putem în pandemia de acum un veac să identificăm un șablon de evoluţie a crizei sanitare de astăzi.

Întâlnirea cu bunătatea

Dacă Sartre avea dreptate când spunea că „iadul e [alcătuit din] Ceilalţi”, cu siguranţă că nu aceasta e povestea completă. Pentru unii, primul pas în rai este întâlnirea cu Dumnezeu adăpostit în sufletul altui om.

Din Burma la Brisbane: povestea lui Esther Moo

Esther Moo face parte din cei 1959 de refugiaţi Karen care au emigrat în Australia între 2009 și 2010, iar povestea ei este împletită din fire de curaj, de optimism și de speranţă.

„Pandemia paralelă”: burnout și traumă în rândul cadrelor medicale

Trăim de aproape doi ani în menghina unei pandemii care a făcut mai mult de 5 milioane de victime și a adus aproape de colaps multe sisteme sanitare. Finalul crizei de sănătate nu se întrevede încă, dar personalul medical se confruntă cu o „pandemie paralelă” de burnout și de traumă, iar specialiștii spun că efectele...

Cu criza economică la psihiatru

Până în 2020, depresia va deveni cea mai obișnuită boală în lumea civilizată lovită de criza mondială. Unul din patru oameni va suferi de o formă de tulburare psihică, potrivit raportului Parlamentului European.

Toate dovezile (materiale) în sprijinul contrariului

Nu există niciun argument ultim, raţional, care să poată dovedi, de unul singur, existenţa vreunui lucru din domeniul spiritual.

Patru sute nouăzeci

Iertarea a devenit o virtute arhaică aproape, care până să ajungă la noi s-a pipernicit într-o expresie a neputinţei sau a exasperării: „Te-am iertat o dată, de două ori, dar până când?”

Câte 11 milioane de oameni mor, anual, din cauza acestor greșeli în dietă

Din Europa în Asia și din Africa în Americi sau în Australia, niciuna dintre tradiţiile culinare, nici măcar acelea care se bucură de prestigiu în analizele oamenilor de știinţă, nu generează un aport optim de nutrienţi. Mai mult, mâncarea pe care o consumăm zilnic ucide prematur în fiecare an câte 11 milioane dintre noi.

Incidenţa cancerului este în creștere la nivel global

În 2018 vor apărea 18,1 milioane de cazuri noi de cancer și se vor înregistra 9,6 milioane de decese din această cauză, faţă de 14,1 milioane de cazuri și 8,2 milioane de decese în 2012, estimează Agenţia Internaţională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC).

Ce am văzut pe Facebook în primele trei luni ale anului

Sub presiunea publică pentru mai multă transparenţă în felul în care compania gestionează activitatea online a utilizatorilor săi, Facebook a publicat un raport despre măsurile luate în cazul unui număr de 1,5 miliarde de conturi și postări care au încălcat standardele comunitare în primele trei luni ale anului 2018.

Ce s-a ales de cea mai libertină femeie a Americii?

Acesta a fost titlul care m-a convins să citesc povestea unui cuplu de tineri nonconformiști care, încăpăţânându-se să fie diferiţi într-o lume care urla „uniformizare!”, au împins mai la vale bolovanul revoluţiei sexuale.

Dependenţa de jocuri online – depistare și evitare

Tudor[1] a intrat la liceu cu mari așteptări în privinţa parcursului său academic. Notele mari din școala generală erau ceva de la sine înţeles pentru el când locuia cu părinţii și avea un program bine stabilit. Verile, Tudor și le petrecea în mare parte jucând jocuri video în care devenea un personaj important din joc....

COVID-19: De ce și la ce ajută măștile, mănușile și celelalte reguli de protecţie

„Eu ies din casă cu mănuși și mască. Atunci când vin acasă, îmi spăl pantofii pe talpă, mă spăl pe mănuși cu dezinfectant, apoi scot hainele, le las afară, dau mănușile și masca jos și mă spăl pe mâini. E în regulă? Sau sunt germofob?”

Retrospectiva marilor gesturi mici

Articolul de faţă conţine poveşti despre bunătate, curaj şi generozitate, care au demonstrat, prin simplitatea lor, că pentru a face bine nu este nevoie decât de o inimă deschisă la nevoile celorlalţi.

Ajutor, nu mă pot opri din cheltuit!

„În odaia asta dormeam, de aici priveam livada… Fericirea se trezea odată cu mine în fiecare dimineaţă. Și livada era ca și acum. Albă, toată albă (…) Fără livada de vișini, eu nu-mi înţeleg viaţa”, rostește cu convingere unul dintre personajele risipitoare ale operei lui Cehov.

Viitorul politic al Franţei, între o extremistă și un „OZN”

Franţa a trecut prin primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar rezultatele au șocat ţara și promit să aducă schimbări și pentru Europa.

Cum ni se schimbă prieteniile de-a lungul vieţii

Pentru că, de la o distanţă suficient de mare, viaţa în societăţile dezvoltate urmează vizibil un șablon, sociologii au putut identifica vârsta care este cea mai propice pentru formarea unei prietenii. Nu că, în afara ei, oamenii ar fi incapabili să formeze legături semnificative cu alţi oameni, însă la alte vârste viaţa ne poartă fără...

Europa aruncă pe geam libertatea de exprimare

Corectitudinea politică a devenit poliţia discursului liber în lumea democratică. Dacă vrei să spui ceva, fie că ești persoană publică, fie că pur și simplu te afli printre cunoscuţi sau vrei să scrii pe Facebook sau pe Twitter, trebuie să îţi treci mai întâi gândurile prin acest filtru. Recent, acest tip de autocenzură primește un...

Cum influenţează libertatea religioasă economia unei ţări

Înţeleasă drept satisfacerea nevoilor generaţiilor prezente fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi, dezvoltarea durabilă pare să beneficieze din plin de pe urma promovării libertăţii religioase, susţine dr. Brian J. Grim, președintele Religious Freedom and Business Foundation.

Un Dumnezeu care vorbește (nu doar) prin semne și minuni

Biblia declară că Dumnezeu a vorbit adesea poporului Său prin profeţi, prin Cuvântul Său și prin semne și minuni – dar, mai ales, prin Fiul Său, Iisus Hristos.