3 motive pentru care creştinismul tace în faţa persecuţiilor din Orientul Mijlociu
„Unii ar putea crede că oroarea a cuprins amvoanele și stranele bisericilor americane. Nu a fost așa. Tăcerea a fost aproape asurzitoare". Aceasta a fost afirmaţia prin care o jurnalistă de la Fox News a expus eșecul creștinilor de a-şi apăra confraţii din întreaga lume, în condiţiile presecuţiilor cu care aceștia se confruntă.
Madagascarul, posibil focar de ciumă bubonică
Închisorile din Madagascar sunt focarele din care ar putea izbucni următoarea mare epidemie de ciumă, avertizează Crucea Roşie.
În curând, vom putea asculta ştiri cu ajutorul ochelarilor Google
Google a prezentat noile facilităţi oferite de Google Glasses, în cadrul conferinţei The South by Southwest Music Conference and Festival (SXSW), informează engaged.com.
Primul pas spre Bucureştiul idilic din anul 2035: un aeroport nou la Adunaţii Copăceni
Compania românească Infra Group a încheiat un contract de consultanţă financiară cu o filială a Lufthansa pentru aeroportul internaţional din Adunaţii Copăceni (judeţul Giurgiu), care va fi dat în folosinţă în 3 ani.
SUA îl abandonează pe pastorul Abedini, torturat în închisoarea iraniană
Departamentul de Stat al SUA nu a trimis vineri nici un reprezentant la audierea cazului pastorului american Saeed Abedini, care este torturat de cinci luni într-o închisoare din Teheran, unde ispășește o pedeapsă de opt ani pentru activitatea sa misionară din Iran, scrie Christian Post.
Danemarca descurajează imigranţii reducând ajutoarele sociale
Parlamentul danez a decis să diminueze valoarea ajutoarelor sociale acordate solicitanţilor de azi, în contextul în care criza actuală a imigranţilor a creat un val de dislocări sociale comparabil cu cel de după al Doilea Război Mondial.
WikiLeaks: Internetul e cel mai mare spion din lume
Internetul este cea mai mare mașinărie de spionaj pe care a văzut-o vreodată lumea noastră și un mijloc de obstrucţionare a liberei exprimări, a spus Julian Assange, fondatorul site-ului WikiLeaks, conform AFP.
2011 va avea un număr record de uragane
Meteorologii americani prognozează un sezon al furtunilor tropicale foarte agitat. Nu mai puţin de 16 furtuni cu nume se vor transforma în uragane, conform unei informaţii preluate de AFP. Dintre acestea, nouă se vor forma în Atlantic.
Descoperire inedită: dispozitivul de citit vise
Oamenii de știinţă au inventat un dispozitiv capabil să „citească” visele cu ajutorul tehnologiei de imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN), relatează BBC. Toate detaliile acestei tehnici au fost dezvăluite de cercetători japonezi, într-un studiu publicat de jurnalul Science.
Tehnologia ne asaltează: Roboţii îi înlocuiesc pe profesori
Încep să ne predea lecţii roboţii? S-ar putea să pară cam devreme, însă un profesor american a reușit să își surprindă studenţii cu inovaţia sa, demonstrând că trebuie să ne pregătim pentru un alt gen de lume și o altfel de școală.
EXCLUSIV: Interviu cu Bogdan Alin Ota, românul care cucerește Norvegia
După ce au ascultat piesa „Repentance" („Căinţă"), compusă şi interpretată de Bogdan, membrii juriului i-au spus că este genial. De vorbă cu Bogdan în exclusivitate, am aflat povestea vieţii tânărului compozitor care, în semifinală, a spus că prima lui sursă de inspiraţie în muzică este Dumnezeu.
Oamenii de ştiinţă atei resping religia şi preferă spiritualitatea
Peste 20% dintre oamenii de ştiinţă atei sunt persoane spirituale, conform unui studiu care separă spiritualitatea de religie. „Există spiritualitate chiar şi printre cei mai seculari oameni de ştiinţă", a declarat cercetătoarea care a condus realizarea studiului.
România de după Trump
„Ce să înţelegem din discursul izolaţionist rostit de Donald Trump cu prilejul validării sale în postura de candidat republican la președinţia SUA? Că, indiferent cine câștigă în noiembrie, lumea liberă va pierde.” Este una dintre concluziile susţinute de mulţi analiști, nu doar de jurnalistul DW care a formulat-o. Cu alte cuvinte, există riscul ca nu...
Japonia închide centrala nucleară de la Hamaoka
Centrala nucleară de la Hamaoka (centrul Japoniei) urmează să fie închisă de compania de electricitate Chubu Electric Power, la solicitarea Guvernului de la Tokyo.
Israelul testează cu succes „praştia lui David”
Oficiali din domeniul apărării din Israel şi Statele Unite au confirmat că au testat cu succes un nou sistem antirachetă, denumit „praştia lui David". Israelul dispune şi de sistemul Arrow II, conceput pentru a neutraliza rachetele balistice cu rază lungă de acţiune, în special iraniene şi siriene.
Sănătatea mintală, o altă victimă a schimbărilor climatice
Schimbările climatice prin care trece planeta noastră pot avea un impact semnificativ asupra sănătăţii mintale a populaţiei, potrivit ultimelor cercetări.
După 75 de ani, Harvard află ce îi face fericiţi pe bărbaţi
Aruncaţi toate cărţile de psihologie și comunicare, căci pe Amazon.com a ieșit cartea Triumphs of Experience scrisă de George Vaillant, cel care a condus cel mai lung și exhaustiv studiu din istoria cercetării directe a evoluţiei umane. Cam așa se trâmbiţează apariţia concluziilor acestui studiu, care a durat 75 de ani și a costat 20...
Gruparea teroristă ETA cere iertare pentru deceniile de violenţă
Membrii grupării ETA admit faptul că poartă o „răspundere directă” pentru vărsările de sânge provocate în numele separatismului basc. Astfel, gruparea teroristă, care se pregătește de dizolvare în câteva săptămâni, își cere iertare pentru cele 800 de crime comise pe parcursul deceniilor de luptă armată.
Ce boli sunt influenţate de lipsa somnului
Nu mai puţin de un sfert din populaţia lumii suferă din cauza tulburărilor de somn. Cel mai afectate sunt femeile, susţine un studiu al Universităţii Warwick Medical School, citat de ziarul Gândul.
Libia: Femeile se antrenează pentru război
Femei libiene din jurul capitalei Tripoli au dat curs apelului liderului Muammar Gaddafi de a se înrola în războiul pentru ţară.
Cum Îl putem lăuda pe Dumnezeu mâncând corect
Cei mai mulţi creştini se gândesc că a oferi bani, a ajuta semenii sau a pune timp deoparte pentru Dumnezeu sunt mijloace prin care îşi pot manifesta respectul şi iubirea faţă de El. Mai puţini însă iau în considerare şi sănătatea fizică ca parte a slavei aduse lui Dumnezeu.

















