Austria dă în judecată Marea Britanie la CJUE din cauza unei centrale nucleare
Decizia Marii Britanii de a finanţa din fonduri europene construirea a două noi reactoare nucleare în sud-estul regiunii Anglia a provocat indignare în Austria. Guvernul de la Viena a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, acuzând că proiectul englez încalcă legislaţia UE și ar putea afecta piaţa energiei.
Argumentul inedit anti-procrastinare
Mai mult decât un dușman al productivităţii, procrastinarea constituie un pericol chiar și pentru sănătatea celui care obișnuiește să amâne efectuarea sarcinilor, potrivit unui studiu canadian.
Avantajul mamelor care alăptează
Despre alăptat s-a demonstrat în repetate rânduri că are un impact pozitiv pentru nou-născuţi, însă un studiu recent aduce argumente orientate, de această dată, asupra beneficiilor de care se bucură mamele care își hrănesc bebeușii la sân.
O tânără fizic sănătoasă de 24 de ani va fi eutanasiată în Belgia
Laura este o tânără de 24 de ani care suferă de depresie, fiind încercată de gânduri sinucigașe. Deși nu are niciun alt fel de probleme de sănătate, autorităţile belgiene i-au acceptat cererea de eutanasie, după ce aceasta a declarat că „Viaţa nu este pentru mine”.
Biserica Episcopaliană aprobă căsătoriile homosexuale
Liderii Bisericii Episcopaliene au votat săptămâna trecută în favoarea aprobării căsătoriilor homosexuale. Cu toate astea, acceptarea nu presupune totodată și obligativitate pentru cler.
Creștini vs. homosexuali, în lupta pentru drepturi
Lupta homosexualilor pentru dreptul de a se căsători s-a transformat în lupta creștinilor de a li se respecta libertatea de conștiinţă și de exprimare atunci când refuză din motive de conștiinţă să presteze servicii pentru aceste cupluri.
Cum luptă Japonia împotriva fenomenului sinuciderilor
Deşi nu ocupă primul loc în ceea ce priveşte rata de sinucideri în ţările dezvoltate, Japonia se numără totuşi printre primele în acest top.
Copiii imigranţilor au de îndurat discriminare în UE (studiu)
Ce fac statele europene pentru a-i ajuta pe imigranţi și pe copiii acestora să se integreze? Nu suficiente, spune secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare și Securitate Economică (OCDE) Angel Gurria, care a atras atenţia că, în comparaţie cu ceilalţi tineri, copiii imigranţilor se confruntă cu discriminarea și cu o rată a șomajului și cu...
Sondaj Barna: Cum văd americanii de rând legalizarea căsătoriilor gay
Decizia Curţii Supreme americane de a legaliza căsătoriile homosexuale a avut un ecou internaţional. Reputatul grup statistic Barna a sondat însă reacţiile la firul ierbii, în Statele Unite, printre credincioșii creștini de diferite confesiuni. Rezultatele sunt sintetizate în câteva idei-cheie.
Cum o plimbare în pădure te poate scuti de depresie
Știi momentele acelea în care ești atât de trist, încât nu poţi decât să reflectezi la tristeţea ta și la cauza ei? Cercetătorii numesc acest proces, care are loc în cortexul prefrontal, „rumegare” și spun că poate duce la depresie și la alte boli mintale. Din fericire, au însă și o soluţie.
Copiii lui Winton își iau rămas bun de la cel care le-a salvat
Nicholas Winton, eroul „necunoscut” care a salvat viaţa a 669 de copii ce urmau să piară în lagărele de concentrare naziste, a încetat din viaţă, la vârsta de 106 ani.
Lucruri pe care trebuie să le știi despre slăbit
În jurul luptei cu kilogramele în plus s-au acumulat o serie de mituri și concepţii greșite care, pe lângă faptul că pot diminua rezultatele eforturilor de a atinge greutatea ideală, pot afecta grav motivaţia de a slăbi.
Cel mai periculos zahăr pentru siluetă
Un anumit tip de zahăr, care se găsește în sucuri, sosuri pentru salată, în miere, dar și în fructe, crește pofta de alimente bogate în calorii, au observat experţii de la Școala de Medicină Keck, din cadrul Universităţii din California de Sud.
Pe ce să-ţi cheltui banii ca să fii fericit?
De obicei, majoritatea oamenilor corelează nefericirea cu lipsa lucrurilor materiale. Ei trăiesc convinşi că, dacă ar avea mai mulţi bani şi ar putea cumpăra mai mult, ar fi mai fericiţi. Ce spun specialiştii despre acest lucru?
Limonadă din „lămâile vieţii”, povestea Brendei
Tu ce faci cu lămâile din viaţa ta? Un suc acru sau o limonadă delicioasă şi răcoritoare? Brenda Myers-Powell, fostă prostituată cu o vastă experienţă în ceea ce priveşte aceste citrice, a ales să facă limonadă pentru ea, dar şi pentru zecile de fete care sunt în aceeaşi situaţie.
Cum se văd efectele fumatului în timpul sarcinii asupra copilului nenăscut
Un studiu recent a surprins imagini inedite asupra fătului unor mame fumătoare și dezvăluie problemele serioase la care acesta este expus din cauza viciului mamei.
A ajuns terorismul inevitabil?
La câteva zile după ce 38 de persoane, majoritatea turiști din Marea Britanie, au murit într-un atentat în Tunisia, autorităţile din Londra organizează cel mai mare exerciţiu antitero de până acum.
Grecii ţin la anti-austeritate
De mai multe ori a fost Grecia în situaţia de a nu putea plăti o sumă datorată, dar probabil azi va fi prima dată când chiar nu o va plăti. Deși băncile au intrat deja în control de capital, iar oamenii nu își mai pot retrage banii, se pare că aceștia își sprijină guvernul de...
De ce merită să fii bun cu ceilalţi
Da, trăim într-o eră extrem de competitivă. Zilnic vedem în jurul nostru cum se scrie legea junglei: cel mai puternic câștigă. Ne-a intrat deja în minte că doar așa funcţionează lucrurile și așa îi învăţăm și pe copiii noștri. Din fericire, ne înșelăm. Se poate și altfel.
Când ce mâncăm dictează cine suntem
Deja se știe că bacteriile din stomac sunt parţial responsabile pentru starea generală de sănătate a unei persoane, influenţând digestia, alergiile și metabolismul. Dar se pare că influenţa acestor microbi este chiar mai extinsă, având impact chiar asupra creierului.
Alzheimerul s-ar putea instala cu 20 de ani înaintea apariţiei simptomelor
Nimeni nu știe când s-a îmbolnăvit de Alzheimer, ci doar când boala a început să dea semne de activitate. Cercetătorii au reușit însă să identifice prezenţa bolii chiar și cu 20 de ani înainte de prezenţa simptomelor.





























