Studiu: Minciuna dăunează sănătăţii, chiar şi fizic

Minciuna îl afectează şi fizic, şi psihic pe cel care o foloseşte, susţine un studiu publicat recent de psihologii de la Universitatea „Notre Dame“, Indiana (SUA).

Belgia dezbate „dreptul" copiilor de a muri

Astăzi, Camera Reprezentanţilor din Parlamentul Belgiei începe o dezbatere asupra propunerii ca eutanasia bolnavilor terminali să nu mai aibă nicio limită de vârstă, urmând ca mâine să voteze asupra legii.

Tânără desfigurată impresionează prin voinţa de a se bucura de viaţă

Ştrile despre Cassidy Hooper atrag imediat atenţia pentru că vin la pachet cu titluri de genul „Fata fără ochi şi nas". Dar povestea ei este mai puţin centrată pe problemele ei evidente, şi mai mult pe o atitudine remarcabilă faţă de viaţă.

Inamicul public nr. 1 al Islamului avertizează SUA

Politicianul olandez Geert Wilders este ameninţat cu moartea de al Qaeda, iar Guvernul Marii Britanii l-a considerat un pericol pentru siguranţa Europei. Chiar şi unii olandezi îşi doresc să fie condamnat la închisoare, pentru a numai face declaraţii publice.

Un fost model lansează haine cu versete biblice

Kylie Bisutti, fost model pentru Victoria's secret, a lansat o linie vestimentară care urmăreşte să aducă Cuvântul lui Dumnezeu înapoi în şcolile publice. Creaţiile ei sunt pantaloni, bluze şi accesorii imprimate cu versete biblice.

Un remediu obţinut din zaharuri ar putea „schimba regulile jocului”, inclusiv în tratarea coronavirusului

Un nou antiviral obţinut din zaharuri a fost folosit cu succes în tratarea mai multor viruși, iar abordarea s-ar putea dovedi eficientă și împotriva coronavirusului, au anunţat cercetătorii de la Universitatea din Manchester, Universitatea din Geneva (UNIGE) şi Şcoala Politehnică Federală din Lausanne (EPFL).

Pedeapsa fizică ca măsură de disciplinare ar trebui incriminată?

Sunt mulţi cei care susţin că pedeapsa fizică nu este necesară pentru educarea unui copil, însă sunt alţii, la fel de mulţi, care cred că aceasta, folosită în mod echilibrat, este benefică pentru corectarea comportamentelor greșite.

Află care sunt ingredientele nocive din mezeluri

Mai ieftin înseamnă mai nesănătos. Ne convine sau nu, aceasta este una dintre primele lecţii de care trebuie să ţinem cont în alegerea alimentelor pe care le cumpărăm, avertizează Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Aceasta deoarece preţul spune multe despre ingredientele din alimente.

O privire spre ziua de mâine: Statele Unite ale Europei

Comisarul european al Energiei, Gunther Oettinger, a declarat la o reuniune desfăşurată la Viena că Uniunea Europeană trebuie să devină „Statele Unite ale Europei", acesta fiind singurul plan de salvare a euro.

Oficiali confirmă că virusul Zika produce microcefalie

Oficiali ai Centrului pentru Controlarea și Prevenirea Bolilor, din Statele Unite, au declarat recent că acum există destule dovezi pentru a putea spune fără urmă de îndoială că virusul Zika poate cauza probleme neurologice bebelușilor care se nasc din mame infectate.

Aproape 100 milioane de fete și femei lipsesc din lume, din cauze brutale

Aproape 100 de milioane de fete și femei – cele mai multe din Asia sau din Africa – „lipsesc sau nu se știe nimic despre ele”, susţine cel mai recent raport al agenţiei umanitare creștine Gospel for Asia (GFA), care a calculat impactul cantitativ al avorturilor selective, al sclaviei sexuale și al abuzurilor asupra femeilor.

Un tată imploră anularea pedepsei capitale pentru fiul său

Kent Whitaker, un tată din Texas, SUA, care a supravieţuit unui atac mortal plănuit chiar de fiul său, imploră statul să îi acorde clemenţă tânărului, care a fost condamnat la moarte. Dacă decizia curţii nu se va schimba, Thomas „Bart” Whitaker ar urma să fie executat cu injecţia letală pe 22 februarie. El a fost...

Epidemie de poliomielită în Kenya ameninţă eradicarea globală

Kenya a înregistrat primul caz de poliomielită din ultimii doi ani, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii. „Un caz reprezintă alte 200-1.000 de persoane infectate. Este vârful icebergului", citează NPR.

Mecanismul prin care creierul devine dependent de cafea

Cafeaua este cel mai propular drog din lume, dar abia din anul 1994 a fost declarat a fi o substanţă ce dă dependenţă. Câţiva ani mai târziu, simptomele renunţării la cafea au fost inlcuse pe lista tulburărilor mentale. Dar ce face cafeaua să dea o dependenţă aşa de puternică?

Un cuplu a descoperit cum să transforme aerul în apă

David Hertz este un arhitect american, transformat în inventator, care a conceput împreună cu soţia sa o tehnologie prin care reușește să producă apă potabilă din atmosferă. Ca primă încercare a instalat mașinăria pe acoperișul biroului său de arhitectură, producând apă pentru colegi, dar și pentru oamenii fără adăpost din zonă. Zilele trecute însă, invenţia...

Cum a răsplătit o mamă gestul altruist al unei necunoscute

Polly McCourt se grăbea să ajungă la spital, după ce tocmai intrase în travaliu. Nu a mai apucat să ajungă însă la centrul medical, așa că tânăra de 39 de ani a fost nevoită să nască pe străzile din centrul orașului New York. Ea a rămas surprinsă de bunătatea trecătorilor care i-au sărit în ajutor...

Video: Capela pentru mormonii care își caută jumătatea

Televiziunea publică americană, PBS, a transmis un reportaj despre o comunitate religioasă inedită. Capela Crystal City a Bisericii Mormone din Washington DC (SUA) are o trăsătură unică: toţi cei 800 de membri care o frecventează sunt necăsătoriţi. Pe lângă activităţile de închinare, mormonii participă la serviciile divine ale lăcașului și ...

Magia albă și șantajul negru. Oana Zăvoranu, escrocată de vrăjitoare

Presa naţională a vuit ieri după ce Poliţia a efectuat nu mai puţin de 13 percheziţii în București și Chitila pentru a cerceta șapte persoane acuzate de înșelăciune și șantaj. Cercetarea a demarat ca urmare a unei plângeri penale depuse de Oana Zăvoranu, care a acuzat că a fost escrocată de două vrăjitoare.

Africa de Nord: Moschei întregi trec la creştinism

În noua sa carte „Mişcările miraculoase", autorul Jerry Trousdale, acum director al unui centru internaţional de misiune creştină, care se ocupă cu „plantarea" de biserici, povesteşte întâmplări uimitoare şi pline de inspiraţie ale credinţei în rândul comunităţilor musulmane din Africa de Nord.

Big Bangul, contestat de majoritatea americanilor

Un nou sondaj arată că americanii nu cred că Big Bang-ul a dus la crearea universului, în ciuda părerii oamenilor de știinţă că această teorie cosmologică este de necontestat.

Locurile unde Biblia se bucură de cea mai mare acceptare

Deşi nu se cunosc exact motivele pentru care unele oraşe acceptă mai mult Biblia, s-a constatat că există o legătură invers proporţională între aceasta şi densitatea populaţiei.